O activistă britanică încearcă să-și reducă amprenta personală de carbon la o tonă de CO2 pe an. Acest lucru este foarte dificil.
Vă amintiți dieta de 160 km? Asta era pentru slabi și era în 2007. Activista de mediu engleză Rosalind Readhead face ceva mult mai dificil: o dietă de o tonă, unde își reduce emisiile personale de carbon provenite din toate activitățile sale la mai puțin de o tonă de carbon pe an. În prezent, un american mediu are o amprentă de 28 de tone, iar un cetățean britanic mediu de 15 tone. (O tonă metrică este de 1002 kg, sau cu 10% mai mare decât o tonă scurtă americană). Readhead (despre care am scris anterior cu manifestul ei cu emisii scăzute de carbon, și când se gândea la acest proiect) scrie pe site-ul ei:
Scopul acestui proiect este de a încerca să trăiască cu o tonă de carbon pe an din septembrie 2019. Acest lucru se traduce într-un buget de 2,74 kg de carbon emis pe zi. Voi înregistra tot ce consum într-un jurnal. Acesta va include mâncare, băutură, transport, divertisment, date, dușuri, spălat vase, încălzire etc.
O mare parte din datele ei provin din cartea profesorului Mike Berners-Lee, Cât de rele sunt bananele? Amprenta de carbon a tuturor lucrurilor. În introducere, Berners-Lee a spus că a scris cartea pentru a încuraja oamenii să-și propună o dietă de 10 tone.
O modalitate de a gândi la amprenta unui obiect sau a unei activități este să o pui în contextul unui an de viață cu 10 tone. De exemplu, un hamburger mare, cu o amprentă de 2,5 kg (5,5 lbs.) CO2e, reprezintă aproximativ 2 ore dintr-un an de 10 tone. Dacă conduci o mașină destul de consumatoare de carburant timp de 1600 km, asta reprezintă 800 kg (1750 lbs) CO2e, sau rația unei luni. Dacă lași câteva becuri incandescente de 100 de wați (acum demodate) aprinse timp de un an, asta ar reprezenta încă o lună consumată. Un zbor dus-întors tipic de la Los Angeles la Barcelona arde în jur de 4,6 tone CO2e. Aceasta este puțin sub rația a 6 luni în stilul de viață de 10 tone.
Deci, care este scopul unui astfel de exercițiu? Berners-Lee remarcă faptul că „impactul nostru era local și vizibil. Astăzi nu mai este.” Trăirea dietei sale de zece tone le face vizibile și ușor de înțeles. El spune, de asemenea, „Este practic imposibil pentru un individ din lumea dezvoltată să ajungă la un stil de viață de 3 tone în curând.” Dieta de o tonă a lui Readhead este ridicol de provocatoare și extremă, dar, după cum remarcă ea, este un fel de performanță.
Acest proiect își propune să dea viață sensului de zero net de carbon dintr-o perspectivă personală. Să adauge o dimensiune umană unui număr abstract și îndepărtat. Să informeze politica și investițiile. Să implice și să educe publicul. Să discute alegerile stilului de viață și adaptarea. Să facă din cotidian o operă de artă.
Îi spun dietă de o tonă, dar este mai exact un stil de viață de o tonă. Ea măsoară totul, de la numărul de e-mailuri trimise la conținutul site-ului ei web (și, conform cercetării lui Kris de Decker, ar trebui să-și schimbe șablonul WordPress de la o pagină responsivă la una statică). Chiar și un tweet este înregistrat la 0,02 grame de CO2.
Aproape te simți ca un voyeur, urmărind o zi tipică, cele 71 de tweet-uri, timpul petrecut online, salata de roșii locale și supa minestrone, vizionarea unui DVD second-hand. Este o educație constantă: „Amprenta de carbon a apelurilor telefonice mobile a fost un șoc. Doar 47 de minute de apeluri telefonice mobile mi-ar consuma întregul buget zilnic de 2,7 kg.”
Dar, în cele din urmă, a trecut de prima ei săptămână în buget, 14,5 kg pentru săptămână, ceea ce reprezintă o medie de 2 kg pe zi, fără a ține cont de o vizită la coafor și de o baie într-un bazin.
Rosalind Readhead va fi o umbră a ei însăși la sfârșitul acestui proiect; dieta ei cu emisii scăzute de carbon este, de asemenea, foarte săracă în calorii. Va fi foarte greu de menținut. Dar este fascinant de urmărit, iar acest lucru m-a inspirat să cumpăr cartea lui Mike Berners-Lee. El remarcă în introducere:
Perspectiva
Un prieten m-a întrebat recent cum ar trebui să-și usuce cel mai bine mâinile pentru a-și reduce amprenta de carbon – cu un șervețel de hârtie sau cu un uscător electric de mâini. Aceeași persoană zboară peste Atlantic de zeci de ori pe an. Este nevoie de un simț al proporțiilor aici. Zborul este de zeci de mii de ori mai important decât uscarea mâinilor. Așadar, prietenul meu pur și simplu se distrăgea de problemă.
Fac și eu asta. Îmi pierd simțul proporțiilor cu privire la propriile mele acțiuni. După cum tweetează Elizabeth Warren, există un motiv pentru care oamenii fac asta, de ce refuzăm un pai în cocktail-ul nostru de pe zbor. Tinem tendința de a ne concentra asupra lucrurilor mărunte și ignorăm pe cele mari și dificile, iar deși Warren are dreptate că mașinile și clădirile sunt cele mai importante surse de CO2, hamburgerii și becurile contează și, cel puțin la ele, avem mai mult control personal.
Un stil de viață de o tonă este un experiment interesant și provocator, dar cu toții am putea face mai bine gândindu-ne la modul în care trăim, având un simț al proporțiilor și înțelegând sursele propriilor noastre amprente, și poate chiar încercând să realizăm stilul de viață de 10 tone al lui Berners-Lee. Abordați mai întâi lucrurile serioase și lucrați în jos pe listă. Apoi, citiți postările lui Rosalind Readhead și simțiți-vă foarte vinovați!
