‘Construiți Dincolo de Zero’ Schimbă Modul în Care Ne Gândim la Clădiri

Există mulți în domeniul mediului construit care pretind că vizează o anumită definiție a „zero net”; Bruce King și Chris Magwood își încep noua carte afirmând că zero nu este suficient. În „Build Beyond Zero: New Ideas for Carbon-Smart Architecture”, ei susțin că clădirile noastre pot de fapt ajuta la repararea climei. Ei încheie introducerea scriind: „În această carte, vă invităm să vă imaginați potențialul foarte real al mediului nostru construit de a fi un loc de stocare netă de carbon – un bazin masiv de absorbție care – alături de eforturi climatice intenționate și pozitive în fiecare alt sector al efortului uman – ar putea vindeca clima noastră.”

King este cunoscut PlanetaNoastra pentru cartea sa anterioară importantă, „Arhitectura Nouă a Carbonului”, și conceptul de „a construi din cer” folosind materiale naturale. Magwood este, de asemenea, foarte bine cunoscut PlanetaNoastra, fiind un vizionar în înțelegerea carbonului încorporat, autor de ghiduri și și instrumente, și lucrând acum cu Rocky Mountain Institute după o carieră în construcții cu paie și alte materiale naturale. 

Deși cartea va fi utilă profesioniștilor – în special celor care încă nu au înțeles conceptele de carbon încorporat și caută cuvintele potrivite pentru a le explica – este scrisă pentru un public general. Face o treabă excelentă la început, abordând acele momente de „ups!” când ne dăm seama că tot ceea ce credeam înainte era greșit.

Una dintre cele mai mari fiind descoperirea șocantă a lui Magwood, cum că cineva care supra-izola cu aproximativ 30 de centimetri de spumă poliuretanică introducea mai multe gaze cu efect de seră în atmosferă decât cineva care nu izola dincolo de cerințele codului de bază. Aceasta a fost descrisă astfel: „A fost ca și cum s-ar fi aprins un bec.” Acesta este momentul în care am învățat că atunci când privești lumea prin lentila carbonului, mai degrabă decât a energiei, totul se schimbă. Emisiunile de carbon încorporate sau emisiunile de carbon inițiale pot depăși cu ușurință emisiunile operaționale. 

Al doilea mare moment de „ups!” a venit odată cu realizarea cât de importantă este valoarea temporală a emisiilor. Ele contează acum, când avem un buget de carbon, un plafon pe care nu-l putem depăși fără a depăși încălzirea planetei cu 1,5 grade Celsius. King și Magwood ne spun că ar trebui să construim din materiale care absorb de fapt carbonul din atmosferă. 

Majoritatea celor din domeniul mediului construit nu au înțeles încă niciuna dintre aceste „ups-uri”, motiv pentru care încă se construiesc turnuri de oțel și sticlă, autostrăzi de beton și vehicule electrice Hummer de aproximativ 4 tone (aproximativ 4080 kg).

Modul în care măsurăm emisiunile de carbon de la orice producem sau construim este prin efectuarea unei analize a ciclului de viață (ACV), o procedură tehnică pe care King și Magwood o explică bine. Ei notează că „realizarea unei ACV este o sarcină ambițioasă și plină de capcane; cu atâția factori și variabile în joc, există mult loc pentru discuții și punerea la îndoială a rezultatelor.”

Acesta este un subiect pe care l-am discutat de multe ori; așa cum am scris, marea majoritate a emisiunilor de carbon încorporate au loc inițial, înainte ca clădirea să fie chiar ocupată, motiv pentru care le-am numit emisii de carbon inițiale. Dar, așa cum Magwood a declarat pentru PlanetaNoastra, grosul acestor emisii are loc în materiile prime, dezvoltarea produsului și fabricare – și acestea sunt numerele care sunt cel mai ușor de cuantificat. Magwood le numește emisii de carbon materiale (ECM).

King și Magwood notează că pe măsură ce avansezi spre dreapta în grafic, numerele devin mai neclare și mai incerte. De aceea „partea inițială contează enorm.” Știm care sunt numerele și, mai important, știm când au loc emisiunile. Sau, așa cum am exprimat mai direct, __PLACEER_ID_10__uitați de analizele ciclului de viață, nu avem timp__END_PLACEHOLDER__. Partea inițială contează cel mai mult. 

Carbonul biogenic, care este absorbit de plante pe măsură ce cresc și emis atunci când copacii și plantele putrezesc sau ard, este, de asemenea, un subiect pe care mi-a fost greu să-l explic sau chiar să-l înțeleg. Mulți, inclusiv IPCC, fac distincția între carbonul „lent” care provine din arderea plantelor vechi care au devenit combustibili fosili cu eoni în urmă și carbonul „rapid” care provine din plante noi, să zicem mai tinere de 100 de ani, care trec prin ciclul natural al carbonului. King și Magwood explică:

Acesta a fost un moment de revelație, un mod diferit de a gândi carbonul în materialele de construcție. Luați exemplul lor: o placă de placaj. Același material poate fi utilizat ca pardoseală portantă care stochează carbon timp de decenii, pe durata de viață a clădirii, sau poate fi cofraj pentru beton și aruncat în câteva săptămâni. Același material are două profile de carbon complet diferite. 

Lecția din toate acestea este că modul în care folosim materialele noastre contează. De asemenea, subliniază din nou absurditatea tăierii pădurilor din Georgia pentru a produce peleți de lemn pe care îi transportăm în Regatul Unit pentru a genera electricitate; nu întrerupem ciclul carbonului, ci îl accelerăm. La fel și cu transformarea deșeurilor în energie: este tot dioxid de carbon, indiferent de unde provine. Ceea ce contează aici este momentul.

„Momentul” este critic pentru această discuție, deoarece combustibilii fosili sunt de fapt doar plante foarte moarte. Așa cum explică Wil V. Stubar III într-una dintre casetele minunate care umplu cartea: „Fotosinteza este destul de simplă: 6CO₂+ 6H₂O → C₆H₁₂O₆ + 6O₂” este de fapt doar un mod diferit de a aranja atomii de carbon și hidrogen, o formă diferită de hidrocarbură. Adăugați energia de la soare și obțineți biopolimeri precum celuloza, hemiceluloza și lignina, care împreună fac o plantă sau un copac să stea în picioare, „cam cum lucrează betonul și armătura de oțel împreună pentru a crea beton armat.”

De aceea, scopul este „arhitectura biologică”, clădiri realizate din plante. Dar King și Magwood preferă plantele mici și notează problemele legate de cheresteaua masivă, inclusiv faptul că o mare parte din lemn nu ajunge în clădire, copacii au nevoie de mult timp pentru a crește, iar pădurile mature și diverse stochează cel mai mult carbon. Plantele mici ar putea fi paiele și tulpinile, fibrele precum cânepa și iuta, și materiale precum pluta, măduva și chiar stuf și alge marine. 

Nu sunt doar materialele; avem nevoie și de profesioniști și meșteri care știu să le folosească și de reglementări care să le permită. Avem nevoie de o tranziție justă, deoarece „construirea unei societăți mai bune înseamnă mai mult decât captarea carbonului.” 

Există multe de iubit în această carte. Va oferi cititorului general o înțelegere a problemelor, dar va genera multe momente de revelație pentru profesioniști și le va oferi un nou limbaj, și un mod de a explica aceste probleme. Eu și alții am încercat să facem asta de zeci de ani, dar nimeni nu a fost la fel de clar, la fel de ușor de citit și înțeles, și la fel de util ca King și Magwood în „Build Beyond Zero”.

„Build Beyond Zero” a apărut pe rafturile librăriilor în iunie 2022. Disponibilă pe bookshop.org și la alți retaileri.