Papagalul Carolina a fost singura specie de papagal autohtonă în SUA; până în 1918, i-am ucis pe toți. Noi dovezi explică dispariția lor.
Ah, vremurile de odinioară, când papagalii colorați se adunau în stoluri din sudul New England până la Golful Mexic și până în vest, în Colorado. În timp ce unele locuri din țară sunt înfrumusețate de țipetele zgomotoase ale papagalilor ne-autohtoni, papagalul Carolina (Conuropsis carolinensis) a fost singura specie de papagal nativă Statelor Unite. Sunt uimit de cardinali și gaițele albastre, dar să fi văzut stoluri de 200 până la 300 dintre aceste păsări, cu culoarea lor verde vibrantă și o anvergură a aripilor de aproape 60 de centimetri – ce minune trebuie să fi fost.
Dar nu, nu mai vedem aceste păsări îndrăznețe – ultimul exemplar sălbatic cunoscut a fost ucis în Florida în 1904, iar ultima pasăre captivă, numită Incas, a murit la Grădina Zoologică din Cincinnati pe 21 februarie 1918. A murit la un an după perechea sa, Lady Jane.
Motivul pentru care papagalul a dispărut nu a fost niciodată clar. Faptul că au fost vânați extensiv pentru penele lor – pentru că ce valoare avea o pălărie din secolul al XIX-lea fără părți de pasăre? – a contribuit evident la dispariția lor, dar experții au sugerat distrugerea habitatului și agenți patogeni avicoli ca alți factori.
Fotografie rară a unui papagal Carolina viu, numit „Doodles”, deținut de Paul Bartsch, 1906. (Wikimedia Commons)/Domeniu Public
Dar acum, noi cercetări au clarificat un lucru: Extincția papagalului Carolina a fost cauzată de factori umani, așa cum a relevat secvențierea ADN-ului.
Cercetătorii de la Institutul de Biologie Evoluționistă (IBE, un institut mixt al Universității Pompeu Fabra (UPF) și Consiliului Național Spaniol de Cercetare (CSIC)) din Barcelona și de la Globe Institute al Universității din Copenhaga au explorat genomul căutând semne găsite la speciile pe cale de dispariție, dar nu le-au găsit, concluzionând astfel că „extincția papagalului Carolina a fost un proces brusc și, prin urmare, atribuită exclusiv cauzelor umane”.
Cercetătorii au reușit să preleveze mostre din osul tibiei și pernuțele de la degetele unui exemplar colectat de naturalistul catalan Marià Masferrer (1856-1923). De asemenea, au secvențiat genomul unei rude vii apropiate, papagalul soarelui din America de Sud.
Printre altele, au căutat semne de consangvinizare și de declin al populației, ambele indicii care pot fi găsite la speciile pe cale de dispariție – dar nu le-au găsit, „ceea ce sugerează că extincția sa rapidă a fost în principal un proces mediat de om”, notează UPF.
Autorii scriu în studiu: „dovezile puține de consangvinizare indică faptul că a suferit un proces de extincție foarte rapid, care nu a lăsat urme în genomurile ultimelor exemplare. De fapt, extincția finală a păsării a fost probabil accelerată de colecționari și capcanatori atunci când a devenit evident că era extrem de rară”.
„Alți factori potențiali pentru extincția Conuropsis, cum ar fi expunerea la agenți patogeni avicoli, vor necesita probabil un screening metagenomic al cel puțin câtorva exemplare de papagal”, continuă autorii, „cu toate acestea, rezultatele preliminare ale mostrei noastre nu arată o prezență semnificativă de virusuri aviare”.
Metodologia dezvoltată pentru a reconstrui istoria extincției din genomul păsărilor ar putea fi utilizată în viitor pentru a prevedea alte posibile extincții legate de om și pentru a proteja în continuare speciile pe cale de dispariție prin aplicarea la timp a planurilor de conservare. „Putem folosi genomica pentru a testa dinamica altor procese de extincție și a deduce dacă sunt cauzate în întregime de oameni, deoarece declinurile demografice pe termen lung lasă semnale specifice în genomurile speciilor”, spune autorul principal, Carles Lalueza-Fox.
Poate fi tragic prea târziu pentru papagalul Carolina, dar cel puțin acum avem instrumente mai bune pentru a prezice alte extincții – să reziste cardinalii și gaițele albastre.
Cercetarea a fost publicată în Current Biology.
