În multe postări despre designul bucătăriei, am încercat să răspund la întrebarea: De ce arată bucătăriile așa cum arată? Am remarcat că este mai mult decât doar despre gătit.
Cititorii nu au fost impresionați, comentariul meu preferat fiind „Niciodată înainte nu am citit o asemenea balivernă împuțită. Doamne, poți face o problemă de politică sexuală din culoarea aerului. Du-te să te îmbăți și să te culci cu cineva, trebuie să te relaxezi.”
Acel comentator ar trebui să citească minunatul articol al lui Meg Conley „Prin Design”, unde descrie cum „Comuniștii, socialiștii, feministele și capitaliștii albi au încercat să construiască societatea folosind designul bucătăriei.”
Articolul acoperă femeile geniale despre care am discutat pe PlanetaNoastra, inclusiv Christine Frederick, care a vrut să facă viața mai ușoară și mai eficientă pentru femei în gestionarea bucătăriei, așa cum Frederick Winslow Taylor a făcut-o mai ușoară pentru bărbați să sape cărbune. Apoi a fost Margarete Schütte-Lihotzky și bucătăria Frankfurt, proiectată pentru a scoate femeile din bucătărie rapid și eficient, astfel încât să poată face lucruri mai valoroase. Scopul a fost întotdeauna să facă gătitul o muncă mai puțin grea pentru femei. Am remarcat că scopul final este să o facă să dispară, așa cum a făcut camera de cusut, scriind în „Este aproape sfârșitul bucătăriei?”
Conley ne prezintă o altă proiectantă despre care nu auzisem niciodată: Alice Constance Austin, o arhitectă care a proiectat o comună socialistă fără bucătării în locuințe. Cine are nevoie de Uber sau DoorDash sau drone când ai tuneluri subterane cu căi ferate automate? Conley indică un articol din Pioneering Women of American Architecture de Dolores Hayden de la Universitatea Yale, cu mai multe detalii despre Austin, care a trăit între 1862 și 1955.
Între 1915 și 1917 a proiectat „un oraș socialist ideal”.
Acest oraș, Llano del Rio, urma să fie construit lângă Los Angeles; Austin a criticat „strada rezidențială suburbană unde un palat maur se învecinează cu un castel pseudo-francez, care privește de sus o cabană elvețiană”, așa că a propus case simple cu curte, cu dormitoarele pe o parte, spațiul de locuit pe cealaltă și fără niciun semn de bucătărie.
Casa fără bucătărie era conectată la o bucătărie centrală printr-o rețea feroviară subterană care aducea mâncarea și rufele la puncte de conexiune sau noduri subterane, unde acestea erau transferate în mașini electrice mici care erau trimise la subsolul fiecărei case. Toate serviciile, cum ar fi gazul, electricitatea și telefonul, erau distribuite și ele prin aceste tuneluri.
A fost în avans cu o sută de ani cu unele dintre ideile sale, anticipând Amazon cu planurile sale pentru livrarea la domiciliu a bunurilor și produselor prin aceste tuneluri. „Credea că eliminarea întregului trafic comercial din centru ar produce un oraș mai liniștit. Locuitorii puteau accesa centrul pe jos. Sistemele publice de livrare puteau gestiona toate nevoile lor, iar bunurile care veneau în oraș puteau ajunge pe calea aerului la o platformă de aterizare pentru mărfuri aeriene situată central.”
Ideea că gătitul și spălatul rufelor sunt corvoade și că munca neplătită a gospodinelor ar trebui să dispară nu a dispărut; multe proiecte utopice socialiste din Rusia și mai târziu în kibuțuri din Israel au încercat acest lucru. Astăzi, mulți oameni și-au externalizat gătitul către mâncarea preparată cumpărată din supermarketuri și serviciile de livrare, până la punctul în care am remarcat că „pentru majoritatea oamenilor, bucătăria este o stație de reîncălzire și o stație de gestionare a deșeurilor pentru toate recipientele de mâncare la pachet. Ocazional devine o stație de divertisment pentru cei care gătesc ca hobby.” De aceea am scris că viitorul bucătăriei ar putea fi nicio bucătărie deloc.
Alice Constance Austin nu a reușit niciodată să-și construiască orașul socialist plin de case fără bucătării, dar sunt multe de învățat din planurile și conceptele ei. Sunt multe de învățat și de la Conley și de la site-ul ei grozav Home Culture.
