Este o mantră la PlanetaNoastra că trei lucruri sunt necesare pentru o revoluție a bicicletelor și a bicicletelor electrice: biciclete bune și accesibile, locuri sigure pentru a merge cu ele și locuri securizate pentru a le parca. Dar toate trei lucrurile nu au aceeași greutate. Un nou studiu, „Barriers and enablers of bike riding for transport and recreational purposes in Australia,” bazat pe sondaje în Melbourne, constată că frica de a fi strivit de o mașină depășește cu mult orice altă considerație.
S-ar putea crede că Melbourne ar fi un rai al bicicletelor, cu topografia sa relativ plată și clima moderată. Totuși, per total, doar 1,7% din călătorii sunt făcute cu bicicleta.
Rata de ciclism crește în zonele centrale ale orașului, dar este încă foarte scăzută. Autoarea studiului, Lauren Pearson, a menționat într-un articol anterior că infrastructura nu este grozavă, 99% din infrastructura ciclistă existentă fiind piste pictate, fără separare. Pistele de biciclete, de asemenea, nu merg neapărat acolo unde oamenii vor să ajungă:
Noul studiu a făcut diferența între cicliștii de agrement și cei care își folosesc bicicletele pentru transport, întrebând care factori îi descurajează să meargă și care îi încurajează sau le permit să o facă.
Așa cum se vede în tabel, trei din primele patru motive pentru a nu merge cu bicicleta au fost direct legate de frica de a fi strivit de mașini. Studiul notează: „În concordanță cu literatura anterioară, peste jumătate din eșantion au raportat bariere legate de separarea fizică între persoanele care merg cu bicicleta și traficul auto. Acestea au inclus faptul că nu doresc să meargă pe șosea cu traficul auto, îngrijorarea cu privire la coliziunea cu un autovehicul și îngrijorările legate de agresivitatea șoferilor.”
Numărul mare de persoane descurajate de vremea rea a fost surprinzător, deși o privire la Weather Spark arată o cantitate considerabilă de ploaie. Totuși, o privire la același grafic pentru Vancouver, Canada, arată de două ori mai multă ploaie, iar rata de ciclism acolo este de 7,3%. Dar chiar și plângerile legate de vreme s-ar putea referi, de asemenea, la lipsa unor piste de biciclete decente.
Cealaltă parte a acestui studiu se referă la factorii facilitatori – ceea ce îi încurajează pe oameni să meargă cu bicicleta. Vor să meargă pentru a-și îmbunătăți sănătatea fizică și mentală, pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a economisi bani, dar ceea ce le-ar permite să facă acest lucru este o pistă de biciclete separată fizic.
Studiul concluzionează că oamenii vor să meargă, dar le este frică. A împărțit respondenții în grupuri, și chiar 60,6% dintre cicliștii „puternici și neînfricați/entuziaști și încrezători” au declarat că o pistă de biciclete separată fizic i-ar încuraja să meargă mai mult. Dintre respondenții „interesați, dar îngrijorați,” cel mai mare grup din sondaj, 73,9%, au indicat pistele de biciclete ca principal factor facilitator. Deci, este clar că, dacă scopul este de a convinge mai mulți oameni să folosească bicicleta, de a-i muta de la stadiul de „interesați, dar îngrijorați” la „entuziaști și încrezători,” aveți nevoie de piste de biciclete adecvate, separate fizic. Și nu doar pe rutele radiale de navetă – o mare barieră a fost „pistele de biciclete nu merg la destinația mea.”
Așa cum concluzionează studiul:
Studiul arată, de asemenea, că argumentele pe care le auzim mereu de la cei care se plâng de pistele de biciclete – „nimeni nu le folosește, plouă prea mult” sau „nimeni nu merge iarna” – nu sunt adevărate. Se pare că există o corelație redusă între vreme și rata de ciclism. Montreal, care îngheață și este acoperit de zăpadă iarna și are mai multă ploaie decât Melbourne, are o rată de utilizare a bicicletei de 18,2%. Totul se rezumă la pistele de biciclete.
