În luna februarie, Jackie Keller Seidel, voluntară la New Leash on Life Dog Rescue, a fost etichetată într-o postare pe Facebook despre un câine pe nume Bo care avea nevoie de o casă de plasament temporar. Bo era sever subponderal, suferea de râie și avea nevoie de o casă iubitoare pentru a-l pregăti de adopție.
Seidel s-a oferit să ia cățelușul fără adăpost. Singura problemă? Ea locuiește în Wisconsin, iar Bo era în Georgia.
Din fericire, a fost o problemă cu o soluție ușoară. Femeia care o etichetase pe Seidel în postare este coordonator de transport pentru Storyteller’s Express, o organizație care ajută câinii să-și găsească cămine oferind asistență de salvare și transport. Doisprezece persoane diferite s-au oferit voluntar să conducă o porțiune din călătoria de 1.609 kilometri, iar pe 21 februarie, Bo a ajuns în Wisconsin.
„Rețelele sociale au fost catalizatorul care l-a adus pe Bo la New Leash on Life”, a spus Seidel. „Un câine din Georgia aflat în nevoie a fost văzut de cineva din Virginia, care cunoștea pe cineva din Wisconsin care ar putea ajuta. Și apoi cei 12 șoferi voluntari au văzut că viața lui Bo are valoare și și-au făcut timp din viața lor pentru a investi în ea.”
Poveștile de succes precum aceasta sunt motivul pentru care salvatorii de animale spun că munca lor ar fi mult mai dificilă fără rețelele sociale. „[Ele] au făcut, fără îndoială, minuni pentru animalele aflate în nevoie”, a declarat Heather Clarkson, directoarea unui adăpost pentru ciobănești australieni din Carolina de Sud. „Multe adăposturi au înregistrat rate de eutanasiere drastic reduse și rate crescute de adopție și salvare datorită vizibilității pe care o au acum animalele lor, ceea ce nu au putut avea niciodată înainte.”
Iar rețelele sociale sunt o modalitate ușoară pentru organizațiile mai mici și adăposturile cu buget redus de a ajuta animalele aflate în grija lor. Prin crearea unei pagini de Facebook sau a unui cont de Twitter, ele obțin acces la platforme gratuite care le permit să partajeze fotografii și știri despre animalele lor adoptabile cu nenumărate persoane.
„Facebook a fost colacul de salvare pentru micul nostru adăpost care a început acum doi ani”, a spus Seidel. „În acest timp, am salvat sute și sute de câini care altfel ar fi înfruntat o moarte sigură. Mă întreb adesea câți câini au murit inutil înainte ca adăposturile să poată colabora.”
Cu toate acestea, în ciuda tuturor beneficiilor pe care le-au adus rețelele sociale animalelor, Clarkson spune că există numeroase dezavantaje în utilizarea site-urilor precum Facebook pentru a sprijini eforturile de salvare.
„Ceea ce a început ca o metodă genială de a partaja câini aflați în nevoie și de a utiliza voluntari bine intenționați a devenit, în mod eficient, ceea ce mulți dintre noi vom considera cel mai mare ghimpe în coastă”, a scris ea într-o postare pe blog. „Mulți salvatori au început să evite complet rețelele sociale din cauza pandemoniumului pe care îl creează.”
Salvari dramatice
Când vine vorba de salvările de animale pe rețelele sociale, probabil că toți am văzut un anumit tip de postare: cea dramatică, scrisă cu majuscule, care prezintă o fotografie a unui câine sau a unei pisici triste, programate pentru eutanasiere în câteva ore sau zile. „URGENT! VA FI UCIS MÂINE! SALVAȚI-L!” se citește adesea. Dar, deși aceste postări pot stimula oamenii să acționeze, ele pot avea și efectul opus, copleșind oamenii, făcându-i să se simtă fără speranță și, în cele din urmă, inspirându-i să apese „nu mai urmăresc”.
Cu toate acestea, riscul de a pierde urmăritori — și, prin urmare, de a reduce acoperirea socială a unui adăpost — nu este singura problemă. Aceste postări în special pot incita o panică ce duce la inundarea adăposturilor cu apeluri și e-mailuri de la oameni care sunt îngrijorați de soarta unui animal, chiar dacă nu sunt neapărat capabili sau dispuși să ajute.
„Unul din 50 de apeluri într-o dimineață despre un anumit animal poate fi de fapt substanțial, cu o ofertă de salvare sau donație, în timp ce celelalte 49 sunt doar apeluri pentru a verifica starea animalului sau pentru a se plânge adăpostului despre situație. Aceste facilități funcționează cu bugete limitate și personal limitat. Fiecare minut petrecut răspunzând la acele apeluri bine intenționate este un minut care nu este petrecut îngrijind animalele”, a spus Clarkson.
Și adesea adăpostul care a postat despre un animal aflat pe „culoarul morții” nu este singurul care preia aceste apeluri și partajări sociale. Cetățenii îngrijorați se pot adresa adăpostului lor local căutând ajutor pentru un câine sau o pisică aflate la sute de kilometri distanță.
Sarah Barnett, care se ocupă de rețelele sociale pentru Lost Dog & Cat Rescue Foundation, cu sediul în Washington, D.C., a declarat pentru Humane Society că a primit alerte de la utilizatorii Facebook care doreau ca ea să salveze animale programate pentru eutanasiere în state la fel de îndepărtate ca Idaho. „Suntem de genul ‘OK, dar avem 20 de câini exact ca acel câine, care sunt la o oră distanță și care vor fi și ei eutanasiați’”, a spus ea.
Uneori e mai bine să nu spui nimic deloc
Cu toate acestea, nu doar aceste postări dramatice de pe rețelele sociale pot provoca dureri de cap angajaților adăposturilor. Orice postare despre un animal aflat în nevoie — chiar și una despre o pisică sau un câine sănătos care își așteaptă în siguranță timpul într-un adăpost fără eutanasiere — poate declanșa o avalanșă de comentarii care, în cel mai bun caz, pot fi consumatoare de timp pentru a fi sortate și, în cel mai rău caz, pot induce în eroare persoanele care doresc cu adevărat să ajute animalul.
„Principalul dezavantaj [al rețelelor sociale] pe care îl vedem ar fi oamenii care comentează la o fotografie a unui câine care are nevoie de o casă cu ‘Îl iau eu’ sau ceva similar și nu duc niciodată la bun sfârșit, astfel încât alții presupun că animalul este în siguranță sau și-a găsit o casă”, a spus Seidel.
Deși etichetarea prietenilor care ar putea fi dispuși să ia în plasament temporar sau să adopte este utilă pentru adăposturi, alte tipuri de comentarii pe Facebook pot fi de fapt dăunătoare pentru salvatorii care încearcă să salveze viețile animalelor. Pe lângă monitorizarea comentariilor negative despre rase și costurile de adopție, angajații adăposturilor trebuie să se confrunte și cu cele care nu fac decât să lungească și să confunde firele de comentarii.
„Nu numai că este enervant pentru cei dintre noi de pe teren să urmărim persoană după persoană comentând inutil la o postare, dar poate fi și greoi și dăunător eforturilor noastre de a salva animale”, a spus Clarkson.
Potrivit ei, există două tipuri de comentarii în special care se fac vinovate de acest lucru. Primul este cel prea comun „Cineva trebuie să salveze acest câine”, care, spune ea, plasează responsabilitatea pe oricine, dar nu pe tine. Al doilea este unul care este de obicei urmat de o serie de scuze: „Mi-aș dori să pot ajuta, dar…”
„Nu are absolut niciun rost să postezi: ‘Mi-aș dori să pot ajuta, dar sunt la 1.609 kilometri distanță’, sau ‘Mi-aș dori să pot ajuta, dar am deja cinci câini.’ Dacă nu poți ajuta, e în regulă, dar nu mai aglomerați firele cu sentimentele voastre”, scrie ea. „În mod similar, nu mai găsiți câini în adăposturi care sunt la o distanță de cinci ore de condus de voi și să postați: ‘Îl iau pe acest pui, dar nu pot conduce.’ Cu excepția cazului în care acel comentariu este urmat de: ‘Dar voi plăti pentru ca câinele să fie cazat și transportat la mine’, pur și simplu trebuie să stai deoparte.”
Cum poți ajuta cu adevărat
Cele mai bune moduri de a ajutați adăpostul local sunt să adoptați sau să luați în plasament temporar un animal de companie, să faceți o donație sau să vă oferiți timpul ca voluntar. Cu toate acestea, când vine vorba de rețelele sociale, există câțiva pași pe care îi puteți face pentru a vă asigura că ajutați și nu împiedicați.
Partajează. Potrivit Petfinder, partajările sunt cel mai important factor de implicare pe care adăposturile îl pot cere publicului lor, deoarece șansele unui animal de companie de a fi adoptat cresc atunci când mai mulți oameni știu că are nevoie de o casă. Cu toate acestea, algoritmul Facebook poate îngreuna vizualizarea actualizărilor, chiar și din paginile pe care le urmăresc. „În medie, o postare obișnuită va ajunge doar la 10% din urmăritorii paginii de Facebook New Leash On Life. Pentru ca mai mulți oameni să vadă ceea ce postăm fără a plăti, depindem de urmăritorii noștri să ne partajeze postările”, a spus Seidel.
Dar partajează inteligent. „În loc să partajați un animal de adăpost aflat la 3.219 kilometri distanță… accesați pagina adăpostului din comunitatea voastră locală și partajați albumul lor cu animale adoptabile”, sfătuiește Clarkson. „Nu doar puii și cei bolnavi trebuie să fie văzuți — dacă adăpostul nu poate adopta animalele pe care le-a luat deja în grijă în facilitatea lor, nu pot ajuta noile animale care vin. Majoritatea adoptatorilor nu vor conduce cinci ore pentru a adopta de la un adăpost din afara statului, așa că ajutați-vă vecinii să vadă ce animale sunt chiar pe strada voastră și au nevoie la fel de mult ajutor.”
De asemenea, asigurați-vă că partajați firul original al unui adăpost care conține informații necesare, cum ar fi locația și numărul de identificare al animalului, precum și informațiile de contact pentru salvare.
Și partajează și veștile bune. Este de înțeles să doriți să vă alertați urmăritorii cu privire la circumstanțele disperate ale unui cățeluș care ar putea fi eutanasiat în curând, dar partajarea continuă doar a acestor postări îi poate determina pe oameni să vă ascundă actualizările. Așa că partajați și veștile pozitive și ajutați-i să vadă cum adăpostul vostru local găsește cămine pentru totdeauna pentru animalele de companie fără adăpost — acest lucru ar putea să îi inspire să caute și ei modalități prin care pot ajuta.
Dacă lucrați cu un adăpost care utilizează Facebook, Twitter sau alte site-uri de rețele sociale, consultați ghidurile de rețele sociale ale Humane Society.
