Pentru centrul și estul Statelor Unite, aceasta a fost o iarnă deosebit de aspră. Fargo, Dakota de Nord, a înregistrat temperaturi sub zero grade Celsius încă din 5 februarie, a raportat The Washington Post, în timp ce New York City a fost lovit de aproximativ 56 de centimetri de zăpadă începând cu 31 ianuarie.
Și nu se va opri prea curând. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) prezice că temperaturile în multe părți ale celor 48 de state continentale vor fi cu 14 până la 25 de grade Celsius sub normal până miercuri și că multe locuri vor înregistra minime record înainte de acea dată. Frigul s-a extins până la sud, în Texas. Pe parcursul weekendului și până luni, o furtună de iarnă „fără precedent” a lăsat milioane de oameni fără energie electrică în Texas și creează haos pe o întindere largă a statelor centrale și sudice din cauza a ceea ce Serviciul Național de Meteorologie a numit „un asalt impresionant de vreme de iarnă nemiloasă”.
Negatorii schimbărilor climatice au folosit adesea vremea rece de iarnă pentru a argumenta împotriva ideii că societatea industrială încălzește planeta prin arderea combustibililor fosili. Într-un exemplu notoriu, senatorul James Inhofe (R-OK) a adus un bulgăre de zăpadă în Senat pentru a argumenta împotriva realității încălzirii globale.
Astfel de argumente confundă fundamental vremea (fluctuații temporare) cu clima (tendințe pe termen lung). Dar, contraintuitiv, vremea extremă de iarnă poate fi de fapt un semn al schimbărilor climatice.
Pe de o parte, o atmosferă mai caldă reține mai multă umiditate, ceea ce face ca precipitațiile abundente să fie mai probabile. Când temperatura este suficient de scăzută, acele precipitații pot cădea sub formă de zăpadă în loc de ploaie.
„Dacă poți obține o sursă de umiditate și aceste furtuni trec, este mai probabil să aibă precipitații mai intense”, a declarat Dr. Brenda Ekwurzel, director de știință climatică și om de știință climatică senior la Union of Concerned Scientists, pentru PlanetaNoastra într-un interviu.
Celălalt motiv este mai complicat și implică fenomenul la care meteorologii se referă ca vortexul polar.
Vortexul polar coboară
În mod normal, vortexul polar se învârte de la vest la est în stratosfera deasupra polilor Pământului, menținând aerul rece deasupra Arcticii și Antarcticii. În același timp, curentul jet circulă, menținând aerul cald la sudul său și aerul rece la nordul său.
Uneori, iarna, stratosfera arctică se va încălzi printr-un eveniment cunoscut sub numele de Încălzire Stratosferică Bruscă (ISB). Acest lucru face ca vânturile care mențin vortexul polar în poziție să slăbească sau chiar să își inverseze direcția, ceea ce, la rândul său, slăbește curentul jet, făcându-l mai ondulat. Aerul rece arctic este apoi adus în latitudinile medii.
„Uneori folosim analogia deschiderii ușii unui frigider”, a explicat Ekwurzel, „și aerul rece care se află în frigider, care este conținut acolo, scapă, iar apoi aerul cald din cameră intră în frigider.”
Deci ce are de-a face acest lucru cu schimbările climatice? Vortexul polar în sine nu este un fenomen nou, iar NOAA spune că termenul a apărut probabil în 1853. Dar Arctica s-a încălzit de două până la trei ori mai rapid decât restul planetei în medie, și un număr tot mai mare de studii observaționale leagă această încălzire arctică de vremea extremă de iarnă în Eurasia și America de Nord, care a crescut de fapt în ultimele două decenii.
O lucrare din 2018 a constatat că frigul extrem și ninsorile abundente în estul SUA erau mai frecvente atunci când Arctica era cea mai caldă. Un alt studiu din 2020 a constatat că topirea gheții marine în mările Barents și Kara a fost asociată cu un vortex polar mai slab la mijlocul lunii ianuarie până la sfârșitul lunii februarie, care era de obicei deplasat deasupra Eurasiei. În același timp, topirea gheții marine în apropierea Groenlandei și a estului Canadei a fost asociată cu un vortex polar mai slab din decembrie până la începutul lunii februarie, care a fost deplasat deasupra Europei.
Această tendință este o problemă atât pentru SUA și Europa, cât și pentru Arctica însăși. Până acum, în această iarnă, latitudinile medii au înregistrat trei perturbări majore, a explicat Ekwurzel.
- În decembrie, o furtună nord-estică istorică a coincis cu temperaturi siberiene record de maxim, urmată de ninsori record în Madrid la începutul lunii ianuarie.
- La sfârșitul lunii ianuarie, o altă furtună nord-estică a lovit nord-estul SUA, rupând un record de ninsori vechi de 113 ani într-un oraș din Pennsylvania.
- Coborârea actuală a vortexului polar peste o mare parte din cele 48 de state continentale, însoțită de temperaturi la fel de scăzute în Europa.
Cu toate acestea, aceste tipuri de oscilații au consecințe negative și în Nordul îndepărtat, unde temperaturile mai ridicate decât media îngreunează viața comunităților care se bazează pe gheața marină și stratul de zăpadă pentru vânătoare și transport. Ekwurzel a studiat oceanul Arctic și, în acea perioadă, a auzit povești despre oameni care traversaseră un râu înghețat pentru a vâna caribu doar pentru a rămâne blocați pe cealaltă parte atunci când gheața se topea neașteptat.
„Indiferent unde vă aflați în emisfera nordică, temperaturile extreme vă perturbă viața normală și ceea ce sunteți obișnuiți la o scară care nu era posibilă înainte”, a spus Ekwurzel.
Există o anumită dezbatere în cadrul comunității științifice cu privire la faptul dacă temperaturile mai calde din Arctic provoacă într-adevăr evenimente meteo reci mai la sud, sau dacă ambele se întâmplă pur și simplu în același timp. Un motiv este că modelele climatice nu arată o relație la fel de puternică între cele două evenimente, dacă o arată deloc.
„Principalul motiv al dezacordului dintre oamenii de știință climatici este că observațiile sugerează puternic o legătură cauzală, iar modelele sugerează că nu există nicio legătură. Dacă modelele validau sau confirmau argumentele prezentate prin analiza observațiilor, ar exista un consens mai mare”, a declarat omul de știință în atmosferă Judah Cohen într-un interviu Carbon Brief Q&A care explica dezbaterea.
Cu toate acestea, Ekwurzel a spus că modelele nu au reușit să prevadă nici amploarea încălzirii Arcticii. Problema este că este o provocare pentru oamenii de știință să modeleze cu precizie o climă care se schimbă atât de rapid, ceea ce înseamnă că este posibil ca modelele lor să fi omis un factor important.
„Trecutul nu ne ghidează viitorul, sau prezentul”, a spus Ekwurzel.
