Singura cameră pe care am cunoscut-o vreodată la școală și care a fost numită „refectoriu” era o cantină urâtă, iluminată fluorescent, aflată la subsol, la Universitatea din Toronto. Așa că, atunci când am văzut Refectoriul Școlii Ibstock Place de la Maccreanor Lavington Architects, am căutat cuvântul; este „o sală folosită pentru mese comune într-o instituție de învățământ sau religioasă” din latinescul „reficere”, însemnând a reîmprospăta, a reînnoi. Potrivit asociatului de proiect Tom Waddicor:
„Această nouă clădire semnificativă a fost creată cu grijă pentru a îmbrățișa și a îmbunătăți peisajul său frumos. Un claustru oferă o calitate calmă, colegială abordării clădirii. În interior, o structură complexă de lemn sub formă de zăbrele se ridică spre trei lucarne vitrate, conferind o grandoare potrivită refectoriului – inima comunitară a școlii.”
Spre deosebire de cantina zgomotoasă de subsol obișnuită, aceasta a fost de fapt proiectată să fie „un spațiu calm, liniștit și – esențial – plăcut; permițând sute de elevi să ia masa simultan, putând totodată să converseze cu cei aflați imediat lângă ei,” ceea ce este nemaiauzit.
Este pe PlanetaNoastra datorită utilizării remarcabile a lemnului, cu o structură din lemn laminat-încrucișat (glulam) sub formă de zăbrele cu panouri încastrate de stejar, „proiectată să încorporeze absorbția acustică pentru a atenua zgomotul de fundal al mesei.” De asemenea, datorită umbririi și ventilației.
Proiectul a fost câștigătorul unui concurs de arhitectură, ceea ce aproape întotdeauna duce la clădiri mai interesante decât cele pe care le întâlnești în America de Nord, unde, după cum notează arhitectul Mike Eliason, aproape totul se face printr-o Cerere de Propuneri (Request for Proposals) sau RFP. În mare parte din Europa, așa își încep tinerii arhitecți cariera și așa își arată talentul arhitecții mai în vârstă; Maccreanor Lavington există din 1992 și are o colecție interesantă de lucrări.
În America de Nord, aceasta ar fi numită o școală privată unde se plătesc taxe școlare semnificative, dar mă îndoiesc că există o sală de mese la fel de frumoasă în oricare dintre cele mai luxoase. Arhitecții spun „am recunoscut importanța orelor de prânz în susținerea dezvoltării emoționale și sociale a elevilor și am dorit să creăm o clădire care să fie înălțătoare și festivă.” De asemenea, are „o bucătărie comercială completă cu o sală specializată de patiserie” – mă întreb dacă mâncarea este la fel de bună ca și clădirea.
