Ce este rasismul de mediu? Injustiții de-a lungul istoriei și astăzi

Rasismul de mediu este definit ca impactul disproporționat al pericolelor de mediu asupra persoanelor de culoare. Justiția de mediu este mișcarea împotriva rasismului de mediu – o mișcare concentrată pe minimizarea impacturilor de mediu asupra tuturor oamenilor, susținerea unor politici și legi de mediu mai echitabile și implementarea unor protecții sporite pentru comunitățile BIPOC (persoane negre, indigene și de culoare).

Rasismul de mediu a cuprins multe tipuri de probleme și discriminări de mediu care încă persistă astăzi. Incidente de rasism de mediu pot fi larg mediatizate, cum ar fi criza apei din Flint, Michigan. Pe de altă parte, multe cazuri nu sunt la fel de cunoscute și sunt uneori încadrate în afara sferei rasismului, cum ar fi decesele cauzate de căldură disproporționate.

Aici, vom examina câteva exemple cheie din istorie și ce se face astăzi pentru a aborda rasismul de mediu.

Poluarea aerului

Poluarea aerului este unul dintre principalii factori de risc pentru deces și este responsabilă pentru mai mult de 11% dintre decesele la nivel mondial. Deși ratele de emisie a poluării și ratele mortalității au scăzut, expunerea la poluarea aerului ambiant continuă să crească riscul de îmbolnăvire.

Multe studii au arătat că comunitățile BIPOC respiră mai mult aer poluat decât comunitățile albe. Un studiu din septembrie 2021 arată că persoanele negre, hispanice și asiatice din SUA au fost expuse la niveluri mai ridicate decât media de particule fine (PM2.5) în aerul ambiant, în timp ce persoanele albe au fost expuse la niveluri sub medie.

Aceste rezultate reconfirmă un studiu din 2001 care a arătat o rată crescută a spitalizărilor asociate cu poluarea aerului pentru persoanele non-albe față de populația albă. Mai mult, un raport din 2013 a arătat că stresul psihosocial al rasismului poate amplifica daunele cauzate de aerul poluat.

Delimitarea rasială și decesele cauzate de căldură

Delimitarea rasială (redlining) este o practică discriminatorie care restricționează unde pot cumpăra case persoanele pe baza rasei lor. Istoric, delimitarea rasială discrimină în mod specific comunitățile negre și evreiești.

În medie, cartierele delimitate rasial pot înregistra temperaturi cu până la 7 grade C mai ridicate decât cartierele nedelimitate rasial. Contribuind la această diferență de temperatură, zonele delimitate rasial au șanse mai mici să primească finanțare pentru proiecte de mediu. În timp ce cartierele considerate cu risc scăzut primesc investiții funciare mai mari pentru parcuri și copaci, cartierele delimitate rasial au șanse mai mici să aibă o acoperire adecvată de copaci. Lipsa spațiilor verzi crește indicele de căldură în aceste cartiere și, în consecință, afectează calitatea aerului.

Căldura extremă este principala cauză de decese premature legate de vreme. În Statele Unite, bărbații indigeni cu vârsta peste 65 de ani prezintă cel mai mare risc de deces legat de căldură, bărbații negri fiind pe locul doi, conform CDC. Aceste cifre sunt atribuite lipsei accesului la îngrijiri medicale, mai puțin spațiu verde și mai multe suprafețe care absorb căldura. Pe măsură ce temperaturile cresc ca urmare a schimbărilor climatice, decesele legate de căldură în populațiile vulnerabile sunt susceptibile să crească.

Depozitarea de deșeuri toxice

Depozitările de deșeuri toxice în apropierea comunităților BIPOC sunt printre primele ofense protestate în numele justiției de mediu.

În 1987, Comisia pentru Justiție Rasială a Bisericii Unite a lui Hristos a constatat că 60% dintre americanii negri și hispanici locuiau într-o zonă considerată un sit de deșeuri toxice. Când au revizuit studiul 20 de ani mai târziu, au constatat că numerele erau probabil mai mari și că persoanele de culoare reprezentau majoritatea populației pe o rază de 2,9 kilometri (1,8 mile) de instalațiile de deșeuri toxice.

Pe baza acestei cercetări, a fost clar că minoritățile etnice (hispanici, afro-americani și asiatici/insulari din Pacific) locuiau disproporționat mai aproape de instalațiile de deșeuri pe întreg teritoriul Statelor Unite. Un studiu din 2015 a respins posibilitatea ca persoanele de culoare să fi fost atrase inițial în zonele din apropierea instalațiilor de deșeuri toxice din cauza costurilor mai mici.

Deșeuri toxice pe terenurile indigene

Comunitățile indigene din Statele Unite au o lungă istorie de stocare a deșeurilor nucleare pe terenurile lor. Datorită suveranității lor, terenurile indigene nu sunt reglementate de legile statale și federale. Acest lucru face mai ușor pentru companii și guverne să preia terenurile lor. Triburilor native li se oferă uneori sume mari de bani de către părțile interesate pentru a depozita deșeuri toxice pe terenurile lor – și multe acceptă oferta în speranța unor oportunități economice mai mari.

Multe comunități indigene se confruntă, de asemenea, cu efectele mineritului de uraniu în apropierea sau pe terenurile tribale. Au fost identificate 15.000 de mine de uraniu abandonate de către Agenția pentru Protecția Mediului, iar aproximativ 75% dintre acestea se află pe terenuri federale și tribale.

Deșeuri toxice în afara SUA

Rasismul de mediu legat de depozitarea deșeurilor toxice nu este specific doar Statelor Unite. Companii atât din SUA, cât și din țări europene au depozitat sute de containere de deșeuri electronice în Africa de Vest și Centrală, conform unui studiu din 2019. Deși aceste articole pot fi reciclate, așa cum se face în țări mai dezvoltate economic, cum ar fi Regatul Unit, țările africane afectate nu au facilitățile necesare pentru a recicla deșeurile electronice. Substanțele chimice periculoase din deșeuri afectează inevitabil sănătatea umană și mediul.

Apă curată

Accesul la apă curată este o problemă majoră de mediu în întreaga lume. Un raport pregătit de Consiliul de Apărare a Resurselor Naturale (Natural Resources Defense Council), bazat pe date de la EPA, a constatat că rasa a fost cel mai puternic factor în determinarea perioadei de timp în care o comunitate a rămas fără apă potabilă curată. Acest raport reconfirmă faptul că persoanele de culoare au fost în mod repetat ignorate atunci când vine vorba de investiții comunitare.

Legea apei potabile sigure a fost adoptată în 1974 și a acordat EPA autoritatea de a reglementa aprovizionarea cu apă a națiunii. Astăzi, limitează peste 90 de contaminanți. Acest lucru, însă, nu a ajutat comunitățile în care încălcările au fost remediate lent. Raportul NRDC a arătat că zonele cu un număr mai mare de cetățeni BIPOC sunt cu 40% mai susceptibile să aibă încălcări ale legilor privind apa potabilă.

Două dintre cele trei țări în care mai puțin de 50% din populație are acces la apă potabilă curată se află în Africa sub-sahariană. Deși aceasta este o îmbunătățire față de 1990, când Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF au început să monitorizeze situația, încă semnalează disparitățile. Majoritatea acestor eforturi au fost finanțate prin ajutoare din alte țări, făcând evident ce părți ale lumii sunt lăsate în urmă.

Criza apei din flint

În 2013, guvernul din Flint, Michigan, a trecut de la utilizarea sursei de apă a orașului Detroit la apa mai puțin costisitoare din râul Flint. Apa nu a fost tratată corespunzător, iar cetățenii din Flint au fost expuși la plumb timp de ani de zile, în ciuda reclamațiilor către oficialii guvernamentali.

Răspunsul insuficient și gestionarea defectuoasă a crizei sunt considerate un rezultat al rasismului sistemic, discutat pe larg de Comisia pentru Drepturile Civile din Michigan. Raportul său privind criza citează istoria orașului cu locuințe de calitate scăzută, oportunități de angajare și educație pentru persoanele de culoare ca fiind doar câțiva dintre factorii care perpetuează rasismul de mediu.

Abordarea rasismului de mediu

Deși organizațiile și guvernele au recunoscut rasismul de mediu și chiar au luat măsuri pentru a rectifica injustițiile trecute, este necesară o muncă substanțială.

Programul Superfund al EPA organizează proiecte de curățare a terenurilor contaminate după gestionarea defectuoasă a deșeurilor periculoase. Acest program a fost înființat în 1980 prin Legea cuprinzătoare de răspuns, compensare și răspundere pentru mediu (Comprehensive Environmental Response and Compensation and Liability Act) și permite EPA să forțeze părțile responsabile să curețe deșeurile periculoase. Atunci când nu poate fi găsită o parte responsabilă, legea alocă fonduri pentru ca EPA să curețe deșeurile.

Unele organizații precum Green Action au subliniat deficiențe în lucrările de curățare Superfund, solicitând o supraveghere completă a comunității, precum și cazare temporară pentru rezidenții afectați de curățări.