Deși văzul este, fără îndoială, cel mai important simț al păsărilor, olfacția joacă, de asemenea, un rol critic în supraviețuirea acestora. Doar în ultimii 50 de ani a fost descoperit simțul mirosului la păsări. În trecut, oamenii de știință credeau că păsările aveau o capacitate olfactivă redusă sau chiar inexistentă, dar studiile au demonstrat cât de greșite erau ipotezele anterioare.
Prezentare generală a simțurilor păsărilor
Mediul înconjurător pare să fi dictat ce simțuri devin dominante pe măsură ce speciile de păsări evoluează, deși, similar oamenilor, simțurile pot fi ascuțite atunci când este necesar. Albatroșii, de exemplu, pot folosi mirosul pentru a găsi pradă pe distanțe lungi și pot trece la văz ca simț primar atunci când se apropie de hrană. De asemenea, pescărușii pot naviga folosind simțul mirosului, dar se bazează pe vedere atunci când sunt lipsiți de indicii olfactive. Anumite specii de păsări se bazează predominant pe văz pentru a supraviețui, în timp ce altele își monopolizează receptorii olfactivi. În general, deși simțul mirosului variază între specii, păsările se bazează mai mult pe văz și auz decât pe simțurile lor tactil și gustativ.
Văzul
Este firesc ca ochii să ocupe mai mult spațiu în craniul păsărilor decât creierul lor, deoarece văzul este, în majoritatea cazurilor, cel mai important simț. Speciile din clasa Aves au, de obicei, o acuitate vizuală extrem de ascuțită, permițându-le să detecteze prădători, pradă și alte păsări de la înălțimi mari și pe distanțe lungi. Evoluția a jucat un rol în menținerea speciilor de păsări mai mici, conferindu-le capacitatea de a vedea lumina UV, spre deosebire de păsările de pradă și oameni. În timp ce păsările de pradă au ochii așezați frontal, alte specii au ochii așezați pe părțile laterale ale capului pentru a supraveghea o zonă mai largă.
Auzul
Deși văzul domină de obicei celelalte simțuri la speciile Aves, simțul auditiv este, de asemenea, esențial pentru supraviețuirea păsărilor. Când auzi păsări ciripind, ele sunt comunică informații între ele. Păsările își folosesc simțul auzului pentru a vâna hrană, a scăpa de prădători și, la unele specii, pentru a-și localiza puii. Auzul păsărilor, la fel ca văzul lor, este foarte dezvoltat.
Păsări cu cel mai bun simț al mirosului
Anumite păsări și-au dezvoltat simțuri olfactive extrem de puternice după ce au evoluat într-un habitat care prioritizează mirosul în detrimentul văzului.
Vulturii curcan
Vulturul curcan este unul dintre cele mai bune exemple de specie de pasăre care se bazează puternic pe miros. Și-au dezvoltat simțul olfactiv pentru a localiza hrana în medii cu baldachine dense de frunze. Vulturii pot identifica locul hranei fără a fi nevoiți să o vadă vreodată. Este posibil să fi văzut un mic grup de vulturi zburând în cerc în aer, în timp ce așteaptă să prindă un nou miros.
Păsările kiwi
Iconul național al Noii Zeelande, păsările kiwi sunt păsări fără zbor cu ciocuri extrem de lungi, având în vedere dimensiunea lor mică. Sunt singurele păsări cunoscute care au nările la vârful ciocului lor sensibil. Deoarece nu pot zbura, kiwi, ca specie, s-au adaptat să detecteze hrana ascunsă prin miros. Pot simți un vierme adânc în pământ și îl pot prinde fără măcar să-și deschidă ciocul. În ciuda semnificației lor culturale în Noua Zeelandă, păsările kiwi s-au pierdut într-un ritm de 2% în fiecare an, și mai sunt mai puțin de 70.000 în țară.
Albatroși, pescăruși și petreli
Bulbul olfactiv din creier controlează simțul mirosului unei creaturi. Albatroșii, pescărușii și petrelii – toate păsări marine procelariforme – au unii dintre cei mai mari bulbi olfactivi (comparativ cu dimensiunea creierului) dintre toate speciile de păsări. Abilitățile lor incredibile de navigație depind de olfacție pentru a se localiza și pentru a determina distanțele parcurse. Un studiu a comparat pescăruși anosmici cu pescăruși non-anosmici și a constatat că cei cărora le lipsea simțul mirosului au luat o rută alternativă în timpul zborului lor spre casă după căutarea hranei. Pescărușii lipsiți de miros au folosit vederea pentru a distinge informațiile topografice, zburând mai aproape de coastă, comparativ cu pescărușii cu simțul olfactiv intact. Albatroșii și petrelii prezintă o dependență similară de miros în scopuri de navigație pe oceanul deschis. Mai mult, petrelii care se hrănesc noaptea își pot localiza vizuinele în întuneric folosind mirosul. Olfacția joacă, de asemenea, un rol în căutarea hranei. Pescărușii pot distinge mirosurile de hrană, cum ar fi calmarul și krillul, atunci când se hrănesc deasupra oceanului.
Porumbeii
Un experiment similar studiului cu pescărușii a fost efectuat pe porumbei în anii 1970. După ce au privat un grup de porumbei de simțul mirosului, cercetătorii au descoperit că păsările nu și-au putut găsi drumul înapoi acasă după ce au fost eliberate în locații diferite. Observând porumbeii care puteau și nu puteau mirosi, cercetătorii au descoperit că păsările urmăresc mirosurile ambientale pe baza direcției vântului și pot distinge mirosurile familiare din aer pentru a-și localiza destinația dorită. Atât porumbeii, cât și păsările marine pot folosi compușii odoriferi din atmosferă pentru a naviga și a se localiza în locuri necunoscute.
Sensibilitatea olfactivă a jucat un rol cheie în menținerea supraviețuirii unora dintre cele mai cunoscute păsări pe care le avem astăzi. În ciuda faptului că aceste specii există de mii de ani, semnificația olfacției a fost conștientizată abia recent, șocând unii ornitologi care anterior subestimaseră simțul mirosului la păsări.
