Concursul Fotograful Anului al Faunei Sălbatice (Wildlife Photographer of the Year), organizat de Muzeul de Istorie Naturală din Londra, a uimit publicul cu fotografii frumoase și dramatice ale lumii naturale timp de 53 de ani. Competiția din acest an a atras aproape 50.000 de înscrieri din 92 de țări.
Jurații au ales imaginile câștigătoare pe baza creativității, originalității și excelenței tehnice. Și, așa cum au exprimat și la alegerea câștigătorilor anteriori, imaginile primesc puncte bonus dacă spun o poveste mai amplă despre provocările actuale cu care se confruntă fauna sălbatică și mediul înconjurător.
„În timp ce contemplăm rolul nostru critic în viitorul Pământului, imaginile arată diversitatea uimitoare a vieții de pe planeta noastră și nevoia crucială de a modela un viitor mai sustenabil”, a declarat Muzeul de Istorie Naturală într-un comunicat de presă.
Fotografia de mai sus, cu foci Weddell în Antarctica de Est, intitulată „Gimnastica acvatică”, este realizată de Laurent Ballesta din Franța și este una dintre cele 13 finaliste ale concursului Wildlife Photographer of the Year din acest an. Continuați să citiți mai jos pentru mai multe detalii, cu unii dintre principalii câștigători listați la sfârșit.
Această imagine, realizată de Sergey Gorshkov din Rusia, care prezintă o vulpe polară purtând trofeul unei raiduri într-un cuib de gâște de zăpadă, a fost realizată pe Insula Wrangel, în Orientul Îndepărtat Rus. În fiecare iunie, stoluri vaste de gâște de zăpadă coboară pe tundră pentru a-și depune ouăle, călătorind de la aproximativ 4.800 de kilometri distanță din Columbia Britanică și California, conform muzeului.
Vulpile polare se hrănesc cu păsări slabe sau bolnave, iar pe măsură ce gâștele de zăpadă își depun ouăle, vulpile fură până la 40 dintre ele pe zi.
„Majoritatea ouălor sunt apoi ascunse, îngropate în gropi puțin adânci în tundră, unde solul rămâne la fel de rece ca un frigider. Aceste ouă vor rămâne comestibile mult timp după ce scurta vară arctică s-a încheiat și gâștele au migrat din nou spre sud. Iar atunci când noua generație de vulpi tinere va începe să exploreze, și ele vor beneficia de aceste comori ascunse”, precizează muzeul.
Puteți crede că aceasta este o înscriere la grupa de vârstă 11-14 ani? Intitulată „Îmbrățișare de urs” și arătând o mamă urs brun cu puiul ei, a fost realizată în Parcul Național Lake Clark din Alaska de Ashleigh Scully din Statele Unite.
„După ce a pescuit scoici la reflux, această mamă urs brun își conducea puii tineri de primăvară înapoi peste plajă, spre pajiștea din apropiere. Dar un pui tânăr voia doar să rămână și să se joace”, conform muzeului. Scully a venit în parc pentru a fotografia viața de familie a urșilor bruni, deoarece zona oferă multă hrană pentru urși: iarbă în pajiști, somon în râu și scoici pe mal.
„M-am îndrăgostit de urșii bruni și de personalitățile lor”, spune Scully. „Acest pui tânăr părea să creadă că este suficient de mare pentru a se lupta cu mama pe nisip. Ca întotdeauna, ea a intrat în joc, fermă, dar răbdătoare.”
Alaska s-a dovedit a fi un teren propice pentru competiția din acest an. Acest portret al unui vultur pleșuv ud leoarcă a fost realizat la Dutch Harbor, pe Insula Amaknak, unde vulturii pleșuvi se adună pentru a profita de resturile industriei piscicole, spune muzeul.
„Am stat întins pe burtă pe plajă, înconjurat de vulturi”, spune fotograful Klaus Nigge din Germania. „Am ajuns să cunosc indivizi și ei au început să aibă încredere în mine.”
Într-o zi, acest vultur anume, ud leoarcă după zile de ploaie, s-a apropiat de el. „Am coborât capul, privind prin cameră pentru a evita contactul vizual direct”, spune el. S-a apropiat atât de mult încât se înălța deasupra lui, iar el a reușit să se concentreze pe expresia vulturului.
Tyohar Kastiel din Israel a urmărit această pereche de quetzali splendizi toată ziua, mai bine de o săptămână, pentru a obține această fotografie, realizată în pădurea tropicală de nori din San Gerardo de Dota, Costa Rica. Părinții livrau fructe, insecte sau șopârle puilor la fiecare oră sau cam așa ceva.
„În a opta zi, părinții și-au hrănit puii la răsărit, ca de obicei, dar apoi nu s-au mai întors timp de câteva ore. Până la ora 10 dimineața, puii cereau mâncare cu disperare, iar Kastiel a început să-și facă griji. Apoi s-a întâmplat ceva minunat. Masculul a sosit cu un avocado sălbatic în cioc. A aterizat pe o creangă din apropiere, a scanat împrejurimile și apoi a zburat spre cuib. Dar, în loc să hrănească puii, a zburat înapoi la creanga lui, cu avocado încă în cioc. În câteva secunde, unul dintre pui a sărit pe cel mai apropiat creangă și a fost recompensat. Câteva momente mai târziu, femela a apărut și a făcut exact același lucru, iar al doilea pui a sărit și el”, spune muzeul.
Andrey Narchuk din Rusia nu intenționa să fotografieze îngeri de mare în ziua în care a realizat această fotografie în Marea Ohotsk, în Orientul Îndepărtat Rus. El povestește muzeului că era într-o expediție pentru a fotografia somoni, dar când a sărit în apă, s-a trezit înconjurat de îngeri de mare în perioada de împerechere. Așa că a trecut la echipamentul său macro și a început să fotografieze perechile de moluște minuscule, care au puțin peste 2,5 centimetri lungime.
„Fiecare individ este atât mascul, cât și femelă, și aici se pregătesc să-și introducă organele copulatoare unul în celălalt pentru a transfera spermă în sincronie”, conform muzeului. „Unul este puțin mai mic decât celălalt, așa cum a fost cazul cu majoritatea cuplurilor observate de Andrey, și au rămas uniți timp de 20 de minute.”
Un alt finalist la grupa de vârstă 11-14 ani este „O privire de râs” de Laura Albiac Vilas din Spania. Râsul iberic este o felină pe cale de dispariție găsită doar în sudul Spaniei. Vilas și familia ei au călătorit în Parcul Natural Sierra de Andújar în căutarea râsului și au avut noroc în a doua zi când au găsit o pereche lângă un drum.
Ea a povestit muzeului că mulți fotografi erau prezenți, dar a existat o atmosferă de respect, deoarece singurul sunet era zgomotul aparatului foto atunci când animalele priveau în direcția lor. „Atitudinea animalelor m-a surprins. Nu le era frică de oameni, pur și simplu ne-au ignorat”, spune Vilas. „M-am simțit atât de emoționată să fiu atât de aproape de ele.”
Vorbind despre textură. David Lloyd din Noua Zeelandă și Marea Britanie a realizat această fotografie a unui elefant în Kenya, în Rezervația Națională Maasai Mara, în timpul călătoriei de seară a turmei către o adăpătoare.
„Pe măsură ce se apropiau de vehiculul său, a putut observa că lumina blândă a soarelui care apunea repede accentua fiecare rid și fir de păr… A putut vedea calitățile diferite ale diferitelor părți ale corpului lor – ridurile adânci ale trompelor, urechile acoperite cu noroi și patina de murdărie uscată de pe colții lor”, conform muzeului.
Aceasta era femela care conducea aproximativ o duzină de alte exemplare. Lloyd spune că era probabil matriarha și îi descrie privirea ca fiind „plin de respect și inteligență – esența conștiinței”.
Cactușii Saguaro din Monumentul Național Sonoran Desert din Arizona umplu cadrul fotografiei „Saguaro răsucit” realizată de americanul Jack Dykinga, asigurându-i un loc ca finalist la categoria Plante și Ciuperci. Acești cactuși pot trăi până la 200 de ani și pot crește până la aproximativ 12 metri înălțime, deși cresc foarte încet și nu întotdeauna drept în sus.
Muzeul descrie cum Dykinga a realizat această fotografie anume:
Această imagine captivantă, care este finalistă la categoria Wildlife Photojournalist Award: Single Image (Premiul Fotoreporterului de Faună Sălbatică: Imagine Unică), are o poveste tristă.
Acest pui de tigru sumatran de 6 luni și-a prins un picior din spate într-o capcană instalată într-o pădure tropicală din provincia Aceh, pe insula indoneziană Sumatra. A fost găsit în timpul unei patrule forestiere anti-braconaj, dar piciorul era atât de grav rănit încât medicii au fost nevoiți să-l amputeze. Și deși este norocos că este în viață, puiul își va petrece restul vieții într-o grădină zoologică.
În sălbăticie, populația de tigri sumatrani ar putea fi de doar 400 până la 500 de exemplare, rezultat al braconajului care alimentează comerțul ilegal cu părți de tigru, spune muzeul.
Justin Hofman din Statele Unite a călătorit la un recif lângă Insula Sumbawa, Indonezia, pentru a realiza „Surferul de canalizare”, un alt finalist la categoria Wildlife Photojournalist Award: Single Image.
Căluții de mare se agață de curenți apucând obiecte plutitoare, cum ar fi alge marine, cu cozile lor delicate prehensile, explică muzeul. Hofman spune că a urmărit cu încântare cum acest căluț de mare minuscul „aproape sărea” de la o bucată de resturi naturale la alta. Totuși, când a început să vină fluxul, au apărut și alte lucruri, cum ar fi bucăți de plastic, canalizare și nămol. Curând, căluțul de mare făcea surfing pe valuri pe un bețișor de urechi îmbibat cu apă.
Cu ecouri din „Finding Nemo” (În căutarea lui Nemo), „Insiders” (Intrușii) de Qing Lin din China este un finalist la categoria Sub Apă.
Lin a observat ceva ciudat la acest grup de pești-clovn în timp ce făcea scufundări în Strâmtoarea Lembeh din Sulawesi de Nord, Indonezia. Fiecare avea o „pereche suplimentară de ochi în gură — cei ai unui izopod parazit (un crustaceu înrudit cu puricii de lemn)”, explică muzeul. „Un izopod intră într-un pește ca larvă, prin branhii, se mută în gura peștelui și se atașează cu picioarele de baza limbii. Pe măsură ce parazitul suge sângele gazdei sale, limba se atrofiază, lăsând izopodul atașat în locul ei, unde poate rămâne timp de câțiva ani.”
A fost nevoie de răbdare și noroc pentru a fotografia acești pești rapizi și imprevizibili, astfel încât să se alinieze perfect.
Fotograful Mats Andersson din Suedia a declarat pentru Muzeul de Istorie Naturală că se plimbă zilnic prin pădurea de lângă casa sa, oprindu-se adesea să observe veverițele roșii care caută hrană în molizi. Iarna este grea pentru animale și, deși multe veverițe hibernează, veverițele roșii nu o fac.
Supraviețuirea lor pe timpul iernii este legată de o recoltă bună de conuri de molid, spune muzeul, și preferă pădurile cu conifere. De asemenea, își depozitează hrana pentru a le ajuta să treacă peste iarnă.
Într-o dimineață rece de februarie, această veveriță roșie „și-a închis ochii doar pentru o clipă, cu labele împreunate, blana înfoiată, apoi și-a reluat căutarea hranei”, conform muzeului.
