Scurgerile de petrol precum Deepwater Horizon și Exxon Valdez sunt încorporate în conștiința publică despre mediu, într-atât încât sunt practic un sinonim pentru orice alte scurgeri care au loc.
Dar există scurgeri care nu primesc la fel de multă atenție — și poate că ar trebui. De exemplu, scurgerea de petrol Taylor a deversat în tăcere ceea ce ar putea însemna milioane de litri de petrol în Golful Mexic din 2004, cu șase ani înainte de scurgerea Deepwater Horizon.
N-ați auzit de ea? Nu sunteți singuri. Această scurgere de petrol a lăsat abia o urmă în discuția publică, deși, după mai bine de 14 ani în care a deversat continuu petrol în Golf, acest lucru s-ar putea schimba în sfârșit. Mai multe studii recente, inclusiv unul realizat de oameni de știință din guvernul SUA, sugerează că scurgerea este mult mai gravă decât s-a raportat anterior. Și pe fondul acestei atenții crescute, un nou sistem de izolare a început în sfârșit să colecteze o „porțiune semnificativă” din petrol pe măsură ce acesta se scurge în Golf.
În timp ce Taylor Energy Company a estimat că site-ul se scurge între aproximativ 11 și 19 litri de petrol pe zi, de exemplu, un studiu din iunie 2019 realizat de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din SUA a concluzionat că, de fapt, se scurg între 1.431 și 17.170 de litri de petrol zilnic. Aceasta este o cantitate dramatic mai mare decât estimarea companiei, dar este, de asemenea, mai mică decât au constatat alte investigații recente.
O scurgere de petrol adolescentă
Scurgerea de petrol Taylor a început în 2004, în urma Uraganului Ivan. O platformă petrolieră, Mississippi Canyon-20, și o conductă aparținând Taylor Energy au fost avariate și s-au scufundat pe 15 septembrie 2004, în urma unei alunecări de noroi cauzate de uragan. Structura, conform unei lucrări pregătite de oficialii Taylor Energy și descrisă într-un articol NOLA.com din 2013, „a fost ulterior localizată culcată într-o orientare aproape orizontală și aproape în întregime îngropată în sedimente de până la aproximativ 30,5 metri adâncime, la aproximativ 274 de metri de locația sa originală și în apă de aproximativ 134 de metri adâncime.”
Scurgerea de petrol, situată la aproximativ 19 kilometri în largul coastei Louisiana și la aproximativ 11 kilometri nord de site-ul Deepwater Horizon, a trecut relativ neobservată de către instituțiile de știri. Taylor Energy a raportat-o la acel moment către Centrul Național de Răspuns (NRC) al Gărzii de Coastă, așa cum cere Legea privind Poluarea cu Petrol, dar nici Taylor, nici NRC nu au alertat publicul, conform Washington Post. Compania a depus eforturi pentru a ține scurgerea departe de atenția națională, invocând preocupări legate de pierderea reputației și informații proprietare despre practicile sale de afaceri, conform unei înțelegeri juridice din 2015. Dacă nu ar fi fost scurgerea Deepwater Horizon, scurgerea Taylor ar fi putut rămâne neobservată pentru o perioadă și mai lungă.
Umbra unei alte pete
În 2010, în timpul scurgerii Deepwater Horizon, activiștii locali au efectuat zboruri deasupra zonei pentru a monitoriza extinderea acelei scurgeri. În acest proces, însă, au observat umbra unei alte pete care nu se potrivea cu scurgerea principală.
„Au spus că nu putea să provină de la scurgerea BP, și, într-adevăr, nu provenea”, a declarat Marylee Orr, director executiv al Louisiana Environmental Action Network (LEAN), pentru CNN. „Venea de la Fântâna Taylor.”
A durat, însă, timp pentru organizații precum LEAN, Apalachicola Riverkeeper și alte grupuri de mediu din Louisiana să obțină răspunsuri. În 2012, LEAN și celelalte au dat în judecată Taylor Energy, începând un proces de litigiu de trei ani care a culminat cu acordul din 2015 menționat anterior. Pe lângă detalierea stării platformei, Taylor Energy a susținut că luciul de lângă site era „rezidual” și că „nu există dovezi care să sugereze” prezența unei scurgeri continue.
Cât de mult petrol s-a scurs?
Site-ul scurgerii de petrol Taylor se află la aproximativ 19 kilometri în largul coastei Louisiana. (Hartă: NOAA/Google)
De la raportarea scurgerii către Centrul Național de Răspuns, Taylor și-a menținut poziția că scurgerea a fost minoră. Sondajele efectuate de organizații precum SkyTruth și investigațiile Associated Press au contrazis aceste afirmații, iar în 2015, Garda de Coastă a SUA a publicat o estimare a scurgerii care, conform Greenpeace, a fost de aproximativ 20 de ori mai mare decât cea raportată de Taylor Energy în documentele depuse în instanță.
Amploarea scurgerii Taylor s-a dovedit dificil de cuantificat. SkyTruth, utilizând date furnizate Gărzii de Coastă de către Taylor Energy, estimează că din 2004 până în 2017, între aproximativ 3.240.000 și 15.112.000 de litri de petrol s-au scurs în Golf. John Amos, fondatorul SkyTruth, a declarat pentru CNN că această estimare a fost aproape sigur prea mică, deoarece s-a bazat pe datele furnizate de Taylor Energy.
Scurgerea Deepwater Horizon a dus la o estimare de aproximativ 668 de milioane de litri (4,2 milioane de barili) de petrol, conform CNN.
Un raport al Departamentului de Justiție, publicat în septembrie 2018, s-a bazat pe date satelitare în loc de cifrele Taylor Energy. Acest raport a sugerat că aproximativ 250 până la 700 de barili pe zi (adică aproximativ 39.750 până la 111.300 de litri pe zi) se scurg în ocean.
Într-un raport tehnic publicat în iunie 2019, oamenii de știință de la NOAA și Florida State University au estimat scurgerea la între nouă și 108 barili (aproximativ 1.430 până la 17.170 de litri) de petrol pe zi. Cercetătorii au utilizat tehnologia acustică, precum și un nou dispozitiv numit „bubblometer” pentru a calcula debitele. De asemenea, au caracterizat compoziția descărcării de petrol și gaz și au „stabilit în mod concludent că deversările active din mai multe puțuri de la fața locului, mai degrabă decât din sedimente contaminate, sunt sursa principală de petrol și gaz care intră în mediul marin la fața locului.”
Acestea nu sunt „estimări guvernamentale definitive finale”, a declarat agenția pentru Associated Press, adăugând că va continua să investigheze scurgerea.
Curățarea dezastrului
Cele mai recente descoperiri vin într-un moment critic atât pentru guvernul federal, reprezentat de Departamentul de Interne, cât și pentru Taylor Energy. Entitățile au fost implicate într-o bătălie juridică prelungită, deoarece Taylor Energy încearcă să recupereze peste 400 de milioane de dolari rămași dintr-un fond fiduciar de 666 de milioane de dolari stabilit în 2008, care urma să fie folosit pentru curățarea Mississippi Canyon-20.
Conform Washington Post, Taylor Energy și contractorii săi au fost rugați să localizeze puțurile sub alunecarea de noroi și să le sigileze. Dacă acest lucru nu era posibil, trebuia creat un dispozitiv pentru a conține scurgerea. Taylor Energy nu a forat sau săpat prin alunecarea de noroi, însă, din cauza preocupărilor legate de agravarea scurgerii. Compania a astupat aproximativ o treime din cele 21 de puțuri și a ridicat un fel de ecran care ar fi trebuit să împiedice scurgerea petrolului.
Taylor Energy, care și-a vândut toate activele de petrol și gaze către Korea National Oil Corporation și Samsung C&T; Corporation în 2008, menține un singur angajat, președintele companiei, William Pecue. Pecue a susținut că scurgerea este un „act al lui Dumnezeu conform definiției legale.”
În mai 2019, Garda de Coastă a raportat că scurgerea de petrol a fost, în sfârșit, cel puțin parțial conținută. Avocații guvernului au depus un raport de stare afirmând că un nou sistem de izolare „este acum complet instalat și funcționează conform planului.” Sistemul colectează aproximativ 4.770 de litri de petrol pe zi, conform NOAA.
„Pentru prima dată din 2004, echipa de intervenție colectează o porțiune semnificativă din petrolul deversat la site-ul MC20″, a declarat agenția într-un raport publicat la sfârșitul lunii iunie, la aproape 15 ani de la începutul scurgerii.
