Pe măsură ce jocul copiilor în aer liber scade în multe locuri din Statele Unite și Canada, este mai important ca oricând să înțelegem exact de ce se tem părinții – și cum pot fi abordate aceste temeri într-un mod care să le permită copiilor să-și recâștige locul cuvenit în natură.
Un studiu nou și interesant realizat de universitățile din Ottawa și Columbia Britanică analizează în mod specific atitudinile mamelor din mediul rural față de jocul în aer liber – ce gândesc și ce le îngrijorează, precum și măsurile pe care le iau pentru a asigura siguranța copiilor lor. Așa cum explică studiul, majoritatea cercetărilor privind jocul s-au concentrat până acum pe mamele din mediul urban și suburban, dar perspectivele mamelor din mediul rural sunt o componentă crucială în determinarea a ceea ce au nevoie familiile pentru a încuraja mai mult jocul în aer liber.
Studiul, publicat în Journal of Adventure Education and Outdoor Learning, explică faptul că mulți tați supraveghează jocul copiilor lor și tind să încurajeze jocul mai riscant, dar mamele sunt mai mult învinovățite pentru rănile copiilor lor și „se așteaptă de la ele să adopte strategii care să atenueze potențialul copiilor de a suferi răni.” Prin urmare, perspectivele lor sunt utile pentru a înțelege cum se străduiesc să-și mențină copiii în siguranță.
Ce fac mamele din mediul rural
Cercetătorii au intervievat familii din zonele rurale ale provinciei Ontario și Columbiei Britanice, Canada, toate având copii cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani. Această perioadă este considerată crucială, deoarece copiii „învață strategii de gestionare a riscurilor în timpul jocului social, în parcul de joacă și la grădiniță.” Trei teme comune au apărut:
- Mamele din mediul rural își țin copiii aproape, atât fizic, cât și sonor.
- Ele impun limite geografice jocului în aer liber.
- Ele își învață copiii strategii de gestionare a riscurilor în aer liber.
Când vine vorba de a-și ține copiii aproape, mamele pot alege un punct de observație lângă o fereastră deschisă pentru a urmări și a auzi ce fac copiii lor afară. Ele încearcă să fie întotdeauna conștiente de locul unde se joacă copiii lor, ce și cu cine se joacă, și să fie disponibile dacă este necesară asistență.
Limitele geografice sunt utilizate pentru a determina un spațiu sigur de joacă pentru copii. Studiul afirmă: „Aceasta a fost practicată prin furnizarea de instrucțiuni clare copiilor despre unde le era permis sau interzis să se joace, sau prin limitarea accesului la anumite medii sau obiecte, de exemplu, închizând uși sau ascunzând unelte periculoase.” Părinții au menționat construirea de garduri și furnizarea de instrucțiuni copiilor despre cum să se deplaseze în siguranță printr-un spațiu.
În ceea ce privește strategiile de gestionare a riscurilor în aer liber, aceasta se referă la discuțiile pe care mamele le poartă cu copiii lor despre ce ar putea merge prost și cum să gestioneze situația. Unele dintre mame au arătat o dorință de a-și lăsa copiii să se angajeze în jocuri riscante și să învețe din experiența rănilor minore. Una a descris o conversație cu o prietenă despre a-și lăsa copilul să se cațere într-un copac.
Cercetarea arată că, spre deosebire de presupunerile societății, mamele din mediul rural nu sunt atât de diferite de mamele din mediul urban și suburban. Autoarea principală și doctoranda Michelle Bauer a declarat pentru PlanetaNoastra: „Lucrul cu adevărat interesant despre acest studiu este că rezultatele pot sugera că, deși pot exista diferențe în mediul fizic în care copiii se joacă în aer liber, cum ar fi un contact mai mare cu animalele în cartierele rurale, modurile în care mamele din mediul rural protejează copiii pot fi mai asemănătoare cu cele ale mamelor urbane decât credem.”
Riscul trebuie regândit
Mamele și-au exprimat temerile în principal legate de trafic și răpiri, iar acestea au apărut indiferent de densitatea locuințelor sau statutul socioeconomic. Cercetătorii subliniază că, în ciuda faptului că răpirile sunt rare, aceasta rămâne o teamă predominantă pentru mamele din mediul rural. (Susținătoarea parentalității „free-range”, Lenore Skenazy, subliniază că, pe baza statisticilor, dacă ai dori ca al tău copil să fie răpit de un străin, ar trebui să-l lași nesupravegheat afară timp de 750.000 de ani.) Incidentele legate de trafic sunt mult mai probabile, cu „creșteri foarte reale ale traficului rezultate din industrializarea în unele comunități rurale.”
Echipați cu aceste informații, cercetătorii speră că susținătorii sănătății familiei și factorii de decizie politică pot comunica mai bine cu părinții despre riscurile potențiale și atenuarea riscurilor. De exemplu, „Susținătorii sănătății familiei ar trebui să ia în considerare includerea informațiilor de siguranță privind răpirile și incidentele rutiere în materialele pe care le distribuie familiilor din mediul rural [și] să direcționeze mamele din mediul rural către instrumente și resurse de regândire a riscurilor” care le pot ajuta să inițieze discuții cu copiii despre jocul riscant.
Scopul final este de a-i scoate pe copii afară mai mult decât o fac în prezent. Știm cât de mult îi beneficiază – învățându-i despre natură, încurajând activitatea fizică și ajutându-i să învețe abilități de rezolvare a conflictelor – dar temerile materne trebuie abordate pentru ca acest tip de joc să devină din nou norma.
Așa cum a spus Bauer, „În Canada, știm că jocul copiilor în aer liber este mai restricționat în comparație cu generațiile anterioare și că aceste restricții pot contribui parțial la rezultate negative asupra sănătății. Ceea ce dorim să facem este să lucrăm cu părinții pentru a înțelege rolul lor în aceste restricții, preocupările lor și strategiile lor de siguranță, astfel încât să-i putem sprijini și lucra mai bine cu ei pentru a oferi copiilor lor oportunități echilibrate de joc în aer liber.”
Acest studiu face parte dintr-un proiect de cercetare mai amplu „care examinează perspectivele părinților asupra parentalității, jocului copiilor în aer liber și protecției copilului,” așa că vor exista mai multe informații în lunile și anii următori.
