Măsurarea eficienței energetice a unei case este destul de ușoară: Ai calculul pierderilor de căldură înainte de a fi construită și ai facturile de gaz și electricitate după. Aflarea emisiilor de carbon din exploatare este, de asemenea, simplă. Dar ce zici de carbonul încorporat—carbonul inițial emis la construirea unei case?
Carbonul încorporat nu este la fel de simplu și rar se ia în considerare, deși ar trebui. Au existat 1,7 milioane de construcții de case unifamiliale începute în SUA în 2021 și 63.456 în Canada, unde există o proporție mai mare de unități multifamiliale. Asta va adăuga o mulțime de carbon în atmosferă chiar acum. Acum, un nou studiu canadian, „Evaluarea Comparativă a Emisiilor Materialelor pentru Construcții Rezidențiale” (EMBARC), cuantifică cât de mult carbon este în joc și ce putem face în privința asta.
Acest lucru este important pentru că avem un buget global de emisii, cantitatea totală de dioxid de carbon care poate fi adăugată în atmosferă sau un prag sub care trebuie să rămânem pentru a menține încălzirea globală sub 1,5 grade Celsius (2,7 grade Fahrenheit). Fiecare uncie sau gram de carbon pe care îl adăugăm acum în atmosferă contează împotriva acestui prag. De aceea, carbonul emis în timpul construirii caselor contează.
Acesta este adesea numit carbon încorporat, dar prefer termenul de emisii inițiale de carbon (EIC) deoarece atunci sunt emise. Acestea pot ajunge să fie substanțial mai mari decât emisiile din exploatare pe durata de viață a unei clădiri, mai ales dacă locuințele sunt complet electrice. Emisiile inițiale sunt nereglementate și sunt, în general, ignorate, dar sunt emisii care se întâmplă acum și sunt de o importanță critică.
Recent a existat o mulțime de cercetări asupra EIC sau a emisiilor de carbon ale materialelor (ECM) pentru clădirile mari, dar nu prea multe cercetări în domeniul construcțiilor rezidențiale cu înălțime mică. În noul studiu EMBARC, o echipă condusă de Chris Magwood de la Builders for Climate Action, în colaborare cu Passive Buildings Canada, a analizat peste 500 de case unifamiliale construite, case semi-detașate și case înșiruite. Deși datele și casele sunt canadiene, ele nu sunt disimilare de casele construite în SUA în regiunile climatice mai reci.
Cercetătorii au examinat 59 de planuri de etaj diferite și au introdus datele într-o aplicație de tip foaie de calcul numită BEAM (contabilitatea emisiilor clădirilor pentru materiale), care calculează emisiile provenite din achiziția materiilor prime (A1), transportul către fabrica de producție (A2) și producția (A3), adică emisiile de tip „de la leagăn la poarta fabricii”. Acestea sunt ECM-urile.
Interesant, nu au inclus A4 (transportul către șantier) sau A5 (procesul de construcție), despre care aș fi crezut că sunt contributori semnificativi la imaginea completă a carbonului inițial. Când a fost întrebat despre acest lucru, Magwood a declarat pentru PlanetaNoastra:
De asemenea, nu au inclus sistemele mecanice, electrice, sanitare, finisajele de suprafață, corpurile de iluminat și aparatele, tâmplăria și dulgheria, sau lucrările exterioare ale șantierului, deoarece nu existau suficiente date fiabile. Cercetătorii notează că acestea ar putea dubla impactul construcției de locuințe.
Casa medie a avut 40 de tone de echivalent dioxid de carbon (CO2e) de ECM, cea mai mică a avut 9,5 tone, iar cea mai mare, o casă monstru de 15.880 de picioare pătrate (aproximativ 1475 mp), a avut un impresionant 827 de tone de CO2e. Și amintiți-vă: Acestea ar trebui probabil dublate pentru a reflecta conținutul total al casei.
Nu este surprinzător, casele unifamiliale au avut ECM-uri semnificativ mai mari decât casele semi-detașate sau cele înșiruite. Sunt, de obicei, mai mari și au o suprafață mai mare de placat și, în general, au forme mai complexe.
Alegerile materialelor au un impact masiv asupra ECM-ului, o treime din ECM provenind din betonul folosit pentru fundații și plăci, izolația fiind imediat după. Aceste cifre pot reflecta designul caselor din zona Toronto, care aproape toate au subsoluri complete și sunt adesea învelite în plăci de spumă XPS pentru a crește nivelul de izolație.
Observați cum raportul precizează că nu se aplică niciun credit de carbon pentru utilizarea lemnului:
Studiul a analizat apoi substituțiile cu cele mai bune materiale disponibile (BAM), cum ar fi amestecuri mai bune de beton, izolație din celuloză și placare din lemn prelucrat versus cărămidă—niciuna dintre acestea nu ar surprinde un cumpărător obișnuit. Dar și substituții cu cele mai bune materiale posibile (BPM), cum ar fi utilizarea izolației din paie, pereți din plăci comprimate din paie și gips-carton „înlocuit cu foi de cutii de băutură reciclate comprimate, bazate pe produse disponibile în SUA și Europa”.
Treceți la cele mai bune materiale disponibile și—BAM!—o reducere de 51% a carbonului material per metru pătrat. Acestea sunt modificări care ar putea fi făcute de orice constructor fără o creștere semnificativă a costurilor, dacă doar orice constructor ar fi conștient de problemă. Treceți la cele mai bune materiale posibile, ceea ce ar fi o provocare pe piață, iar casa devine negativă în ceea ce privește carbonul datorită paielor.
Studiul, de asemenea, nu a analizat modificările de design, „schimbările de masă, orientarea solară, dimensiunea ferestrelor, etanșeitatea la aer sau sistemele mecanice”. Acest lucru este surprinzător având în vedere participarea Passive Buildings Canada, deoarece aceștia ar putea sublinia că formele simple și amplasarea atentă a ferestrelor pot face o diferență semnificativă. (Vezi discuția noastră despre simplitatea radicală.)
Studiul se încheie prin a nota că impactul ECM-urilor este substanțial—semnificativ mai substanțial decât chiar și cel arătat în acest studiu datorită elementelor care au fost excluse. Ei sugerează că „măsurarea ECM pentru casele noi ar trebui să devină o practică standard pentru a colecta date mai precise și complete și pentru a stimula reducerile voluntare de emisii și a informa intervențiile de reglementare viitoare”.
De ce să așteptăm intervențiile de reglementare viitoare? Magwood a discutat anterior despre intensitatea utilizării carbonului, care măsoară ceea ce contează cu adevărat acum—carbonul. Aproape toate reglementările noastre de astăzi acoperă doar o treime din această imagine: consumul de energie al unei clădiri. Companiei de gaz nu îi va plăcea dacă începem să măsurăm emisiile sursei de energie, dar cu siguranță contează. Și, desigur, există ECM-urile.
Industria construcțiilor de locuințe este imensă, și, așa cum demonstrează acest studiu, ne gândim doar la o parte foarte mică din imagine. Trebuie să rezolvăm asta acum, altfel vom trece pur și simplu nepăsători prin bugetul nostru de carbon fără să știm cum sau de ce.
