Sub acest capac metalic vechi și ruginit se ascund unele dintre cele mai adânci mistere ale lumii noastre. Deși măsoară doar aproximativ 23 de centimetri în diametru, gaura de sub capac se extinde aproximativ 12.260 de metri sub Pământ, sau aproximativ 12,26 kilometri. Aceasta reprezintă aproximativ o treime din drumul prin scoarța continentală baltică. Este cel mai adânc foraj din lume.
Forajul Superadânc de la Kola a fost realizat între 1970 și 1994, într-o tentativă din epoca Războiului Rece a sovieticilor de a învinge Statele Unite într-o cursă de forare către centrul Pământului — sau de a ajunge cât mai aproape de centru posibil. Deși cursa spațială a acaparat toate titlurile, această căutare subterană mai puțin mediatizată a fost la fel de competitivă. Misterele pe care le-a descoperit sunt încă analizate și astăzi.
Înainte ca gaura să fie forată, geologii puteau doar să emită ipoteze despre compoziția scoarței Pământului. Inutil să spunem, cantitatea de date geologice produse de proiect a fost fără precedent. În mare parte, a relevat cât de puțin știm de fapt despre planeta noastră.
De exemplu, una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri a fost absența tranziției de la granit la bazalt la o adâncime între 3 și 6 kilometri sub suprafață. Anterior, oamenii de știință folosiseră unde seismice pentru a obține informații despre compoziția scoarței. Ei descoperiseră că la această adâncime exista o discontinuitate, despre care presupuneau că se datora unei tranziții în tipul de rocă. Însă foratorii nu au găsit o astfel de tranziție; în schimb, au găsit doar mai mult granit. Se pare că discontinuitatea revelată de undele seismice se datora de fapt unei schimbări metamorfice în rocă, mai degrabă decât unei schimbări de tip de rocă. A fost o realizare umilitoare pentru teoreticieni, cel puțin.
Și mai surprinzător, roca fusese complet fracturată și era saturată cu apă. Apa liberă nu ar fi trebuit să existe la astfel de adâncimi. Geologii presupun acum că apa este formată din atomi de hidrogen și oxigen care au fost extrase din roca înconjurătoare de o presiune enormă și este reținută acolo datorită unui strat de rocă impermeabilă deasupra.
Cercetătorii au descris, de asemenea, noroiul care a ieșit din gaură ca „fierbând” cu hidrogen. Descoperirea unor cantități atât de mari de gaz hidrogen a fost extrem de neașteptată.
De departe, cea mai fascinantă descoperire din cadrul proiectului, totuși, a fost detectarea de fosile microscopice de plancton în roci vechi de peste 2 miliarde de ani, găsite la aproximativ 6,4 kilometri sub suprafață. Aceste „microfosile” reprezentau aproximativ 24 de specii antice și erau încapsulate în compuși organici care, cumva, au supraviețuit presiunilor și temperaturilor extreme care există atât de adânc sub Pământ.
Ultimul mister revelat de foraj a fost motivul pentru care operațiunile de forare au trebuit să fie abandonate. Odată ce forajul a atins adâncimi de peste aproximativ 3.048 de metri, gradientul de temperatură a început brusc să crească în mod neașteptat. La adâncimea maximă a găurii, temperaturile au crescut vertiginos la 180 de grade Celsius, ceea ce era mult mai ridicat decât cele 100 de grade Celsius preconizate inițial. Burghiul a devenit inutil la astfel de temperaturi.
Proiectul a fost oficial închis în 2005, iar situl a căzut de atunci în paragină. Gaura în sine a fost sudată cu capacul metalic ruginit care o acoperă astăzi, ca și cum ar ascunde permanent numeroasele mistere ale găurii de lumea de la suprafață.
Deși adâncimea găurii este impresionantă, este o mică fracțiune din distanța până la centrul Pământului, care este estimată la aproape 6.437 de kilometri adâncime. Prin comparație, nava spațială Voyager 1, care a ajuns în straturile exterioare ale sistemului nostru solar, a transmis informații de la peste 16,1 miliarde de kilometri distanță. Rasa umană înțelege cu adevărat mai puțin despre pământul de sub picioarele sale decât despre cosmosul abundent. Este umilitor să realizăm cât de mult mister există încă aici, pe mica noastră lume albastră.
