Carbonul incorporat este un termen mult discutat în lumea construcțiilor în aceste zile. Emisiile de carbon incorporat sunt dioxidul de carbon (CO2) și alte gaze cu efect de seră emise la fabricarea materialelor și asamblarea unui produs. Unul dintre studenții mei a definit-o altfel: „Carbonul incorporat este ca avansul nostru de mediu, iar carbonul operațional este ca plata ipotecară continuă de mediu, vorbind strict metaforic.”
Carbonul incorporat este termenul standard în industria construcțiilor, dar întotdeauna am crezut că este un termen confuz – carbonul nu este incorporat în produs, ci este în atmosferă înainte ca cineva să ocupe vreodată o clădire sau să intre în posesia produsului. Cred că un termen mai bun este „emisiuni inițiale de carbon.”
Am menționat anterior că este timpul să măsurăm și să reglementăm carbonul incorporat în orice. Dar este și timpul să-l publicăm. Unele companii sunt total transparente în privința emisiilor lor inițiale și totale. Apple, de exemplu, este transparent în privința aceasta și arată cum, pentru iPhone-ul meu, 86% din emisiile totale pe durata ciclului de viață provin din producție și transport, și doar 13% provin din operare. Oamenii nu par să aibă probleme în a înțelege acest concept când vine vorba de telefoane.
Totuși, atunci când se aplică același argument la mașini, oamenii refuză chiar să ia în considerare existența carbonului incorporat. Deci, dacă mă plâng că o Tesla are aproximativ 12 tone de carbon incorporat sau un Ford F-150 Lighting are aproximativ 40 de tone, răspunsul din comentarii este: „Cel mai prost articol pe care l-am citit de mult timp.” Când sugerez că mașinile și camioanele ar trebui să fie mai ușoare pentru a reduce carbonul incorporat, primesc: „Da, se poate argumenta că vehiculele ar trebui să fie mai ușoare și mai mici în SUA, dar nu sunt.” Dar asta se întâmplă parțial pentru că nu știu care sunt implicațiile.
Oamenii nu înțeleg, dar la fel ca în cazul clădirilor, pe măsură ce amprenta de carbon a operării unei mașini tinde spre zero, atunci amprenta producerii acesteia devine principala sursă de emisii de carbon. Într-o postare anterioară, am notat o „regulă de fier a carbonului – Pe măsură ce electrificăm totul și decarbonizăm sursa de electricitate, emisiile din carbonul incorporat vor domina din ce în ce mai mult și se vor apropia de 100% din emisii.”
Este o grămadă mare de carbon care se duce în atmosferă chiar acum, când avem un buget de carbon pe care trebuie să-l respectăm dacă vrem să menținem creșterea medie a temperaturii sub 1.5 grade Celsius. Trebuie să oprim producția excesivă și trebuie să ne gândim la mașinile noastre la fel cum ne gândim la telefoanele noastre: cu cât mai ușoare, cu atât mai bine. Dar din nou, oamenii trebuie să aibă o modalitate de a înțelege acest lucru și de a compara emisiile totale pe durata ciclului de viață ale produselor pe care le cumpără.
Să punem etichete de carbon pe orice
De aceea, există discuții în industria construcțiilor despre etichetarea carbonului incorporat și de ce Institutul Internațional pentru Un Viitor Viu (ILFI), oamenii din spatele Living Building Challenge, au adăugat carbonul incorporat pe eticheta lor Declare.
Acest lucru se aplică la orice, de la computere la mașini și de la clădiri la burgeri. Carbonul incorporat contează, iar transparența în privința sa oferă companiilor producătoare un stimulent să îl reducă. Alte companii din alte industrii fac acest lucru: Unilever este punând o etichetă de carbon pe alimente__END_PLACEER__; Just Salad __PLACEHOLDER_ID_6__o pune pe meniu; iar Apple o pune pe toate produsele lor.
Eticheta Declare de la ILFI este un model bun. Are speranța de viață, carbonul incorporat, opțiunile de sfârșit de viață. James Connelly, vicepreședintele pentru creștere strategică la ILFI, a subliniat importanța sa:
Acest lucru este valabil pentru orice industrie. Să punem etichete de carbon pe orice, astfel încât oamenii să înceapă să înțeleagă despre ce vorbim și să știe ce cumpără. Și poate atunci aș putea începe să citesc din nou comentariile.











