`
Oceanul nu este singurul loc unde pot fi găsiți pești uriași. Ascunși sub apele tulburi ale râurilor și lacurilor noastre de apă dulce se află unii pești foarte mari.
Deși majoritatea peștilor de apă dulce sunt mai mici decât omologii lor din oceanul sărat, unii pot crește la dimensiuni impresionante. Acești giganți de apă dulce sunt remarcabili nu doar prin mărimea lor, ci și prin adaptările lor unice și poveștile lor de supraviețuire.
De la rechini tauri la pisici de mare gigantice, iată câțiva dintre cei mai mari pești de apă dulce din lume.
Beluga
Beluga este o specie de sturion care locuiește în porțiuni din Marea Neagră și Marea Caspică. Deoarece continuă să crească pe tot parcursul vieții (care poate fi de 100 de ani), beluga ar putea fi cel mai mare pește de apă dulce din lume. Unii dintre cei mai mari beluga descoperiți au avut o lungime de aproape 7.3 metri și cântăreau mai mult de 1588 kilograme – cifre care îi plasează, de asemenea, în competiție pentru a fi cel mai mare pește osos din lume după masă.
Beluga își depune icrele în râurile de apă dulce, apoi își trăiește viața de adult în apă sărată, revenind în amonte pentru a se reproduce. Femelele nu ajung la maturitate decât la vârsta de 15 ani. Beluga este, de asemenea, în pericol critic, cu o populație în scădere.
Somnul gigant Mekong
Multe specii de somn pot crește la dimensiuni mamut, dar niciuna nu se compară cu somnul gigant Mekong din Asia de Sud-Est. Capabil să crească până la 3 metri lungime și să cântărească mai mult de 295 kilograme, dimensiunea lor îi face o captură valoroasă, iar acești somni giganți au fost pescuiți până la aproape dispariție. Au o rată de creștere remarcabil de rapidă, atingând 200 kilograme în șase ani – și trăind până la 60 de ani.
Deși sunt acum protejați prin legislație națională în Thailanda și Laos, este probabil să rămână în pericol critic din cauza construcției barajelor în amonte pe râul Mekong.
Alligator gar
Datorită unui șir dublu de dinți mari și unui bot ca de aligator, acești pești carnivori pot trăi în apă dulce și sărată. Măsurând până la 3 metri lungime și cântărind până la 159 kilograme, alligator gars sunt al doilea cel mai mare pește din America de Nord.
Trăiesc până la 50 de ani și au puțini prădători naturali. Găsiți în bazinul inferior al râului Mississippi și în apele statelor de pe coasta Golfului, acești pești tind să înoate aproape de suprafață sau printre stuf, unde pot pândi și ambusca prada, pe care o consumă moartă sau vie.
Arapaima
Găsiți în râul Amazon, acești pești giganți sunt la fel de vechi pe cât sunt de mari. Cunoscuți și sub numele de pirarucu în Brazilia și paiche în Peru, arapaima există încă din Miocen și sunt considerați fosile vii. Odată capabili să crească până la o lungime de 3 metri și o greutate de 136 kilograme, arapaima ajung acum la aproximativ 1.8 metri lungime și 125 kilograme din cauza pescuitului excesiv. Acești pești pot respira aer și pot supraviețui până la 24 de ore în afara apei. Se găsesc în Brazilia, Peru și Guyana.
Pisica de mare de apă dulce gigant
Una dintre cele mai mari specii de apă dulce din lume, pisica de mare gigant a fost identificată pentru prima dată de oamenii de știință în anii 1990. Acești pești de apă dulce pot crește la dimensiuni masive, unii cântărind peste 590 kilograme și măsurând aproape 4.6 metri pe diagonală – jumătate din lungimea unui autobuz. S-a știut că pot trage bărci în susul și în josul râurilor, și chiar în apă.
Găsiți în râurile din Asia de Sud-Est, au cozi care măsoară până la 38 centimetri lungime, cu un ac zimțat capabil să perforeze osul și să injecteze venin. Din păcate, pisica de mare de apă dulce gigant este pe cale de dispariție din cauza pescuitului și a pierderii habitatului.
Peștele spatulă
Există două specii existente de pește spatulă, una chineză și cealaltă americană. De obicei au o lungime cuprinsă între 1.5 și 2.1 metri și cântăresc în jur de 27 kilograme. Peștele spatulă chinezesc – specia cea mai mare dintre cele două, măsurând uneori până la 3 metri lungime – este în pericol critic și se crede că este posibil dispărut.
Locuind în râul Yangtze, acești pești sunt amenințați în principal de recoltarea excesivă și de pierderea habitatului. Peștele spatulă american, care este listat ca vulnerabil, a locuit odată în Marile Lacuri din Canada, dar acum trăiește exclusiv în bazinul râului Mississippi. Pot crește la lungimi de 2.4 metri și pot cântări până la 68 kilograme, trăind 30 de ani în sălbăticie.
Ușor de recunoscut prin boturile lor în formă de spatulă, acești giganți de râu sunt filtre inofensive, deschizându-și gura doar pentru a captura zooplancton.
Barb gigant
Crapii de toate soiurile pot crește la dimensiuni formidabile, dar niciunul nu este la fel de mare ca barbul gigant, cunoscut și sub numele de Regele Peștilor, găsit în Asia de Sud-Est. Această specie de crap crește regulat la 3 metri lungime; adulții sunt rareori găsiți sub 1.5 metri.
Deși cresc la dimensiuni atât de mari, barbii giganți sunt inofensivi. Preferă să mănânce organisme mici, cum ar fi algele, fitoplanctonul și ocazional fructe. Barbul gigant este în pericol critic din cauza pescuitului excesiv și a pierderii habitatului.
Sturion alb
De departe cel mai mare pește de apă dulce din America de Nord, sturionul alb poate crește la 3.7 până la 6.1 metri lungime și poate cântări aproape o tonă. Este un pește străvechi a cărui înfățișare nu s-a schimbat în 175 de milioane de ani. Găsiți de-a lungul coastei de vest a Americii de Nord, și până în nord, în Insulele Aleutine, sturionii albi locuiesc în râuri, pâraie, estuare și mare.
Migrează în amonte pentru a se reproduce și au o durată de viață de 80 până la 100 de ani. Datorită dimensiunii lor, sturionii albi sunt o țintă populară pentru pescari, și deși nu sunt listați federal, sunt clasificați ca specie de îngrijorare specială de către statul California.
Biban de Nil
Originar din râurile și lacurile tropicale din Africa, bibanul de Nil este cel mai mare pește de apă dulce de pe continent. Capabil să atingă o lungime maximă de 1.8 metri, acești pești au de obicei o lungime cuprinsă între 0.75 și 1.1 metri. Arată similar cu un barramundi.
Datorită popularității sale printre pescari, bibanul de Nil a fost introdus în multe lacuri non-native și a devenit o specie invazivă periculoasă. Acest lucru a fost deosebit de tragic în Lacul Victoria, unde peste 200 de specii native au fost împinse spre dispariție din cauza introducerii bibanului de Nil.
Taimen siberian
Taimenul siberian, găsit în râurile și lacurile de apă dulce din Rusia, Mongolia și Asia Centrală, este cea mai mare specie din familia somonului. Are o viață lungă și crește lent, atingând lungimi de până la 1.8 metri la maturitate.
Pe lângă pești, taimenul siberian are reputația de a fi un prădător agresiv și se hrănește cu creaturi precum rozătoare și păsări. Taimenul siberian este listat ca vulnerabil, cu o populație în scădere din cauza poluării și a pescuitului sportiv.
Rechini tauri
Rechinii tauri sunt rechini de coastă și de apă dulce care își petrec timpul în ape tropicale și subtropicale din întreaga lume. Pot atinge lungimi de peste 3.4 metri, deși majoritatea au o lungime cuprinsă între 1.8 și 2.3 metri.
Găsiți în principal în ape puțin adânci, rechinii tauri sunt singura specie de rechin care poate îndura perioade extinse în apă dulce, ceea ce îi aduce în contact mai frecvent cu oamenii decât alți rechini. O specie agresivă, rechinii tauri sunt cunoscuți pentru atacurile asupra oamenilor. Sunt clasificați ca vulnerabili din cauza interacțiunii umane și a dezvoltării în apropierea habitatelor lor.
De ce animalele acvatice sunt mai mari decât animalele terestre?
Animalele acvatice cresc adesea la dimensiuni fără precedent pe uscat (cel puțin în era noastră) deoarece apa le poate susține greutatea. Dacă un animal terestru ar ajunge la dimensiunea unei balene albastre, de exemplu, s-ar putea să nu își poată susține greutatea din cauza presiunilor gravitației.
Temperatura joacă, de asemenea, un rol. Unele animale acvatice pur și simplu trebuie să devină mari pentru a rămâne calde, deoarece animalele mai mici au o suprafață mai mare și sunt astfel mai susceptibile la frig. Apa conduce căldura, așa că animalele acvatice au nevoie de grăsime pentru a se menține calde. Deoarece multe sunt filtratoare, pot mânca mult fără a depune multă energie.
`











