Ce este silvopastura? Principii cheie

Silvopastura, un cuvânt telescopat format din cuvintele latine „silva” (pădure) și „pastura” (pășunat), este o formă de agrosilvicultură pe care Departamentul Agriculturii al S.U.A. o descrie ca fiind „integrarea deliberată a copacilor și a operațiunilor de pășunat a animalelor pe același teren”. Această metodă de agricultură regenerativă aduce beneficii atât terenului, cât și animalelor — gândiți-vă la materie organică gratuită (adică gunoi de grajd) pentru sol și un mediu răcoros și umbros pentru animale — ca să nu mai vorbim de fermier, care poate folosi copacii pentru a suplimenta veniturile din creșterea animalelor și invers.

Silvopastura a fost lăudată pentru potențialul său de captare a carbonului, care ar putea contribui la reducerea impactului schimbărilor climatice, dar cu siguranță nu este o soluție perfectă. Aflați mai multe despre această practică de utilizare a terenului, principiile sale cheie, precum și despre beneficiile și provocările sale, în cele ce urmează.

Principii cheie ale silvopasturii

Silvopasturile pot fi stabilite fie prin introducerea copacilor într-o pășune, fie prin introducerea animalelor într-o zonă împădurită existentă. Indiferent de caz, silvopasturile sănătoase și de succes ar trebui să aibă în comun aceste principii de bază:

1. Copacii sunt adaptați tipului de sol și climei

Dacă plantați copaci într-o pășune, aceștia ar trebui să fie potriviți mediului înconjurător. Speciile native sunt cele mai bune deoarece prosperă cu cât mai puțin efort și puține resurse, plus că aduc beneficii faunei native, cum ar fi polenizatorii. De asemenea, doriți specii care oferă furaj valoros pentru animale — cum ar fi salcâmul cu conținut ridicat de proteine (rivalizând cu nutriția lucernei) și salcia, ale cărei taninuri s-au dovedit a alunga unii paraziți la oi.

Copacii ar trebui să fie, de asemenea, diverși, contribuind la o ecologie complexă care oferă nu numai diversitate în dietele animalelor, ci și habitat pentru animalele sălbatice și o anumită rezistență la dăunători și boli care altfel ar prospera într-un mediu de monocultură.

2. Animalele sunt adaptate copacilor

Silvopastura este potrivită pentru o gamă largă de animale, de la cele obișnuite — cum ar fi bovinele, ovinele, caprinele, puii și caii — la cele neobișnuite — cum ar fi caribu, bizonii și emu. În orice caz, animalele ar trebui să fie adaptate mediului, ținând cont de furaj, climă și, important, de stadiul de viață al copacilor.

Vacile, de exemplu, sunt grele și predispuse să calce în picioare rădăcinile copacilor tineri vulnerabili. Apetitul lor nesățios și statura lor voluminoasă sunt o rețetă pentru dezastru în livezile unde au acces la fructe joase. Oile, caprele și porcii ar putea să nu fie la fel de mari, dar sunt pofticioși de scoarță. Puneți aceste animale într-o pășune cu puieți și cu siguranță vor face ravagii. Toate acestea spun că fermierii trebuie să își facă cercetarea atunci când împerechează copacii cu animalele și să se asigure că mediul forestier este pregătit pentru pășunat pentru a evita să facă mai mult rău decât bine.

3. Accentul este împărțit între pădure și animale

Silvopastura nu este un sistem unilateral care favorizează producția agricolă pentru fermieri; mai degrabă, este o practică ce îmbină creșterea animalelor cu gestionarea pădurii. Într-un sistem silvopastoral, producția ar putea avea de suferit pentru ca pădurea sau animalele să prospere. Munca implicată aici ar putea include amendarea solului, gestionarea buruienilor și luarea altor măsuri pentru protejarea copacilor, tăierea, recoltarea fânului și rărirea pădurii astfel încât lumina să poată pătrunde prin coroana copacilor și să ajungă la furaj. Este mult mai multă muncă decât creșterea animalelor în pășuni deschise și adesea durează mai mult timp pentru a culege recompensele economice.

4. Animalele pasc prin rotație

Deși nu este esențial unui sistem silvopastoral, o abordare a pășunatului prin rotație este cea mai bună pentru sănătatea și creșterea plantelor. Alternativa, pășunatul continuu, în care animalele pasc într-o pășune pe o perioadă extinsă, poate duce la degradarea solului și la suprapășunatul speciilor cele mai nutritive. Pășunatul prin rotație implică mutarea animalelor pentru a permite furajului să se odihnească, să se recupereze și să crească. Această metodă este reciproc avantajoasă, deoarece animalele, la rândul lor, obțin mai multă diversitate în dietele lor și o expunere mai mică la paraziți.

Beneficii ecologice ale silvopasturii

Abordarea silvopasturală este adesea lăudată — inclusiv de către USDA — datorită potențialului său de a atenua schimbările climatice și de a compensa presiunile de mediu ale agriculturii animale. Iată doar câteva dintre beneficii:

• Captarea carbonului: Un studiu a constatat că pășunile cu copaci au sechestrat cu aproximativ 27% până la 70% mai mult CO2 decât pășunile fără.
• Calitatea solului: Într-un alt studiu, solul silvopastural conținea mai mult azot și carbon chiar și decât solul forestier, ceea ce a determinat copacii să crească cu până la 5% mai înalți, cu 35% mai mari în diametru și cu 78% mai mari în suprafața bazală.
• Calitatea apei: Copacii reduc și încetinesc scurgerea și captează poluanți precum pesticidele, îngrășămintele și — deosebit de important într-un cadru agricol — deșeurile de la animale.
• Beneficii de răcire: Coroana copacilor ajută la reducerea stresului termic, scăzând temperatura cu până la 2,4 grade Celsius la fiecare 10 tone metrice de carbon lemnos pe hectar, conform unui studiu. Acesta este un beneficiu din ce în ce mai important al silvopasturii pe măsură ce temperaturile continuă să crească în mijlocul crizei climatice.
• Habitat pentru animale sălbatice: Ecosistemul divers pe care îl oferă un sistem silvopastural ajută la hrănirea și găzduirea unei varietăți de animale sălbatice, de la polenizatori esențiali la mamifere.
• Prevenirea incendiilor: Pășunatul animalelor poate provoca incendii de vegetație, dar pășunatul gestionat le poate preveni. Animalele pasc și reduc subarboretul, care poate acționa ca „combustibil vegetal pentru foc”, a spus o carte seminală despre silvopastoralism.

Beneficii pentru animale

Animalele care pasc pot beneficia și ele de avantajele silvopasturii.

• Diversitatea dietetică: Printr-o abordare a pășunatului prin rotație, animalele au acces continuu la tipuri de hrană nutritive și diverse.
• Risc redus de infecție: Bolile și paraziții prosperă într-un mediu de monocultură. Mutarea regulată a animalelor oprește dezvoltarea și răspândirea focarelor.
• Stres termic redus: Același efect de răcire care aduce beneficii terenului ajută, de asemenea, la reducerea stresului termic la animale, ceea ce le îmbunătățește performanța și bunăstarea generală.

Beneficii pentru fermieri

Pe lângă beneficiile aduse terenului și animalelor lor, fermierii ar putea obține următoarele avantaje prin adoptarea unui sistem silvopastural:

• Diversificarea veniturilor: Principalul motiv pentru care fermierii adoptă un sistem silvopastural este, probabil, beneficiul economic al adăugării copacilor (sau animalelor, dimpotrivă) ca sursă de venit.
• Estetică îmbunătățită: Pășunile cu copaci arată pur și simplu mai bine decât cele fără (ceea ce, ca bonus, ar putea crește valoarea proprietății).

Provocări ale silvopasturii

Silvopastura vine cu unele dezavantaje atât pentru fermieri, cât și pentru mediu.

• Timp și energie: Copacilor le ia timp să se stabilească în pășunile existente, iar fermierii trebuie să împiedice animalele să pască pe teren în timp ce un ecosistem forestier sănătos se dezvoltă. În primii doi-trei ani, puieții necesită suprimarea intensivă a buruienilor și controlul competiției. Abia după ce copacii sunt maturi, după trei sau mai mulți ani, noua zonă împădurită va fi gata pentru animalele care pasc.
• Investiție financiară: Stabilirea unui sistem silvopastural într-o pășune existentă costă între 247 și 371 USD pe hectar, conform USDA. Aceasta include costul pregătirii sitului, al puieților, al forței de muncă și al împrejmuirii, nu și întreținerea continuă.
• Capacitate redusă de reținere a carbonului: Transformarea unei zone împădurite existente într-o silvopastură ar putea reduce capacitatea sa de reținere a carbonului deoarece animalele vor compromite inevitabil copacii — cel puțin unii, la început — iar copacii sunt adesea recoltați ca venit agricol suplimentar.