Bebelușii țestoaselor marine trebuie să crească repede. Ce-i drept, nu ating de fapt maturitatea până la vârsta de 10-50 de ani, în funcție de specie, dar primele lor 24 de ore de viață necesită totuși o doză ridicolă de curaj pentru un animal nou-născut.
Acele 24 de ore sunt cunoscute sub numele de perioada „frenetică” pentru bebelușii țestoaselor marine, timp în care trebuie: a) să iasă din cuib, b) să își dea seama unde este oceanul și c) să ajungă acolo fără a fi mâncate. O mulțime de prădători sunt fericiți să perturbe acest ultim pas, dar există siguranță în număr, deoarece prădătorii nu pot mânca decât o anumită cantitate odată.
În ultimele decenii, însă, un pericol mai nou s-a alăturat amenințării prădătorilor: poluarea luminoasă. Bebelușii țestoaselor marine par să aibă o atracție înnăscută față de lumină, pe care oamenii de știință cred că este un declanșator evolutiv pentru ca ei să se îndrepte imediat spre valuri după ecloziune. (Asta pentru că, înainte ca electricitatea să lumineze atât de multe plaje noaptea, oceanul era de obicei mai luminos decât zonele interioare datorită luminii lunii reflectate de apa de mare.)
Această problemă este bine-cunoscută, iar multe comunități de coastă au adoptat ordonanțe privind iluminatul, în special în sezonul de cuibărit, pentru a împiedica luminile electrice să atragă bebelușii țestoaselor marine spre interiorul uscatului. Dar, deși acest lucru este util, efectele răspândite ale poluării luminoase rămân un pericol mortal pentru mulți bebeluși de țestoase marine din întreaga lume.
Bebelușii țestoaselor marine au o șansă de aproximativ 50 la sută de a ajunge în ocean acolo unde luminile electrice prezintă un risc de dezorientare, conform cercetătorilor de la Florida Atlantic University, iar șansele lor scad și mai mult dacă se separă de grup. Puii eclozați dezorientați care ajung în cele din urmă în ocean consumă multă energie în acest proces, deoarece au petrecut mult mai mult timp pe uscat decât era necesar.
În speranța de a ajuta aceste țestoase pe cale de dispariție, cercetătorii au realizat primul studiu despre cum afectează târârea și înotul prelungit puii eclozați dezorientați.
Lumini călăuzitoare
„Ce a determinat studiul nostru a fost dorința de a înțelege ce se întâmplă cu acești pui eclozați după ce petrec ore întregi târându-se pe plajă pentru că sunt dezorientați”, spune autorul principal Sarah Milton, biolog la Florida Atlantic University, într-o declarație. „Am vrut să știm dacă vor putea chiar să înoate după ce se târăsc 500 de metri sau mai mult, ceea ce le-ar putea lua până la șapte ore să finalizeze.”
Studiul a implicat 150 de pui eclozați de țestoase loggerhead și verzi, toți colectați pe măsură ce ieșeau din 27 de cuiburi din Palm Beach County, Florida. (Puii eclozați au fost eliberați înapoi în ocean la scurt timp după ce au fost colectați din cuiburi, notează autorii.) Într-un cadru de laborator, cercetătorii au simulat efectele dezorientării plasând puii eclozați pe benzi de alergare mici și închise, folosind lumini ca stimul pentru a-i determina să meargă înainte. Vizionați videoclipul de mai sus pentru a vedea cum arăta.
Puii eclozați au fost apoi îmbrăcați într-un costum de baie special și plasați într-un mic acvariu, unde cercetătorii au testat cum mersul pe banda de alergare a afectat capacitatea lor de înot. Au făcut acest lucru măsurând consumul de oxigen și acumularea de lactat în timpul perioadelor de activitate, precum și măsurând ritmul în care țestoasele respirau și își mișcau înotătoarele. Au făcut și muncă de teren, observând comportamentul și fiziologia atât a puilor eclozați normali, cât și a celor dezorientați, luând notă de cât de departe s-au târât, cât le-a luat și cât de des s-au odihnit. Rezultatele din studiile de laborator și de teren s-au potrivit, raportează cercetătorii — și nu au fost ceea ce se aștepta nimeni.
Puterea țestoaselor
„Am fost complet surprinși de rezultatele acestui studiu”, spune Milton. „Ne așteptam ca puii eclozați să fie foarte obosiți de la târârea prelungită și să nu poată înota bine. S-a dovedit că nu este cazul și că sunt de fapt mașini de târât. Se târăsc și se odihnesc, se târăsc și se odihnesc, și de aceea nu erau prea obosiți pentru a înota.”
Aceasta este o veste bună și un testament al tenacității acestor mici supraviețuitori. În același timp, însă, nu înseamnă că poluarea luminoasă nu este periculoasă pentru bebelușii țestoaselor. Chiar dacă dezorientarea nu îi epuizează atât de mult pe cât am crezut, tot înseamnă că petrec mai mult timp decât este necesar pe uscat, unde sunt deosebit de vulnerabili la amenințări precum prădătorii sau traficul rutier.
„Există oameni care nu cred că oprirea luminilor, cu adevărat, va face vreun bine”, spune Milton pentru New York Times. „Dar pot spune din experiența pe plajă în timpul studiului, este foarte clar că am fi avut o casă cu lumina de la verandă aprinsă în spate sau ceva de genul, iar țestoasa s-ar fi îndreptat direct spre ea. Mi-a venit să le las un bilet pe ușă: ‘Bună, sunteți personal responsabil pentru dezorientarea a 60 de țestoase aseară.’ Deci, oprirea luminilor în condominii și în case chiar face o diferență.”
