Ne confruntăm cu o criză a carbonului. Conform științei din spatele Acordului de la Paris, trebuie să menținem încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius (3,6 grade Fahrenheit) și avem un buget total maxim de carbon de aproximativ 420 gigatone de echivalente de dioxid de carbon (CO2e). În prezent, emitem 40 gigatone pe an, ceea ce înseamnă că trebuie să reducem foarte rapid toate emisiile noastre de carbon. Aceasta include reducerea și eliminarea emisiilor de carbon operaționale – cele care provin din arderea combustibililor fosili pentru a ne deplasa mașinile, a ne încălzi clădirile și a genera o mare parte din electricitatea noastră.
Dar include și carbonul încorporat, sau ceea ce am numit „emisiile de carbon inițiale” – emisiile de CO2e provenite din fabricarea oțelului, betonului, aluminiului și a tuturor materialelor din care sunt făcute lucrurile noastre. Toate acestea se contorizează în raport cu acel plafon al bugetului de carbon. De aceea trebuie să îl măsurăm și să ne ocupăm de el în tot, de la telefoanele noastre la mașinile noastre și la clădirile noastre.
Acesta este motivul pentru care noul Standard pentru Clădiri cu Zero Emisii de Carbon Versiunea 2, elaborat de Consiliul Canadian pentru Clădiri Verzi (CaGBC), este un model atât de interesant. Acesta ia foarte în serios carbonul încorporat. Ei definesc o Clădire cu Zero Emisii de Carbon astfel:
„O Clădire cu Zero Emisii de Carbon este o clădire foarte eficientă energetic, care produce pe șantier sau achiziționează energie regenerabilă fără carbon sau compensări de carbon de înaltă calitate într-o cantitate suficientă pentru a compensa emisiile anuale de carbon asociate cu materialele și operațiunile clădirii.”
Emisiile asociate cu materialele de construcție sunt ceea ce noi am numit emisii de carbon inițiale.
Un punct pe care încercăm să-l subliniem mereu pe PlanetaNoastra este sincronizarea emisiilor de carbon – faptul că, având un buget de carbon care se epuizează rapid, emisiile care au loc acum sau în următorii câțiva ani sunt importante. CaGBC include în documentul lor ceea ce spunem de ani de zile:
Cu toate acestea, în timp ce eu am sugerat ca tot carbonul încorporat să fie redenumit carbon inițial, CaGBC este mult mai sofisticat. Carbonul inițial se împarte în faza de produs (inclusiv aprovizionarea cu materii prime, transportul și fabricația) și, de asemenea, în faza de construcție (inclusiv transportul, construcția și instalarea). În cazul mașinilor sau telefoanelor, aceasta ar putea fi considerată faza de asamblare, unde toate componentele fabricate sunt puse împreună.
Acesta este din nou motivul pentru care este atât de important, pe măsură ce clădirile sau orice produs devin mai eficiente, gestionarea carbonului inițial devine dominantă. De aceea am propus regula mea de carbon într-o o postare anterioară:
CaGBC definește și include, de asemenea, „carbon încorporat din faza de utilizare”, care include întreținerea, reparațiile și înlocuirea, precum și „faza de sfârșit de viață”, care include dezasamblarea, transportul, procesarea și eliminarea. Nu mi-am planificat niciodată atât de departe, dar trebuie estimat, deoarece îți oferă o analiză completă a ciclului de viață (LCA).
Designerii pot lăsa în afara LCA materialele reciclate și refolosite, dar orice altceva intră în calcul.
Și apoi devine interesant, deoarece tot acel carbon încorporat trebuie compensat.
Acestea trebuie să fie compensări de carbon reale, de calitate, certificate de Green-e Climate sau echivalent. Mulți își dau ochii peste cap la ideea de compensări, dar există unele legitime care au garanții pentru a asigura:
- Adiționalitate: Probabilitatea ca reducerile de emisii să nu se fi întâmplat oricum.
- Permanență: Probabilitatea ca reducerile de emisii să nu fie anulate în timp.
- Scurgere (Leakage): Riscul ca reducerile de emisii să ducă la creșterea emisiilor în altă parte.
De exemplu, compensările de carbon Gold Standard costă între 12 și 22 de dolari pe tonă de CO2e; acest lucru ar putea face clădirile din oțel sau beton mai scumpe și ar putea face parcările subterane foarte scumpe într-adevăr.
De fapt, m-am întrebat dacă cineva ar folosi vreodată acest standard din cauza costului acestor compensări. Arhitecta Sheena Sharp, care a făcut parte din Comitetul Director Zero Carbon al CaGBC, declară pentru PlanetaNoastra: „Nu vor avea de ales. Municipalitățile din întreaga țară solicită conformitatea cu Standardul Zero Carbon în cererile lor de propuneri.”
Cel puțin asta se întâmplă până când consilierii orășenești suburbani vor afla cât îi costă locurile lor de parcare subterane în termeni de compensări. Așa cum admite Ron Rochon de la Miller Hull (ei compensează emisiile propriilor clădiri) pentru PlanetaNoastra: „Cruntul adevăr al arhitecturii este că parcarea dictează adesea designul.”
Apoi a fost studiul realizat de Kelly Alvarez Doran de la Facultatea de Arhitectură John H. Daniels, care a constatat că parcările subterane și fundațiile sunt responsabile pentru până la jumătate din amprenta de carbon a unei clădiri.
De aceea rămân îngrijorat că carbonul încorporat va continua să fie problema despre care nimeni nu vrea să vorbească sau să se ocupe: este aproape imposibil să-l desprinzi de dependența noastră de automobil. Bănuiesc că va fi cea mai mare limitare în acceptarea acestui standard.
Stați, mai e!
Standardul CaGBC Zero Carbon nu glumește când vine vorba de energie și emisii operaționale.
Oferă diferite căi către zero emisii și „sunt disponibile trei abordări diferite pentru a demonstra eficiența energetică.”
Există mult mai multe elemente care promovează inovația, care anticipează schimbările climatice, care abordează cererea maximă; este complex și amănunțit.
Sunt multe de învățat din asta. Sharp îi spune PlanetaNoastra că nu este ca LEED, care acoperă câte puțin din toate, ci este singular axat pe energie și, mai ales, pe dioxidul de carbon și echivalentele sale. Dacă vrem să avem succes în întârzierea epuizării totale a bugetului de carbon, acesta este genul de focalizare de care avem cu toții nevoie.
