`
Elefanții africani sunt cele mai mari animale terestre de pe Pământ. Crescând la fel de înalți ca un coș de baschet și cântărind mai mult decât trei minivane, acești giganți iubiți sunt recunoscuți pentru sociabilitatea, inteligența și emoționalitatea lor — și pentru faptul că sunt înfometați.
Suficient de înțelepți cât să recunoască o masă ușoară atunci când o miros, elefanții sălbatici părăsesc adesea rezervațiile naturale noaptea pentru a jefui culturile din fermele din apropiere. Chiar și o turmă mică poate distruge recolta de un an întreg într-o singură noapte, lăsându-i pe fermieri frustrați și supărați. Dacă porumbul tău este râvnit de colosali de 7 tone, ce poți face?
Răzbunarea rareori duce la rezultate bune, deoarece rănile nefatale îi pot enerva și mai mult pe elefanți, determinându-i să atace și uneori să ucidă oameni. Atunci când fermierii ucid elefanți, aceștia se adaugă presiunilor tot mai mari, cum ar fi braconajul și pierderea habitatului, care împing deja animalele spre extincție. Gardurile sunt o altă opțiune, dar necesită o rezistență extremă sau un factor de descurajare precum electricitatea — niciuna dintre acestea nu este ieftină. Gardurile anti-elefant pot costa până la $12.000 pe kilometru, o sumă considerabilă pentru fermierii de subzistență.
Secretul coexistenței cu elefanții, totuși, nu este neapărat să gândești la scară mare. Mai degrabă decât să folosești ziduri înalte sau tensiune electrică ridicată pentru a ține elefanții departe de culturi, una dintre cele mai interesante idei se bazează pe o insectă de mărimea unei agrafe.
E timpul pentru planul albinelor
Elefanții, în ciuda pielii lor groase și a greutății impunătoare, sunt îngroziți de albine. Și pe bună dreptate: atunci când elefanții deranjează un stup, declanșează răspunsul defensiv de roi, care duce adesea la înțeparea de către albine a țesutului sensibil din interiorul trompelor lor. Fiind animale atât de inteligente, elefanții au învățat să asocieze albinele cu o durere atroce la nivelul nasului. Ei au chiar un strigăt de alarmă specific „albine!”, și sunt cunoscuți pentru faptul că fug doar la sunetul bâzâitului — așa cum se vede în videoclipul de mai jos:
Nu ar putea fermierii să alunge elefanții doar cu înregistrări audio cu albine? Poate pentru scurt timp, dar elefanții sunt prea inteligenți ca să creadă o șmecherie de genul acesta pentru mult timp. La fel ca alte tactici de speriere bazate pe zgomot, încetează să mai funcționeze odată ce elefanții realizează că sunetul este o amenințare goală.
Totuși, așa cum au demonstrat oamenii de știință în ultimii ani, un gard făcut din albine reale poate fi o modalitate eficientă, chiar profitabilă, de a ține elefanții la distanță. Este o strategie genial de simplă, atârnând stupi de la stâlpi de lemn la intervale de 10 metri, uniți printr-un fir metalic lung. Când un elefant lovește sârma, zguduie stupii și trimite albine de miere furioase într-un roi defensiv frenetic.
Cea mai bună ofensivă este un gard bun cu albine
Ideea gardurilor cu stupi datează cel puțin din 2002, când cercetătorii de la Save the Elephants au raportat că elefanții evitau copacii care conțineau colonii de albine. Acest lucru a dus la o nouă linie de cercetare despre dinamica elefanți-albine, inclusiv un concept de gard cu stupi conceput de zoologul de la Universitatea Oxford, Lucy King. După un test reușit în Kenya în 2008, King a continuat să ajusteze și să testeze designul în noi locații.
A devenit subiectul tezei de doctorat a lui King în 2010, precum și a mai multor studii științifice, și i-a adus premii prestigioase precum Premiul Future for Nature 2013, Premiul St. Andrews pentru Mediu 2013 și Premiul UNEP/CMS Thesis 2011. Ea conduce acum Proiectul Elefanți și Albine (EBP), o colaborare între Save the Elephants, Universitatea Oxford și Disney’s Animal Kingdom, care ajută fermierii să construiască garduri cu stupi lângă câmpurile afectate de elefanții care le jefuiesc culturile.
„Când am auzit-o prima dată pe Lucy King vorbind la o conferință, a fost unul dintre acele momente în care am vrut imediat să mă implic”, spune Hayley Adams, medic veterinar specializat în viața sălbatică, a cărei organizație de caritate, Silent Heroes Foundation (SHF), lucrează acum la construirea unui gard cu stupi în Tanzania. „Este unul dintre acele concepte frumoase, holistice, despre a căror importanță cred că toată lumea înțelege și de pe urma cărora toată lumea beneficiază.”
Cel puțin 10 țări au acum garduri cu stupi, și mai multe sunt în lucru. Rata lor de succes este de aproximativ 80 la sută, și sunt ieftin de construit cu materiale locale, costând între $100 și $500 per 100 de metri. Pe lângă asta, ele aduc și bani.
Îndulcirea afacerii
„Din câte știu, gardurile cu stupi sunt primul gard de descurajare a elefanților care a fost inventat și care de fapt îi aduce fermierului mai mulți bani decât costă întreținerea gardului”, scrie King într-un e-mail către MNN, „așa că este un proiect care produce bani în sine.”
EBP cumpără mierea crudă „la un preț generos”, explică site-ul său web, asigurând fermierilor un venit suplimentar și menținându-i implicați în proiect. Mierea este procesată fără căldură sau pasteurizare, îmbuteliată cu o etichetă Miere Prietenoasă cu Elefanții și vândută.
Albinele polenizează de asemenea culturile fermierilor și plantele sălbatice din apropiere, oferind un impuls ecologic și economic zonei înconjurătoare. Și spre deosebire de barierele electrice, gardurile cu stupi nu necesită electricitate și nu concurează cu culturile pentru spațiu. Toate acestea sunt doar un plus — sperierea elefanților și producția de miere sunt esența muncii albinelor.
„[Deși] gardul este eficient doar în a ține afară aproximativ 80% dintre elefanți”, scrie King, „compensează din plin acei 20% dintre elefanții care trec prin el prin oferirea unui venit alternativ, care poate fi gestionat atât de bărbați, cât și de femei.”
Elefantul din cameră
Merită menționat că fermierii sunt mult mai puțin periculoși pentru elefanți în general decât braconierii. Se estimează că între 30.000 și 38.000 de elefanți africani sunt uciși anual de braconieri care caută fildeș, depășind rata de reproducere a speciei și ridicând spectrul extincției. Dar elefanții din Africa au și pierdut mai mult de jumătate din habitatul lor total din 1950, și doar 20 la sută din ceea ce a rămas este sub protecție formală.
În fața acestui tip de presiune, au nevoie de toți prietenii pe care îi pot obține. Și deși gardurile cu stupi ar putea părea o altă greutate pentru animalele deja afectate, câteva înțepături în trompă merită dacă mențin mai mulți elefanți în viață.
Elefanții africani sunt o specie cheie, realizând servicii ecologice precum săparea de gropi de apă în albiile uscate ale râurilor, răspândirea semințelor de copaci prin excrementele lor și crearea de poteci forestiere care acționează ca bariere împotriva incendiilor. Beneficii subtile precum acestea sunt ușor de trecut cu vederea, dar ajutându-i pe fermieri să profite de mierea prietenoasă cu elefanții, gardurile cu stupi pot oferi localnicilor un interes financiar mai clar în existența continuă a animalelor.
„Este o modalitate plăcută pentru comunități de a-și aprecia elefanții, de a aprecia resursele pe care le au”, spune Adams. „De multe ori comunitățile rurale resimt sălbăticia din jurul lor pentru că nu înțeleg de ce are valoare. Așa că, dacă pot face bani vânzând miere, acest lucru ar putea face o mare diferență.”
Există un precedent pentru aceasta în ecoturism, care poate face ca un elefant african să valoreze aproape $23.000 pe an pentru economia locală. Deoarece trăiesc până la 70 de ani, asta înseamnă că fiecare elefant valorează aproximativ $1,6 milioane pe durata vieții sale — de aproximativ 76 de ori profitul unic pe care îl obține un braconier din vânzarea unei perechi de colți.
Gardurile cu stupi ar putea avea o influență mai mică asupra tendințelor de braconaj, dar pot cel puțin îmbunătăți siguranța generală a elefanților prin reducerea conflictului cu comunitățile locale. Și deoarece ajută direct fermierii în multiple moduri, gardurile oferă un supliment cu risc scăzut efectelor mai ample și mai complexe ale ecoturismului.
„Este foarte economic, deci nu necesită mult personal sau supraveghere”, spune Adams. „Și are un efect de undă – dacă instalezi un gard cu albine la o fermă, destul de curând un vecin află despre asta și vrea unul și el.”
Mintea colectivă
King a ajutat la lansarea gardurilor cu stupi în mai multe țări, iar grupul ei lucrează la un altul în regiunea Tsavo din Kenya. Dar odată cu conceptul bine stabilit, ea se orientează spre o abordare mai puțin centralizată, mai deschisă. „Ne concentrăm cu adevărat pe primirea diferiților cercetători și manageri de proiect la Centrul nostru de Cercetare Elefanți și Albine”, scrie ea, „pentru a-i instrui și a-i trimite înapoi la diversele lor locații de proiect din țară și continent pentru a încerca singuri ideea.”
O persoană inspirată de King este Adams, al cărei grup construiește un gard cu stupi în afara Zonei de Conservare Ngorongoro din Tanzania pentru a proteja câmpurile de porumb și sorg din apropiere. Acest proiect a primit un impuls la sfârșitul anului 2015, când Fundația Ian Somerhalder i-a acordat un grant de $6.000, bani care vor plăti pentru gardul în sine, plus cheltuieli precum logistică, instruire, colectarea datelor și publicarea rezultatelor.
„Mai întâi va trebui să evaluăm dacă este un succes, apoi am dori să extindem, să dezvoltăm un program în care oamenii să poată aplica pentru instruire”, spune Adams. „Și apoi să ne îndreptăm spre implementarea la scară completă și aspectul comunitar al recoltării mierii. Va deveni mai mult o afacere pe viitor, pentru a comercializa mierea.”
Apicultura este deja o întreprindere familiară în jurul Ngorongoro, cu stupi naturali adesea atârnați de copaci de acacia și baobab. Dar, la fel ca EBP și alte grupuri care susțin proiectele de garduri cu albine, SHF va oferi în continuare instruire pentru fermieri. Există chiar și un manual de construcție pas cu pas, pus la dispoziție de King și EBP, care include ghiduri pentru utilizarea stupilor naturali, precum și a varietăților Langstroth și cu bară superioară, cum ar fi acesta:
O diagramă a unui gard cu albine realizat cu stupi kenyani cu bară superioară, una dintre mai multe opțiuni de stupi. (Imagine: Lucy King/EBP)
***
Din păcate, albinele nu pot salva elefanții singure. Ele ne pot, totuși, aminti că cea mai bună soluție la o problemă ne-a fost adesea sub nas tot timpul. Același tip de ingeniozitate inspirată de natură care a ajutat-o pe King să dezvolte gardurile cu stupi, de exemplu, a dus și la alte metode de descurajare low-tech, cum ar fi gardurile cu ardei iute, care țintesc nasul sensibil al elefanților cu capsaicină în loc de venin de albină.
Mai important, gardurile cu stupi oferă o modalitate simplă de a ajuta comunitățile nu doar să tolereze elefanții, ci să îi vadă ca pe binefăcători, mai degrabă decât ca pe niște hoți. Combinat cu schimbarea atitudinilor față de fildeș în China, King spune că acest tip de schimbare de paradigmă ar putea avea de fapt un impact asupra drumului lung al elefanților către extincție.
„[Un] continent african fără elefanți sălbatici ar fi un loc semnificativ mai sărac, atât din punct de vedere ecologic, cât și cultural. Ar fi o rușine dacă generația noastră ar fi cea care îi lasă să dispară sub ochii noștri”, scrie ea. „Trebuie să găsim o modalitate prin care oamenii și elefanții să trăiască în armonie, și cred că gardurile cu stupi sunt un instrument valoros în setul de opțiuni pentru ca aceștia să coexiste mai bine în viitor.”
`
