O altă perspectivă asupra modului în care un angajat full-time de la PlanetaNoastra își petrece ziua.
Mulți dintre scriitori independenți pe care îi cunosc lucrează din cafenele sau din noile spații de co-working deschise în zonă, dar la fel ca și Katherine, eu lucrez mai ales de acasă. Dar am zâmbit când am citit postarea ei recentă despre cum lucrează de acasă, deoarece obiceiurile ei de lucru sunt foarte diferite de ale mele.
Amândoi ne gândim la acest subiect de când am citit un articol din The Guardian intitulat Singurătate extremă sau echilibrul perfect? Cum să lucrezi de acasă și să rămâi sănătos, probleme care m-au preocupat. Articolul discută dezavantajele, izolarea, lipsa de exercițiu, dificultatea de a stabili limite, probleme cu care mă confrunt adesea. Katherine și eu avem moduri diferite de a le aborda, dar avem și câteva în comun:
Găsește un loc plăcut de lucru:
Când ne-am redimensionat și renovat casa, am amenajat o zonă la nivelul inferior, de aproximativ 2,13 metri pe 2,13 metri, ca birou, cu o fereastră mare și vedere spre curtea din spate, un birou personalizat pentru stat în picioare și un perete gol în spate pentru videoclipuri. Îmi displace serios rigipsul, așa că am lăsat blocurile de beton la vedere; privind în urmă, aș fi vrut să folosesc un bloc mai arhitectural sau să le acopăr cu lemn, precum peretele din spatele meu. Se simte prea mult ca un subsol.
Echipament corespunzător și un monitor mare:
Nu știu cum oamenii își petrec toată ziua lucrând la un laptop fără un monitor extern; pur și simplu nu este ergonomic. Chiar și când lucram pe MacBook-ul meu, aveam un monitor extern și o tastatură.
Este și amuzant, pentru că de ani de zile scriu despre cum lumea trece la telefoanele inteligente, unde biroul tău este în pantaloni. Am presupus că, practic, computerul va dispărea. Totuși, cum MacBook Pro-ul meu a împlinit cinci ani, m-am gândit că este timpul să îmi iau un aparat nou și am optat pentru un iMac de 27 de inci (~68,58 cm). Este mult mai ușor să copiez și să lipesc, să citesc și să scriu cu totul afișat unul lângă altul, cu litere mari și clare. A fost un impuls enorm de productivitate. Între timp, am un MacBook pentru când sunt pe drum, așa că atunci când am nevoie de o pauză de stat în picioare, îl scot pur și simplu și mă așez la vechiul meu birou Herman Miller.
Unii s-au plâns că configurația mea, cu o fereastră chiar în spatele monitorului, nu este o idee bună. Este adevărat că spre sfârșitul după-amiezii am soarele de vest în ochi. Atunci, de multe ori, iau MacBook-ul și mă mut în altă parte; îmi place pur și simplu să privesc ratonii pe gard și norii care trec.
Dacă ai un birou de stat în picioare, ia-ți un covoraș anti-oboseală sau un suport de gel:
Stau pe o podea de beton și face o diferență enormă. Poți sta toată ziua la un birou de stat în picioare.
Despre încercarea de a stabili limite pentru orele de lucru:
Katherine pare să se descurce bine la asta, dar cum spune ea, „Ajută să ai o familie ocupată”. Are o mulțime de alte lucruri care o țin ocupată. Eu mă trezesc în jurul orei șase ca să pot face newsletter-ul PlanetaNoastra care iese la 8:30 în fiecare dimineață, un ritual pe care nu l-am ratat niciodată în aproape zece ani. Apoi scanez știrile – site-urile pe care le urmăresc și edițiile web ale ziarelor la care sunt abonat. Când lucram pe Chrome, foloseam Wunderlist și Instapaper, dar de când am trecut la Safari, am o listă de lectură lungă de un kilometru și pagini de tweet-uri salvate pentru a-mi da seama despre ce să scriu în ziua respectivă, cum să-mi umplu cota de trei postări. Pare cu adevărat descurajant în unele dimineți.
Apoi încep să scriu, sperând să public o postare relativ repede ca să pot merge la o alergare. Dar adesea nu merge repede și ratez alergarea. Așa că continui să lucrez până îmi ating cota, adesea mult după ora 15:00. Apoi trebuie să mă întorc la citit, adăugând la listele mele pentru a avea despre ce să scriu mâine. Cred că îmi petrec fiecare oră de veghe fie scriind, fie citind despre lucruri despre care să scriu. Nu se termină niciodată. Lecție: Stabilește ore de lucru și respectă-le.
Despre eliminarea distragerilor:
Katherine își oprește telefonul și se concentrează pe muncă. Eu am monitorul vechi rulând Tweetdeck și Skype, telefonul în suportul său trimițând notificări. Am lăsat Twitter să devină o obsesie constantă și distragatoare. Lecție: Minimizează distragerile și oprește Twitter.
Despre cum să rămâi inspirat și să nu cazi în depresie:
Asta este atât de greu zilele astea, știrile de mediu sunt atât de proaste, iar știrile politice sunt chiar mai rele, deoarece nu le poți separa cu adevărat. La PlanetaNoastra încercăm să nu fim prea sumbri, prea negativi, și este cu adevărat greu când te hrănești cu știri despre schimbările climatice, despre poluare, despre guvernul american care dă înapoi protecțiile de mediu, despre canadieni care aleg demagogi de dreapta ce urăsc tot ce ține de mediu (acela este Ministrul Mediului din Ontario protestând împotriva unei taxe pe carbon!), despre vestele galbene din Franța care se revoltă din cauza prețurilor la benzină, despre Regatul Unit care se dezintegrează, despre creșterea inexorabilă a emisiilor de carbon… și ar trebui să mă opresc chiar acum. Lecție: Oprește Twitter și uită-te la clădiri verzi frumoase.
Despre a-ți face o viață:
Katherine descrie cum este ținută ocupată cu familia; copiii mei sunt mari și am puține obligații care mă fac să mă îndepărtez de birou. Aceasta este o problemă; în afară de a preda o dată pe săptămână la Ryerson School of Interior Design pentru un semestru pe an, am puține motive să ies vreodată. Ceasul meu Apple autoritar mă obligă să fac 30 de minute de exerciții în majoritatea zilelor, dar sincer, ar trebui să ies mai mult. Toronto se schimbă atât de repede încât atunci când ies cu greu îl recunosc. Lecție: Fă-ți o viață.
Lecție: mai ușor.
Ieși afară. Îmbrățișează câinele. Ascultă pe Kelly exersând la pian. (Îmi place mult studiul lui Giuseppe Concone în La bemol minor chiar acum.) Înscrie-te la o conferință. Sună un prieten pentru o bere. Citind despre Katherine și scriind asta, realizez că este timpul pentru o schimbare sau s-ar putea să mă epuizez sau să clachez. Chiar acum, mă duc la o alergare frumoasă și lungă și nu știu când mă voi întoarce.
