Acum câteva luni, am lucrat la o mică fermă un weekend. Am petrecut o zi întreagă săpând cartofi și culegând dovlecei. Până la sfârșit, aveam aproximativ cinci găleți pline de mâncare, totul doar din câteva rânduri de plante care nu se întindeau pe mai mult de 18 metri.
„Chiar poți cultiva mult într-un spațiu mic,” am remarcat eu fermierei, ascunzând că mai aveam un cartof-doi până să mă prăbușesc de epuizare. „Ați putea hrăni probabil o familie un an întreg doar de pe acest 0,4 hectare.”
„Ați putea hrăni mult mai mulți oameni decât atât,” a răspuns ea.
© Ilana Strauss
Acest lucru va suna disperat de naiv pentru oricare fermier de acolo, dar am crescut într-un mediu urban înconjurat de kilometri de lanuri de porumb. Îmi imaginam că oamenii au nevoie de suprafețe imense de pământ pentru a cultiva suficient pentru a mânca. Și datele păreau să mă susțină. Acum câțiva ani, oamenii de știință de la Universitatea din Wisconsin au descoperit că oamenii folosesc aproape jumătate din suprafața Pământului pentru agricultură.
Dar, se pare, ratasem ceva. Am scris despre cum o familie are nevoie doar de aproximativ 0,8 hectare de teren agricol pentru a cultiva mâncare. O familie din California chiar spune că produce 2.720 kg de mâncare pe an pe o suprafață de 0,04 hectare. Asta este suficient pentru a hrăni familia și a vinde extra produse în valoare de 20.000 de dolari.
Poate că acest lucru era cunoștință comună. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, guvernul a încurajat oamenii să-și cultive propriile legume, iar aceste mici „grădini ale victoriei” au asigurat aproape jumătate din legumele țării.
„La început, guvernul federal a fost sceptic cu privire la susținerea acestor eforturi, așa cum făcuse și înainte. Oficialii credeau că agricultura pe scară largă era mai eficientă,” __PLACEER_ID_3__scrie__END_PLACEHOLDER__ se arată în arhiva digitală a Smithsonianului.
Guvernul a avut o surpriză. „Rapoartele estimează că până în 1944, între 18-20 de milioane de familii cu grădini ale victoriei asigurau 40 la sută din legumele din America,” a continuat Smithsonianul.
Pe vremuri, majoritatea oamenilor erau fermieri de subzistență, ceea ce înseamnă că își cultivau în mare parte propria hrană. Când Revoluția Industrială a adus progrese în agricultură, noi instrumente precum tractoarele și îngrășămintele au făcut ca cultivarea hranei să fie mult mai ieftină, deoarece tractoarele nu cer salarii. Acest lucru a fost deosebit de atractiv pentru corporațiile mari, care au văzut că puteau obține profituri serioase din alimentație. Folosim producția de masă pentru că este mai ieftină, nu pentru că mâncarea necesită de fapt tot acel spațiu.
Unii vor susține că hrana relativ ieftină, produsă în masă, are multe beneficii, și au dreptate. Dar are și multe dezavantaje. Hrana produsă în masă este cultivată pentru profit, nu pentru gust sau nutriție. Poate de aceea, când străinii vin în SUA, se plâng adesea de produsele noastre cu gust neplăcut.
Chiar mai presant, utilizarea unei atât de mari părți a lumii pentru terenuri agricole este distructivă pentru, ei bine, lume. Atât de multe animale și plante sunt forțate să-și părăsească habitatele, încât oamenii de știință salută această eră ca fiind începutul unei noi extincții în masă.
Așadar, poate că cultivarea propriei hrane nu este o idee atât de nebunească. Și nu e ca și cum făcând asta am da timpul înapoi. Suntem încă moștenitori ai beneficiilor Revoluției Industriale. Și fermierii mici folosesc echipamente agricole moderne.
