Agricultura ecologică se referă la o metodă de agricultură care utilizează îngrășăminte provenite din deșeuri animale și vegetale și alte materiale biologice. Recunoscând daunele aduse mediului de agricultura tradițională, care folosea pesticide și îngrășăminte chimice, oamenii de știință au văzut că condițiile agricole ar putea beneficia de utilizarea bălegarului animal, a rotației culturilor, a culturilor de acoperire și a metodelor naturale de combatere a dăunătorilor. Astăzi, alimentele ecologice au câștigat popularitate, în special în rândul consumatorilor preocupați de posibilele efecte negative ale pesticidelor, OMG-urilor și hormonilor.
Ce înseamnă organic?
Organic descrie orice aliment care este produs fără îngrășăminte chimice, pesticide sau antibiotice. USDA (Departamentul Agriculturii al Statelor Unite) certifică un aliment ca fiind organic dacă a fost cultivat în sol care nu a fost acoperit cu îngrășăminte sau pesticide sintetice timp de trei ani întregi înainte de recoltarea alimentului.
Agricultura tradițională are un impact mai mare asupra mediului din cauza emisiilor crescute de gaze cu efect de seră, a eroziunii solului și a poluării apei. Cu toate acestea, agricultura tradițională produce, în general, randamente mai mari (aproximativ cu 5-34% mai mari) decât agricultura ecologică. Acesta este unul dintre motivele pentru care produsele ecologice sunt mai scumpe. Agricultura convențională folosește, de asemenea, insecticide sintetice pentru a elimina dăunătorii și bolile, în timp ce agricultura ecologică folosește insecte și păsări.
Originea și cronologia agriculturii ecologice
Potrivit unui raport din 2020 al Federației Internaționale a Mișcărilor pentru Agricultură Ecologică (IFOAM), în 2018 existau cel puțin 2,8 milioane de producători ecologici în lume. Cum am ajuns aici?
Agricultura ecologică, ca și concept, a început la începutul secolului XX, pe măsură ce nevoia de a aborda eroziunea și epuizarea solului, lipsa varietății culturilor și calitatea insuficientă a alimentelor a crescut. În acea perioadă, mecanizarea agriculturii a evoluat rapid, ceea ce a crescut drastic randamentele culturilor și a făcut agricultura mult mai accesibilă. Efectele negative rezultate asupra mediului au stimulat nașterea mișcării pentru agricultura ecologică.
Anii 1940
Termenul a fost inventat pentru prima dată de Walter James în cartea sa „Look to the Land”, în care vorbea despre o abordare naturală și ecologică a agriculturii. S-a concentrat pe „ferma ca organism”, iar ideile sale au fost fundamentale în crearea mișcării mondiale pentru agricultura ecologică. De asemenea, în anii 1940, fondatorul Institutului Rodale, J. I. Rodale, a oferit propriile sale informații despre metode de agricultură care evitau utilizarea substanțelor chimice.
Rodale s-a inspirat de la Sir Albert Howard, un om de știință britanic care a petrecut ani în India observând sistemele agricole care foloseau îngrășăminte verzi și deșeuri ca fertilizatori. În 1943, în cartea sa „An Agricultural Testament”, Howard a scris despre importanța utilizării deșeurilor animale pentru menținerea fertilității solului, un concept care a devenit ulterior central pentru agricultura ecologică.
Anii 1950 – 1960
În anii 1950, mișcarea pentru agricultura durabilă a început să prindă avânt datorită preocupărilor legate de mediu. În 1962, Rachel Carson a publicat cartea sa „Primăvara Tăcută”, care a evidențiat efectele DDT și ale altor pesticide asupra vieții sălbatice, a mediului natural și a oamenilor. În această carte, Carson a cerut oamenilor să acționeze într-un mod mai responsabil și să fie administratori ai pământului în loc să-l distrugă. Atât mișcarea pentru agricultura durabilă, cât și „Primăvara Tăcută” au avut un impact major asupra progresului mișcării pentru agricultura ecologică.
Anii 1970
În anii 1970, consumatorii au început să devină mai conștienți de mediu, iar cererea lor pentru practici mai durabile a alimentat creșterea industriei agriculturii ecologice. Cu diferența dintre produsele ecologice și cele convenționale acum evidentă, mișcarea a urmărit să promoveze alimentele cultivate local. Această perioadă din istorie a fost cunoscută drept era polarizării agriculturii în categorii ecologice și ne-ecologice.
Cu toate acestea, nimeni nu a putut cădea de acord asupra abordărilor pentru gestionarea agriculturii ecologice, așa că în anii 1970 nu existau standarde sau reglementări universale pentru agricultura ecologică. În Statele Unite la acea vreme, programele de certificare ecologică variau de la un stat la altul.
În 1972, IFOAM a fost fondată la Versailles, Franța, pentru a dezvolta capacități de a ajuta fermierii în tranziția către agricultura ecologică, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la agricultura durabilă și pentru a pleda pentru schimbări de politici legate de practicile agricole agroecologice și dezvoltarea durabilă. Astăzi, au membri din 100 de țări și teritorii și sunt un lider în industrie.
Anii 1980
Anii 1980 sunt descriși ca o perioadă în care agricultura ecologică a primit recunoaștere națională în Statele Unite. În 1980, USDA a publicat Raportul și Recomandările privind Agricultura Ecologică cu intenția de a „crește comunicarea dintre USDA și fermierii ecologici”. În 1981, Societatea Americană de Agronomie a organizat un Simpozion pe tema Agriculturii Ecologice pentru a explora întrebarea: Poate agricultura ecologică să contribuie la o agricultură mai durabilă? Răspunsul a fost un „da” răsunător din partea participanților la simpozion.
Agricultura ecologică a început să fie implementată în programele universitare din întreaga lume. Oamenii de știință de la USDA au efectuat, de asemenea, cercetări privind agricultura ecologică împreună cu Institutul Rodale. În 1989, în Cuba, combinația dintre embargoul comercial al SUA și prăbușirea pieței lor sovietice a dus la o revoluție ecologică. Acest lucru s-a întâmplat deoarece le-a fost foarte dificil să importe îngrășămintele chimice și utilajele grele necesare pentru agricultura tradițională, prin urmare s-au orientat către agricultura ecologică.
În anii 1980, în întreaga lume, fermierii și consumatorii au început să pledeze pentru reglementarea guvernamentală a agriculturii ecologice. Acest lucru a stârnit crearea standardelor de certificare care au fost promulgate în anii 1990. În Uniunea Europeană și în Statele Unite, majoritatea aspectelor producției de alimente ecologice sunt reglementate de guvern.
Anii 1990
Piața globală de retail pentru alimente ecologice s-a extins exponențial în fiecare an datorită creșterii cererii consumatorilor. Acesta a fost rezultatul preocupării legate de siguranța alimentelor produse folosind îngrășăminte și pesticide sintetice.
În 1990, Congresul SUA a adoptat Legea Producției de Alimente Ecologice (OFPA) pentru a dezvolta un standard național pentru producția de alimente ecologice. OFPA a dus la crearea Consiliului Național de Standarde Ecologice, care urma să facă recomandări privind substanțele care puteau fi utilizate în producția și manipularea ecologică. Consiliul urma, de asemenea, să asiste USDA în elaborarea reglementărilor pentru a explica legea fermierilor, manipulatorilor și organismelor de certificare. Acesta a fost un punct de reper important în mișcarea ecologică, deoarece a definit termenul „organic” și a stabilit reglementări specifice site-ului care promovau echilibrul ecologic și conservarea biodiversității.
Anii 2000 – 2010
Reglementările conform OFPA au necesitat mai mult de un deceniu pentru a fi redactate, iar reglementările finale au fost implementate în cele din urmă în 2002. În anii 2000, piața mondială a alimentelor ecologice a început să crească rapid. Suprafața cultivată ecologic a crescut de la 11 milioane de hectare în 1999 la 43,7 milioane de hectare în 2014. În plus, piața globală a produselor ecologice a fost estimată la 15,2 miliarde de dolari SUA în 1999 și a crescut la 80 de miliarde de dolari SUA în 2014. În 2014, existau aproximativ 2,3 milioane de producători ecologici în întreaga lume.
Din 2004 până în 2010, cercetătorii au constatat că produsele ecologice costau mai mult decât produsele ne-ecologice, cu o primă de peste 20% pentru toate produsele ecologice, cu excepția spanacului. În plus, în anii 2000 și 2010, mai multe țări din întreaga lume au început să implementeze certificări ecologice reglementate de guvern. De exemplu, în 2002 a fost promulgată Certificarea Ecologică a Uniunii Europene pentru a impune cerințe stricte pentru producția de alimente ecologice.
Astăzi
Piața globală ecologică a depășit 100 de miliarde de dolari SUA în 2018, țara lider fiind SUA, urmată de Germania și Franța. Există aproximativ 2,8 milioane de producători ecologici în întreaga lume, majoritatea fiind în India. Suprafața cultivată a crescut, de asemenea, la un total de 71,5 milioane de hectare în întreaga lume.
Agricultura ecologică globală a contribuit, de asemenea, semnificativ la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD). Cu toate acestea, au continuat să existe critici cu privire la alimentele ecologice și dacă acestea sunt mai sigure și/sau mai nutritive decât alimentele convenționale. În plus, unii au criticat costurile alimentelor ecologice ridicate, deoarece consideră că există o lipsă de dovezi care să susțină că acestea sunt mai benefice pentru sănătate.
Totuși, alimentele ecologice continuă să crească în popularitate și se anticipează că vor deveni mai accesibile pe măsură ce producția și distribuția vor crește. De asemenea, consumatorii caută noi alternative organice pe bază de plante, cum ar fi laptele de ovăz și de soia. Popularitatea restaurantelor care gătesc numai cu ingrediente organice este, de asemenea, în creștere, în special în locuri precum Bali, Indonezia. În general, alimentele ecologice continuă să crească în calitate, varietate și accesibilitate.
