Cei mai buni 20 arbuști veșnic verzi pentru o grădină perfectă

Arborvitae (Thuja occidentalis)

Acești chiparoși veșnic verzi sunt cu creștere rapidă, rezistenți și versatili. Poți alege între versiunea piramidală îngustă, care poate crește până la 9 metri înălțime, sau versiunea pitică, asemănătoare unui glob, care crește doar 0,3 – 0,6 metri înălțime. Ambele au frunziș moale și luminos.

Deși sunt descriși ca fiind cu întreținere redusă, se brunifică rapid la secetă și se usucă în condiții de vânt sau sol sărat.

Dafin de munte (Kalmia latifolia)

Cu frunzișul său pielos, de un verde intens, și grupurile sezoniere de flori asemănătoare unor clopote, acest arbust cu frunze late este unul dintre cei mai ornamentali. Florile sale roz sau albe apar în mai sau iunie, dar chiar și în timpul iernii, frunzele sale pigmentate rămân deschise și pline de viață. Oamenii iubesc acest arbust nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru că nu depinde mult de lumină.

Buxus (Buxus)

Buxus sunt arbuștii grădinii prin excelență – genul pe care îl veți vedea adesea tuns în siluete geometrice sau creative în spații formale. Totuși, se pot integra la fel de bine și în medii casual.

Adesea crescuți ca garduri vii, acești arbuști sunt ușor de îngrijit și se pot adapta la soluri sărace și secete ușoare. Grădinarii care caută rezultate rapide ar trebui să-i evite, însă, deoarece acești arbuști sunt notoriu cu creștere lentă.

Pin mugo (Pinus mugo)

Acest pin de grădină – făcut deosebit de atractiv de conurile sale mici – variază în mărime, înălțime, textură și culoare. În timp ce pinii mugo pitici cresc doar aproximativ un metru înălțime și lățime, versiunea de dimensiuni normale poate ajunge la 6 metri.

Oferă acoperire de sol cu întreținere redusă și un mijloc de control al eroziunii. Pinii mugo sunt foarte adaptabili la o gamă largă de tipuri de sol și climate, dar prosperă în temperaturi reci și la altitudini mari.

Chiparos fals (Chamaecyparis)

Chiparosul fals este moale, compact și conic, cu ramuri plate de frunziș. În adierea vântului, partea inferioară argintie a ramurilor sale asemănătoare ferigilor creează un efect grațios de strălucire. Deși pot crește până la un colossal 21 metri în sălbăticie, cei pe care îi găsești în pepiniere cresc doar aproximativ 6 metri.

Perfecți pentru garduri vii sau stâncării, acești arbuști au întreținere redusă și sunt toleranți la frig.

Yucca (Yucca filamentosa)

Aceste plante perene preferă mediile calde și uscate. Au frunze țepoase, asemănătoare unor săbii, și produc panicule mari de flori albe. Provenind din deșert, yucca pot tolera seceta extremă, deoarece stochează apă în trunchiuri și baze bulbare.

Există între 40 și 50 de specii de yucca care pot crește între 0,6 și 9 metri, în funcție de varietate. Sunt unul dintre puținii arbuști care se dezvoltă bine în mediile costiere.

Strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi)

Ia în considerare acest subarbust cu creștere mică, cu fructe de pădure, doar dacă locuiești într-un climat temperat rece, boreal sau arctic, deoarece strugurii ursului sunt extrem de rezistenți la iarnă și nu suportă bine căldura. Frunzele sale pieloase, în formă de lacrimă, sunt acoperite cu peri mătăsoși care o protejează la temperaturi scăzute. Fructul mic roșu este caracteristica sa cea mai distinctivă, dar atenție: După cum sugerează și numele, va atrage urșii.

Rozmarin (Salvia rosmarinus)

Mai mult decât un adaos savuros la tocănițe, rozmarinul este și un arbust decorativ de grădină, cu acele sale distinctive și florile sezoniere albastre, roz, violet sau albe. Atât frunzele, cât și florile sale aromate sunt comestibile.

Rozmarinul poate înflori vara sau toamna, în funcție de soi. Deoarece provine de pe coastele Mării Mediterane, rozmarinul tânjește după căldură și umiditate.

Mirt cerat (Myrica cerifera)

Nativii americani foloseau mirtul cerat pentru a ajuta cu diareea, indigestia, durerile de cap și problemele pielii. Fructele sale cerate, după care este numit, decorează acum multe grădini rezidențiale în statul natal al plantei, Florida.

Natural, planta și-a dezvoltat o toleranță destul de bună la sare. La fel ca buxusul, are frunziș dens ideal pentru a crea o barieră de intimitate. Spre deosebire de buxus, mirtul cerat crește rapid.

Gardenie (Gardenia jasminoides)

Iubite pentru florile lor albe parfumate și frunzișul verde intens contrastant, gardeniile sunt delicios de estivale, provenind din zonele tropicale ale Africii, Asiei, Insulelor Pacificului și Australiei.

Oricât de frumoase ar fi, nu sunt cele mai ușor de crescut. Necesită o bună circulație a aerului, echilibrul potrivit de soare și umbră, fertilizare adecvată și atenție constantă. Ar trebui plantate „mândru” – adică mai sus decât nivelul solului – pentru a ajuta la drenaj. Gardeniile nu ar trebui plantate lângă alte plante care ar putea concura cu rădăcinile lor.

Ienupăr stea albastră (Juniperus squamata)

Acest ienupăr argintiu-albastru strălucitor crește într-o movilă compactă densă și joasă. Nuanța sa distinctivă ajută la spargerea pereților de verde din grădină. Își ia numele de la această culoare și de la modul în care acele sale lungi și subțiri ies din tulpini ca niște stele.

Deși poate crește încet, acest lucru menține de fapt planta incredibil de ușor de întreținut. Un metabolism lent, de exemplu, ajută planta să reziste la secetă și temperaturi extreme.

Tsuga canadiană plângătoare (Tsuga canadensis)

Tsuga pot crește până la peste 30 de metri înălțime și pot trăi mai mult de jumătate de secol. Dar unele soiuri, cum ar fi piticile Sargentii și Pendula, sunt mici și „plângătoare”. Cresc mult mai mult în lățime decât în înălțime, uneori întinzându-se pe 3 metri orizontal. Originile canadiene ale Tsuga înseamnă că acest arbust căzut preferă un mediu umed și răcoros.

Tuia smarald ‘n gold (Euonymus fortunei)

Originară din țările din Asia de Est, tuia este un arbust cu creștere rapidă, adesea folosit ca acoperire de sol. Ar trebui totuși plasată cu grijă, deoarece este o plantă foarte agresivă, considerată invazivă în unele locuri. Lianele sale pot urca și chiar ucide copaci înalți.

Soiul „emerald ‘n gold” este un amestec încântător de frunze verzi strălucitoare mărginite cu galben. Capătă o culoare roșie intensă toamna.

Rododendron (Rhododendron ferrugineum)

Rododendronii, însemnând „copaci roșii”, sunt arbuști lemnoși cu frunze dispuse spiralat, în formă de paletă, și grupuri de flori în formă de clopote, adesea într-o nuanță de roz. Spre deosebire de majoritatea arbuștilor cu flori, acesta nu este deranjat de umbră. Azaleea larg adorată face parte din familia rododendronilor, dar spre deosebire de rododendronul clasic, azaleele sunt foioase, pierzându-și frunzele toamna.

Ericacee de iarnă (Erica carnea)

Originar din Alpii europeni, acest subarbust alpin cu creștere mică produce flori la sfârșitul iernii până la începutul primăverii. Florile sale magenta sunt în formă de urnă, de lungă durată și dense, răsărind de pe aproape fiecare ramură acoperită de ace.

Ericaceea de iarnă este o alegere excelentă pentru a adăuga culoare grădinii într-un sezon altfel mohorât. Prosperă în climate reci, dar nu se dezvoltă bine în perioade lungi de căldură.

Tisă irlandeză (Taxus baccata ‘Fastigiata’)

Unul dintre cei mai populari coniferi, tisa irlandeză densă și columnară este adesea tăiată și expusă în garduri vii îngrijite. Este o favorită printre păsări și insecte care îi mănâncă fructele cărnoase roșii și găsesc adăpost în acele sale dens împachetate, de un verde intens. Tisa irlandeză este considerată a descinde din tisa comună, una dintre cele mai longevive specii native din Europa.

Ilex albastru (Ilex x meserveae)

Numit după frunzișul său lucios, albăstrui, acest arbust dens este un hibrid dezvoltat special pentru a fi rezistent la frig. Poate supraviețui la temperaturi de până la -29 Celsius. Ca și alți ilex, produce fructe de pădure stacojii, lucioase, toamna.

Ilexul albastru – cunoscut și sub numele de ilex Meserve – crește rapid și poate ajunge la 4,5 metri înălțime și 3 metri lățime.

Ienupăr târâtor (Juniperus horizontalis)

Acest ienupăr târâtor, asemănător unui arbust, este utilizat frecvent ca acoperire de sol în zonele reci din America de Nord. Crescând doar aproximativ 0,3 metri înălțime, se răspândește – uneori până la 3 metri lățime – într-un covor dens și pufos. Acest lucru îl face ideal pentru prevenirea eroziunii solului pe pante.

Tăierea nu este recomandată, deoarece determină planta să se răspândească într-un ritm crescut.

Mahonia aquifolium (Mahonia aquifolium)

Frumusețea de a deține o mahonia este să-i vezi florile galbene strălucitoare, parfumate, deschizându-se la sfârșitul iernii, înainte ca majoritatea celorlalte plante să înflorească. Florile sale spectaculoase, care atrag albinele, dau naștere unor ciorchini de fructe de pădure albastre. Acesta, combinat cu abundența sa în Pacificul de Nord-Vest, este motivul pentru care mahonia a fost poreclită „strugurele de Oregon”.

Molid cuib de pasăre (Picea abies ‘Nidiformis’)

Ramurile acestui conifer pitic, curbate spre exterior, creează o movilă care se afundă la mijloc, semănând cu un cuib de pasăre. Arbustul, un cultivar al molidului norvegian, este compact, cu creștere mică și acoperit de ace subțiri, gri-verzui. Este ușor de îngrijit și constituie un accent perfect pentru grădinile mici, fiind sigur că nu își va depăși locul.

• Când ar trebui să plantezi arbuști în grădina ta?

  Ar trebui să plantezi arbuști toamna, nu mai puțin de șase săptămâni înainte de primul îngheț al iernii. În majoritatea zonelor de creștere din S.U.A., aceasta înseamnă din septembrie până în octombrie.

• Poți crește arbuști în ghivece?

  Grădinăritul în ghivece deschide cu siguranță oportunități pentru persoanele din zonele care sunt prea calde sau prea reci pentru a-și crește arbuștii preferați. Unii arbuști tolerează ghivecele mai mult decât alții. Soiurile veșnic verzi cu creștere lentă, cum ar fi buxus, tisă și yucca, se dezvoltă bine în ghivece.

• Care este diferența dintre un arbust și un tufiș?

  Tufișurile pot fi clasificate ca arbuști, dar nu toți arbuștii sunt tufișuri. Arbuștii pot crește aproape la fel de înalți ca copacii și au mai multe tulpini, în timp ce tufișurile rămân întotdeauna aproape de sol (aproape atingându-l).