Mulți bicicliști în vârstă iau în considerare în zilele noastre bicicletele electrice; chiar și boom-erii în formă, pe măsură ce îmbătrânesc, înregistrează un declin în forță și flexibilitate. Dar dacă ceea ce au nevoie cu adevărat este doar o bicicletă mai bună, concepută în jurul corpului și nevoilor lor în schimbare? Asta a făcut Isla Rowntree de la Islabikes. Ea îi spune lui Peter Walker de la The Guardian că noile ei biciclete sunt concepute pentru „persoane care vor să meargă pe cont propriu cât mai mult timp posibil, și apoi ar putea trece la o bicicletă electrică atunci când au nevoie”.
Prima și cea mai evidentă diferență la aceste biciclete este tubul superior coborât sau eliminat. Un ciclist de 76 de ani a remarcat că cadrul cu pas jos face viața mult mai ușoară, spunându-i lui Walker: „Pe lângă un genunchi artificial, am și puțină artrită la șold, așa că ridicarea piciorului pentru un ridicare completă de balet ar fi fost posibilă, dar cu siguranță inconfortabilă”.
Aceasta nu este o idee nouă; PlanetaNoastra a acoperit cum o fundație olandeză (VNN) a recomandat eliminarea tuburilor superioare la toate bicicletele pentru că sunt mai sigure:
Și pentru că sunt mai ușoare pentru cicliștii în vârstă.
Dar bicicletele Islabike Icon nu se opresc aici. În primul rând, sunt ușoare, deoarece greutatea contează cu adevărat. Modelul Janis (toate sunt numite după icoane din anii ’60) are doar 9,4 kilograme (20,72 pounds). De asemenea, au o transmisie cu viteze foarte joase; Rowntree notează că „dacă le oferi o viteză inferioară suficient de joasă, se vor cățăra pe aproape orice, dar nu au forța musculară să o ridice. Toate acestea nu sunt știință rachetă, dar fac o diferență atât de mare”.
Există și schimbătorul de viteze prin răsucire, deoarece este mai ușor decât manetele cu pârghie, și frâne hidraulice concepute pentru forță mare de frânare cu putere redusă. Roțile sunt ușor de scos și anvelopele sunt ușor de reparat. Chiar și brațele pedalier au fost regândite, acum mai scurte și cu un factor Q mai îngust (distanța, perpendiculară pe bicicletă, dintre picioarele tale).
Există trei modele, variind de la Joni, cu un pas foarte jos, conceput pentru a fi ușor de urcat, Janis, cu un aspect mai tradițional, conceput pentru ciclism urban, și Jimi, care seamănă cu o bicicletă de munte. Road.cc ne amintește că doar una dintre aceste trei icoane „a depășit a șasea decadă, celelalte căzând victime unui stil de viață rapid și, ei bine, murind tinere”. Și Janis a condus faimos un Porsche psihedelic, nu o bicicletă.
Publicitatea și marketingul sunt interesante și ele; aceștia nu sunt actori sau modele în videoclip. Rowntree îi spune lui Walker:
Găsesc acest lucru deosebit de fascinant, pentru că atunci când mi-am cumpărat ultima bicicletă, am încercat intuitiv să încorporez multe dintre aceste idei în achiziția mea. A fost cea mai ușoară pe care am putut-o găsi, avea o mulțime de viteze joase și un cadru mic cu cel mai jos tub superior. Când mă chinui să ajung acasă (o ușoară pantă pe tot drumul), este clar că sunt într-o viteză mult mai joasă și merg mult mai încet decât majoritatea cicliștilor mult mai tineri de pe pistele de biciclete. Acest lucru m-a stânjenit, așa că nu am coborât la cea mai joasă foaie. M-am gândit să trec la electrică pentru că e un efort să ajung acasă, dar poate ar trebui să accept pur și simplu ritmul mai lent și să cobor vitezele și mai mult.
Isla Rowntree a redefinit ce ar trebui să fie o bicicletă pentru cicliștii în vârstă: ușoară, ușor de urcat și coborât, ușor de operat. Și nu neapărat electrică, ceea ce face bicicleta mai grea și mai scumpă. Cred că a descoperit ceva important aici.
