Ce este renaturarea și poate restaura ecosistemele noastre?

Renaturarea este o formă de conservare și restaurare ecologică ce vizează îmbunătățirea biodiversității și a sănătății ecosistemelor prin restaurarea proceselor naturale. În plus, această strategie de conservare urmărește să asigure conectivitatea între procesele naturale și sănătatea ecosistemelor și să reintroducă prădătorii de vârf și speciile-cheie.

Renaturarea se rezumă la conservarea celor trei C – nuclee, coridoare și carnivore. Interesul pentru renaturare și biologia conservării a crescut în secolul 21, iar susținătorii strategiei includ ONG-uri, indivizi, proprietari de terenuri și guverne.

Cum funcționează renaturarea

Deși nu există multe politici care se concentrează specific pe renaturare, există norme referitoare la implementarea sa. Exemple includ:

• Protejarea și extinderea pădurilor străvechi pentru a permite dispersarea unei varietăți de faună sălbatică și creșterea stocării de carbon. Renaturarea în aceste zone se concentrează pe lăsarea proceselor naturale să își urmeze cursul, incluzând succesiunea naturală a habitatelor deschise, fluctuațiile abundenței populațiilor și permiterea speciilor să existe fără interferență umană.
• Reintroducerea speciilor dispărute în ecosisteme pentru a umple lacune cruciale și a restaura lanțul trofic. Aceasta ar reface relația dintre prădători și pradă.
• Reducerea populațiilor de animale care pasc, precum bovinele, pentru a permite copacilor și altor plante să crească din nou.
• Introducerea castorilor în ecosisteme pentru a construi baraje naturale care reduc inundațiile în aval, cresc retenția apei și curăță apa. Castorii ajută, de asemenea, la stimularea biodiversității și la stocarea carbonului.
• Îndepărtarea barajelor artificiale pentru ca peștii să se poată mișca mai liber și pentru a permite proceselor naturale, precum eroziunea, să se restabilească.
• Reconectarea râurilor la câmpiile inundabile are efectul de a încetini debitul râului, reducând cazurile de inundații și creând habitate pentru pești și alte viețuitoare acvatice.
• Alocarea unor suprafețe mari pentru ca natura să evolueze în proprii termeni, fără interferență umană.
• Restaurarea ecosistemelor marine, precum recifele de corali, iarba de mare și straturile de stridii, pentru a crește biodiversitatea și stocarea de carbon.

Beneficii și critici ale renaturării

Renaturarea oferă o abundență de beneficii ecologice, sociale și economice. Cu toate acestea, a fost, de asemenea, criticată vehement de către oamenii de știință din domeniul conservării în ceea ce privește dacă renaturarea este benefică pentru specii în primul rând.

Beneficii

Primul beneficiu vine din definiția sa: Renaturarea ajută la reducerea extincției în masă a speciilor, oferind naturii oportunitatea de a-și restabili procesele naturale și biodiversitatea. Deoarece activitatea umană degradează în prezent ecosistemele la rate fără precedent, renaturarea ajută la diminuarea acestui impact. În plus, ecosistemele renaturate ajută la atenuarea schimbărilor climatice, deoarece cresc stocarea și eliminarea carbonului din atmosferă.

Renaturarea ajută, de asemenea, la protejarea împotriva dezastrelor naturale precum eroziunea solului, riscul de inundații și incendiile forestiere. De exemplu, copacii renaturați ajută la întârzierea ratei cu care apa de ploaie ajunge la solul pădurii, iar rădăcinile copacilor acționează ca niște canale care atrag apa de ploaie sub pământ, prevenind astfel inundațiile.

Critici

Principala critică a renaturării este că sunt asociate multe incertitudini cu aceasta. Nu se știe întotdeauna cu certitudine dacă speciile dispărute local se vor descurca bine dacă sunt reintroduse într-un mediu anterior. Acest lucru este valabil în special în cazul renaturării pleistocene, deoarece speciile sunt reintroduse în ecosisteme din care au lipsit mii de ani. Există incertitudini legate de locul unde vor trăi aceste specii, ce vor mânca, cum se vor reproduce, etc. În plus, nu este întotdeauna clar cum vor reacționa alte specii la o specie reintrodusă.

Un exemplu de tentativă eșuată de renaturare a fost la Oostvaadersplassen din Olanda. Bovine, cai și cerbi roșii sălbatici au fost aduși în această rezervație pentru a imita pășunatul erbivorelor dispărute, precum zimbrul de stepă. Cu toate acestea, animalele au fost lăsate să moară de foame și până la 30% dintre animale au murit în perioadele de iarnă din cauza lipsei de hrană.

Tipuri de renaturare

Există trei tipuri diferite de renaturare, fiecare cu procese și eficacitate variabile: renaturarea pleistocenă, renaturarea pasivă și renaturarea prin translocare.

Renaturare pleistocenă

Renaturarea pleistocenă se referă la reintroducerea speciilor din epoca pleistocenă, sau Epoca Glaciară, în ecosisteme. Spre sfârșitul erei pleistocene, aproape toată megafauna a dispărut în ceea ce este cunoscut sub numele de extincția cuaternară.

Susținătorii acestui tip de renaturare afirmă că acest eveniment de extincție a lăsat ecosistemele dezechilibrate. Biologul Tim Flannery afirmă că, de la extincția megafaunei acum 12.000 de ani, continentul australian nu a mai avut un echilibru al ecosistemelor. Prin urmare, deoarece era pleistocenă a avut loc acum mii de ani, această formă de renaturare implică potențial introducerea unor specii complet străine într-un ecosistem.

Reintroducerea lupilor și bizonilor în Parcul Național Yellowstone este un exemplu de renaturare pleistocenă. Aceste specii au fost aduse în pragul extincției prin vânătoare excesivă și au fost readuse în ecosistemul Yellowstone după ce au fost considerate vitale pentru funcționarea sănătoasă a ecosistemului de către administratorii parcului.

Renaturare pasivă

Acest tip de renaturare urmărește să reducă intervenția umană în ecosisteme cu scopul de a lăsa natura să se dezvolte singură. Această abordare necesită puțină sau nicio interferență umană în ecosisteme și permite restaurarea proceselor naturale. De exemplu, renaturarea pasivă ar include retragerea dintr-un teren cultivat și lăsarea peisajului natural să înflorească.

Renaturare prin translocare

Renaturarea prin translocare implică introducerea speciilor care au dispărut mai recent din ecosisteme. Aceasta vizează restaurarea proceselor și funcțiilor ecosistemice alterate prin reintroducerea descendenților actuali ai speciilor pierdute. Un exemplu al acestui tip poate fi văzut în introducerea castorului pentru a construi baraje în Regatul Unit și Olanda.

Există două tipuri diferite de renaturare prin translocare. Primul este consolidarea, care implică eliberarea unei specii într-o populație existentă pentru a spori viabilitatea și supraviețuirea. Al doilea este reintroducerea, denumită și renaturare trofică, care implică readucerea unei specii într-o zonă după o extincție locală.

Exemple de succes

Unul dintre cele mai cunoscute exemple de renaturare este reintroducerea lupului în Parcul Național Yellowstone. Lupul este o specie-cheie, ceea ce înseamnă că plantele și animalele din ecosistemul mai larg al Yellowstone depind de lup pentru supraviețuire. Înainte ca lupul să fie reintrodus, elanii pășteau excesiv vegetația locală. Reintroducerea a scăzut astfel numărul elanilor, ceea ce a permis speciilor precum plopul și aspenul să se recupereze. Există în prezent 11 haite și 108 lupi raportați, conform datelor din 2016, față de niciunul înainte de reintroducerea din 1995.

Un alt exemplu de succes este readucerea bizonului european în rezervațiile naturale din Olanda. Bizonul european a dispărut din sălbăticie în 1919, dar acum mii de bizoni pasc în pădurile și câmpiile din Olanda. Această specie a fost aleasă pentru eforturile de renaturare datorită rolului vital pe care îl joacă într-un ecosistem de pădure și câmpie european. Aceste animale mănâncă și fertilizează ierburile, care devin hrană pentru cerbi și alte animale. Rezervațiile naturale beneficiază acum de mari avantaje ecologice de pe urma pășunatului bizonilor, rezultând o abundență de floră și faună.

Proiectul de Introducere a Tigrului Siberian în Coreea de Sud a fost lansat deoarece testele ADN au relevat că tigrul siberian și tigrul coreean sunt aceeași specie. Acești tigri sunt specii-cheie, deoarece ajută la menținerea sub control a populațiilor speciilor de pradă. O „pădure a tigrilor” a fost creată în încercarea de a conserva tigrul siberian și va contribui la obiectivul WWF de a avea 6000 de tigri în sălbăticie la nivel global până în 2022.