Credeți că zăpada și gheața nu pot exista în afara sezonului de iarnă? Mai gândiți-vă.
În orice moment și anotimp, diverse forme de gheață – inclusiv ghețarii, calotele glaciare și gheața de mare – acoperă aproximativ 10% din suprafețele terestre și acvatice ale Pământului. Acest lucru este benefic – așa cum ne amintește cu atâta cruzime schimbarea climatică, aceste peisaje înghețate joacă un rol vital în clima globală a Pământului. Aici explorăm cum arată mai exact acest rol pentru fiecare formă majoră de gheață.
Definițiile formelor de gheață
Ghețarii, calotele glaciare, gheața de mare și aisbergurile fac parte din criosfera Pământului – porțiunile planetei unde apa există în formă solidă.
Ghețarii
Ghețarii sunt întinderi de gheață terestră care se formează atunci când acumulările perene de zăpadă se comprimă pe parcursul a o sută sau mai mulți ani, formând straturi masive de gheață. Atât de masive, de fapt, încât se mișcă sub propria greutate, curgând în jos precum un râu foarte lent. Totuși, dacă nu ați ști acest lucru, probabil că nu ați observa niciodată. Majoritatea ghețarilor se mișcă cu o viteză atât de mică, ca de melc (de exemplu, aproximativ 0,3 metri pe zi), încât mișcarea lor nu poate fi detectată cu ochiul liber.
Deși ghețarii de astăzi există de la ultima epocă glaciară (epoca Pleistocenului) când gheața acoperea aproximativ 32% din uscat și 30% din oceane, ei s-au redus semnificativ de atunci. Aceste forme de gheață sunt acum limitate la regiunile cu ninsori abundente iarna și temperaturi scăzute vara, cum ar fi Alaska, Arctica Canadiană, Antarctica și Groenlanda.
Ghețarii nu numai că atrag milioane de vizitatori în aceste locații în fiecare an (gândiți-vă la Parcul Național Glacier din Montana); ei servesc și ca o resursă majoră de apă dulce. Apa lor topită se varsă în pâraie și lacuri, care sunt apoi folosite pentru irigarea culturilor. Ghețarii furnizează, de asemenea, apă potabilă pentru oamenii care trăiesc în climate montane, dar aride. De exemplu, în America de Sud, ghețarul Tuni din Bolivia furnizează cel puțin 20% din necesarul anual de apă pentru locuitorii din La Paz.
Calotele glaciare
Dacă gheața glacială acoperă o suprafață terestră de peste 50.000 de kilometri pătrați, este cunoscută sub numele de calotă glaciară.
Ce înseamnă un nume gheațos?
Calotele glaciare au nume diferite în funcție de caracteristicile lor. De exemplu, unele dintre cele mai mici calote glaciare sunt numite „căciuli glaciare”. Dacă o calotă glaciară se extinde peste apă, este cunoscută sub numele de „platformă de gheață”. Și dacă o bucată dintr-o platformă de gheață se desprinde, se naște un infam „aisberg” (vezi mai jos).
Deși seamănă cu solul acoperit de zăpadă, calotele glaciare nu se formează dintr-un singur strat de zăpadă. Ele sunt compuse din nenumărate straturi de zăpadă și gheață care se acumulează pe parcursul a mii de ani. În timpul ultimei perioade glaciare, calotele glaciare acopereau America de Nord, Europa de Nord și vârful Americii de Sud. Astăzi, însă, există doar două: Calota Glaciară a Groenlandei și Calota Glaciară Antarctică. Împreună, cele două conțin 99% din gheața de apă dulce a Pământului.
Calotele glaciare stochează, de asemenea, cantități vaste de dioxid de carbon și metan, menținând aceste gaze cu efect de seră în afara atmosferei, unde altfel ar contribui la încălzirea globală. (Doar calota glaciară antarctică stochează aproximativ 20.000 de miliarde de tone de carbon.)
Gheața de mare
Spre deosebire de ghețari și calotele glaciare care se formează pe uscat, gheața de mare – apă oceanică înghețată – se formează, crește și se topește în ocean. De asemenea, spre deosebire de formele sale înrudite de gheață, întinderea gheții de mare se schimbă anual, extinzându-se iarna și scăzând oarecum în fiecare vară.
Pe lângă faptul că reprezintă un habitat critic pentru animalele arctice, inclusiv urși polari, foci și morse, gheața de mare ajută la reglarea climei noastre globale. Suprafața sa strălucitoare (albedo ridicat) reflectă aproximativ 80% din lumina solară care o lovește înapoi în spațiu, ceea ce ajută la menținerea rece a regiunilor polare în care se află.
Aisbergurile
Un aisberg este pur și simplu o bucată de gheață care s-a desprins dintr-un ghețar sau o platformă de gheață și a plutit în apă deschisă. Ele sunt de obicei formate din zăpadă compactată care s-a acumulat pe o perioadă lungă de timp. După cum știm din incidente precum scufundarea Titanicului, porțiunea vizibilă a unui aisberg deasupra suprafeței apei este, în general, o mică parte din dimensiunea sa totală, grosimea aisbergului aflându-se sub suprafață. Aisbergurile se topesc în cele din urmă în ocean.
Cum impactează schimbarea climatică aceste forme de gheață
La fel cum cuburile de gheață cedează în cele din urmă soarelui într-o zi fierbinte de vară, gheața lumii se retrage ca răspuns la încălzirea globală.
La data redactării acestui articol, se estimează că s-au pierdut 400 de miliarde de tone metrice de gheață glaciară în fiecare an începând cu 1994; Calota Glaciară Antarctică și cea a Groenlandei își pierd masa cu o rată de 152, respectiv 276 de miliarde de tone metrice pe an; și 99% din cea mai veche și mai groasă gheață de mare din Arctica a fost pierdută din cauza încălzirii globale. Această topire nu este doar un dezavantaj grav în sine, dar are și un impact negativ asupra mediului nostru general.
Pierderea gheții încurajează o încălzire sporită
Una dintre implicațiile pierderii gheții globale este ceea ce oamenii de știință numesc „bucla de feedback gheață-albedo”. Deoarece gheața și zăpada sunt mai reflectorizante (au un albedo mai mare) decât suprafețele de uscat sau apă, pe măsură ce stratul de gheață global se micșorează, la fel se întâmplă și cu reflectivitatea suprafeței Pământului, ceea ce înseamnă că mai multă radiație solară incidentă (lumină solară) este absorbită de aceste suprafețe mai întunecate, nou-dezvăluite. Deoarece aceste suprafețe mai întunecate absorb mai multă lumină solară și căldură, prezența lor contribuie în continuare la încălzire.
Apa topită contribuie la creșterea nivelului mării
Topirea ghețarilor și a calotelor glaciare creează o problemă suplimentară: creșterea nivelului mării. Deoarece apa pe care o conțin este în mod normal stocată pe uscat, scurgerea de la ghețari și topire crește semnificativ cantitatea de apă din oceanele lumii. Și, similar cu o cadă de baie supraaglomerată, atunci când se adaugă prea multă apă într-un bazin prea mic, apa inundă mediul înconjurător.
Oamenii de știință de la Centrul Național pentru Zăpadă și Gheață (NSIDC) estimează că, dacă Calota Glaciară a Groenlandei și Calota Glaciară Antarctică s-ar topi complet, nivelul global al mării ar crește cu 6 metri și, respectiv, 61 de metri.
Prea multă apă dulce destabilizează oceanele noastre
Scurgerea provenită din topirea gheții contribuie, de asemenea, la diluarea sau „desalinizarea” apei sărate a oceanului. În 2021, a apărut vestea că Circulația Meridională de Răsturnare Atlantică (AMOC) – o „bandă transportoare” oceanică responsabilă pentru transportul apei calde de la tropice spre nord în Oceanul Atlantic de Nord – a fost cea mai slabă din ultimii peste o mie de ani, probabil din cauza afluxului de apă dulce din topirea calotelor glaciare și a gheții de mare. Problema provine din faptul că apa dulce are o densitate mai mică decât apa sărată; din această cauză, curenții de apă tind să nu se scufunde, iar fără scufundare, AMOC încetează să circule.
