Cât de dăunătoare sunt OMG-urile pentru mediu?

Organismele modificate genetic (OMG-uri) sunt organisme al căror ADN a fost modificat, cum ar fi prin inserarea unei gene care nu apare în mod natural. Oamenii au folosit selecția și încrucișările selective, printre alte practici, pentru a produce plante și animale cu caracteristici specifice de mii de ani. În anii 1970, ingineria genetică a dus aceste practici un pas mai departe, iar în anii 1990, au fost create politici privind alimentele modificate genetic.

Descoperirile științifice în manipularea geneticii plantelor sunt în mare parte responsabile pentru succesul comercial al culturilor în Statele Unite, în special porumbul și soia. Dar sunt culturile modificate genetic considerate durabile? Cum a afectat această tehnologie mediul de-a lungul anilor?

Creșterea industriei OMG

La scurt timp după descoperirea inițială în ingineria genetică modernă, când oamenii de știință Herbert Boyer și Stanley Cohen au transferat cu succes o genă de la un organism la altul, au apărut îngrijorări cu privire la viitorul acestei tehnologii. La Conferința Asilomar din 1975, au fost elaborate linii directoare pentru a asigura utilizarea și cercetarea sigură și etică a OMG-urilor. Odată ce aceste linii directoare au fost stabilite, domeniul a explodat – începând cu bacteriile modificate genetic, apoi trecând la medicamente, culturi alimentare și animale.

Susținătorii ingineriei genetice susțin că plantele modificate genetic au randamente mai mari și mai mulți nutrienți, utilizând în același timp mai puțin îngrășământ și mai puține pesticide. Acestea sunt unele dintre principalele motive pentru care alimentele modificate genetic sunt atât de răspândite astăzi. De fapt, marea majoritate a boabelor de soia și a porumbului produse în Statele Unite sunt modificate genetic – 94% din soia și 92% din porumbul plantat în 2018, a raportat Departamentul de Agricultură al SUA. Alte culturi modificate genetic includ rapița, papaya, lucerna, cartoful și mărul.

Culturile modificate genetic sunt rezistente la erbicide, ceea ce înseamnă că fermierii pot aplica adesea erbicide în loc să lucreze solul. Mai puțină lucrare a solului înseamnă mai puțin dioxid de carbon eliberat în atmosferă. De asemenea, înseamnă că munca este mai puțin intensivă și că fermierii nu trebuie să-și folosească utilajele la fel de mult.

Impactul asupra mediului al OMG-urilor

OMG-urile nu sunt lipsite de dezavantaje. Extinderea culturilor modificate genetic a dus la o creștere a utilizării erbicidelor – precum și la o creștere a tipurilor de buruieni rezistente la erbicide – noi dăunători și o scădere a biodiversității în zonele în care sunt utilizate substanțe chimice.

Potrivit Earthjustice, în decurs de 16 ani, aproximativ 239 milioane de kilograme de erbicide au fost aplicate culturilor din SUA. Cel mai utilizat erbicid, glifosatul, a fost etichetat ca probabil cancerigen de către Organizația Mondială a Sănătății, care a citat dovezi puternice de apariție a cancerului la animale. Deși glifosatul este considerat sigur de utilizat de către unii, studiile arată că utilizarea sa pe termen lung poate avea efecte dăunătoare asupra agroecosistemelor și nutriției culturilor.

Mai mult, identificarea buruienilor rezistente la erbicide a determinat fermierii să utilizeze erbicide diferite, potențial mai dăunătoare, pentru a-și controla parcelele de teren.

Imprevizibilitatea ingineriei genetice

O altă preocupare este că plantele sau animalele modificate genetic s-ar putea încrucișa cu populațiile sălbatice. Acest lucru ar putea crea probleme precum explozii sau colapsuri ale populației, sau descendenți cu trăsături periculoase care ar dăuna și mai mult ecosistemului delicat.

Unii se tem că OMG-urile vor cauza un declin în culturile mixte și o creștere a monoculturii. Acest lucru ar fi periculos deoarece monocultura amenință diversitatea biologică a aprovizionării noastre cu alimente.

Mai mult, OMG-urile transferă gene într-un mod mult mai imprevizibil decât permite încrucișarea naturală. Una dintre garanțiile încorporate ale încrucișării naturale este că un membru al unei specii nu va produce descendenți fertili cu un membru al unei alte specii. Cu tehnologia transgenica, oamenii de știință transferă gene nu doar între specii, ci și între regnuri – inserând gene animale în microbi sau plante. Genotipurile rezultate nu ar putea exista niciodată în natură – iar procesul este mult mai imprevizibil decât încrucișarea unui măr Macintosh cu un măr Red Delicious.