Conflictul om-faună sălbatică se referă la interacțiunile negative dintre oameni și animalele sălbatice care au consecințe pentru oameni, faună sălbatică sau pentru ambele. Acesta apare de obicei atunci când nevoile sau comportamentele faunei sălbatice se intersectează cu nevoile sau comportamentele oamenilor (sau invers), rezultând ramificații adverse, cum ar fi culturi distruse, pierderea animalelor domestice sau chiar pierderea de vieți omenești. Impacturi mai puțin evidente ale conflictului includ transmiterea unei boli dacă un animal mușcă un om, coliziunea dintre animale și vehicule, vânătoarea țintită și atacurile bazate pe frică.
Exemple de conflict om-faună sălbatică
Peste 75% din speciile de feline sălbatice din lume sunt afectate de conflictul om-faună sălbatică, un fapt atribuit în principal arealelor lor masive de răspândire, dimensiunii fizice mari și cerințelor dietetice carnivore, conform unui studiu zoologic. Conflictul dintre oameni și urși este, de asemenea, comun, în special urșii bruni sau urșii grizzly, unul dintre cele mai răspândite mamifere terestre din lume. De asemenea, studiile privind zonele sălbatice au arătat o creștere a numărului de apeluri legate de deranjul provocat de aligatori în Statele Unite, cu 567 de întâlniri adverse om-aligator raportate între 1928 și 2009.
Conflictul om-faună sălbatică nu se limitează la uscat. Conflictul marin este, de asemenea, comun și poate lua forma atacurilor directe, mușcăturilor, înțepăturilor și coliziunilor care sunt adesea legate de poluare, îndepărtarea sau modificarea habitatului, turism, recreere și prinderea în uneltele de pescuit. Un record de 98 de atacuri neprovocate de rechini au fost raportate la nivel mondial în 2015, conform International Shark Attack File.
Sărăcia poate exacerba, de asemenea, conflictul om-faună sălbatică, deoarece un animal care distruge culturile unui fermier sărac distruge și mijloacele sale de trai. Incidentul ar putea inspira mai multă indignare în comunitatea sa și chiar ar putea încetini eforturile de conservare pentru specia respectivă. De cele mai multe ori, incidentele izolate duc la persecutarea unei întregi specii, în loc să se concentreze pe ceea ce se poate face pentru a remedia situația în mod durabil.
Cauze
Factorii sociali și ecologici care contribuie la conflictul om-faună sălbatică sunt larg răspândiți. Cel mai frecvent, conflictul este atribuit creșterii populației umane și creșterilor rezultate în utilizarea terenurilor sau a resurselor din agricultură, transport și tehnologie.
Pierderea habitatului
Pe măsură ce populația umană globală continuă să împingă fauna sălbatică în afara habitatelor lor naturale, conflictele sunt inevitabile, motiv pentru care pierderea habitatului este una dintre cele mai comune amenințări pentru animale pe cale de dispariție. Pierderea și distrugerea habitatului pot rezulta din defrișări, fragmentare prin drumuri și dezvoltare sau degradare din cauza poluării, schimbărilor climatice sau specii invazive.
Conform unui studiu din 2020 realizat de World Wildlife Fund și Zoological Society of London, explozia în comerțul global, consum, urbanizare și creșterea populației umane în ultimii 50 de ani este în mare parte responsabilă pentru declinul serios al tendințelor populațiilor de specii. Rata de regenerare a Pământului a putut ține pasul cu amprenta ecologică a umanității în 1970, dar până în 2020, suprasolicitam biocapacitatea lumii cu aproximativ 56%.
În trecut, răspunsul uman la conflictul om-faună sălbatică a fost, în general, uciderea faunei sălbatice suspectate și, eventual, chiar dezvoltarea habitatelor lor sălbatice într-un efort de a preveni conflictele viitoare. Pe măsură ce conservarea faunei sălbatice a câștigat mai mult sprijin, represaliile letale tradiționale împotriva faunei sălbatice sunt acum fie ilegale, reglementate, fie inacceptabile din punct de vedere social în unele locuri.
Distrugerea culturilor
În unele cazuri, amenințarea distrugerii culturilor poate determina localnicii să se simtă mai ostili față de o întreagă specie sălbatică, chiar dacă sursa conflictului provine de la doar unul sau câțiva indivizi. Tipurile de animale sălbatice care provoacă cele mai mari daune culturilor variază foarte mult în funcție de regiune; acolo unde cerbul cu coadă albă poate fi cel mai mare vinovat în unele locuri, un raton ar putea fi în altul.
În Parcul Național Munții Bale, în sud-estul Etiopiei, conflictul om-faună sălbatică apare adesea din cauza culturilor agricole, iar incapacitatea de a atenua distrugerea culturilor duce frecvent la uciderea animalelor. Fermierii de acolo au raportat că grâul și orzul sunt cele mai vulnerabile la prădătorii de culturi, cu 30%, respectiv 24%. Babuinul masliniu a fost raportat ca fiind cel mai comun prădător de culturi și, de asemenea, cel care a cauzat cele mai mari daune, urmat de mistreți.
Resurse alimentare
Când prada devine rară, animalele sălbatice carnivore se pot orienta către animale domestice ca surse de hrană, ceea ce duce adesea la conflict între animale și oameni.
Un studiu al satelor locale din India trans-Himalayană a evaluat distribuția animalelor domestice și percepția oamenilor asupra riscului pentru animalele domestice din partea lupi și leoparzi de zăpadă. Cercetătorii au constatat că cererea globală de cașmir a dus la o creștere a populației de animale domestice din rase de capre de cașmir în Asia Centrală, poziționând lupul să se confrunte cu o persecuție mai severă în viitor. Odată cu creșterea abundenței caprelor, în special în regiunile mai plate unde lupii au acces mai ușor, conflictele om-lup vor crește, de asemenea, în consecință.
Ce putem face
Soluțiile la conflictul om-faună sălbatică pot fi complicate, deoarece sunt, de obicei, specifice speciei și zonei vizate. Un aspect important, totuși, este ideea că soluțiile ar trebui să fie benefice atât pentru animale, cât și pentru comunitățile umane locale afectate de conflict, astfel încât acestea să poată coexista.
Atenuare
Cele mai răspândite metode pentru a reduce conflictul om-faună sălbatică vin sub forma atenuării sau găsirea de modalități de a ține fauna sălbatică departe de zonele cu densitate mare de populație umană sau agricolă. Fermierii își apără adesea culturile de fauna sălbatică prin păzirea personală a terenurilor sau prin utilizarea de garduri sau sperietori. Diferite comunități folosesc tehnici unice de atenuare care sunt uneori transmise din generație în generație, cum ar fi utilizarea fumului pentru a respinge prădătorii de culturi, în timp ce altele se bazează pe alungarea animalelor.
În Assam, India, oamenii de știință au înregistrat 1.561 de incidente de conflict om-elefant între 2006 și 2008 și au constatat că distrugerea culturilor și a proprietății de către elefanți a arătat tendințe sezoniere bine definite. Mai mult, 90% din conflicte au avut loc noaptea și la o distanță de maxim 670 metri de o zonă de refugiu în comunități cu populații mici, case slab protejate și fără electricitate. Acest lucru ne spune că satele mici de la marginea zonelor de refugiu ar trebui prioritizate pentru asistență în atenuare, luând în considerare tendințele comportamentale specifice ale elefantului și compoziția socio-ecologică și culturală a comunităților.
Educație
Multe eforturi contemporane de a atenua conflictul sunt dezechilibrate, oferind mijloace de descurajare împotriva faunei sălbatice, în loc să ofere soluții noi la problemele de bază. În esență, punem un pansament pe situație.
Un bun exemplu a avut loc în Parcul Național Way Kambas din Indonezia, unde localnicii au reușit să respingă tentativele de raiduri asupra culturilor de către elefanți în 2006, folosind instrumente tradiționale, cum ar fi dispozitive de zgomot și mijloace de descurajare bazate pe ardei iute. Cercetătorii au constatat că, deși 91,2% din cele 91 de încercări ale elefanților de a intra în câmpurile cultivate în locuri păzite cu instrumente tradiționale au fost descurajate, au existat 401 incidente de raiduri asupra culturilor în alte locuri din parc în aceeași perioadă. Studiul a sugerat că comunitățile afectate trebuie să renunțe la dependența de culturi precum trestia de zahăr, care sunt mai susceptibile la elefanți, și să investească în schimb în culturi precum ardeiul iute, turmericul și ghimbirul, pe care elefanții nu le mănâncă.
Un alt studiu din 2018 a relevat că majoritatea conflictelor om-elefant din Asia și Africa se bazează pe condiționarea fricii la elefanți, în loc să se încerce înțelegerea și satisfacerea nevoilor elefanților și ale oamenilor. Studiul sugerează utilizarea oportunității de a investiga comportamentul elefanților la nivel individual pentru a preveni apariția conflictelor în primul rând.
Cercetarea ecologiei, istoriei vieții și personalității elefanților poate duce la dezvoltarea de noi strategii de conservare pentru a reduce șansele conflictului om-elefant. Apoi, atenuarea va evolua de la soluții pe termen scurt pentru simptome către soluții durabile pe termen lung pentru a preveni conflictul. Se va pune accent, de exemplu, pe modul în care elefanții dintr-o anumită zonă își caută hrana și de ce decid să își riște viața intrând în câmpuri cultivate unde se pot întâlni cu oameni, precum și pe trăsăturile istoriei vieții și capacitățile de rezolvare a problemelor.
În Parcul Național Chitwan, Nepal, cercetătorii au sugerat că tigrii individuali, fără teritoriu sau cu deficiențe fizice, sunt mai predispuși să fie implicați în conflicte legate de animalele domestice.
Conservarea terenurilor
Asigurarea faptului că oamenii și animalele au spațiu adecvat pentru a prospera este baza rezolvării conflictului om-faună sălbatică. Populațiile de lupi, de exemplu, sunt larg neînțelese și greu de controlat, ceea ce poate duce la controverse între locuitorii din mediul urban care îi susțin și cei din mediul rural care se tem de ei. Conservatorii de la U.S. Geological Survey consideră că, deoarece conflictul om-faună sălbatică este o amenințare semnificativă pentru lupi, singura modalitate de a promova durabil conservarea lupului este prin o mai bună protejare și conservare a zonelor sălbatice prin gestionare adaptivă și zonare.
La nivel personal, este important ca oamenii să fie proactivi și pregătiți atunci când lucrează sau explorează zone sălbatice. Conflictele pot apărea atunci când animalele se obișnuiesc cu prezența umană sau o asociază cu hrana, motiv pentru care nu ar trebui să hrăniți niciodată animale sălbatice și ar trebui să depozitați în siguranță toate deșeurile. Înainte de a face drumeții sau a campa, documentați-vă despre animalele pe care le-ați putea întâlni și ce acțiuni să întreprindeți dacă le întâlniți.
Protejarea terenurilor sălbatice și a habitatelor naturale este esențială, dar la fel de importantă este și crearea de zone tampon între zonele sălbatice și cele urbane. Indivizii pot combate pierderea habitatului prin plantarea de plante native sau prin crearea unui habitat certificat pentru animale sălbatice prin intermediul National Wildlife Federation.
