Urșii malaiezi sunt cei mai mici dintre toate speciile de urși, crescând până la aproximativ 1,5 metri lungime și cântărind până la 68 de kilograme. Sunt de obicei creaturi solitare, hrănindu-se cu o varietate de insecte, miere și fructe în pădurile tropicale native din Asia de Sud-Est.
Cu toate acestea, acești urși mici, majoritar solitari, au dezvăluit informații importante despre comunicarea și sensibilitatea socială la mamifere, potrivit unui nou studiu publicat în revista Scientific Reports. Autorii studiului raportează că urșii malaiezi își pot imita cu exactitate reciproc expresiile faciale, fiind prima dată când o astfel de imitare facială precisă este observată în afara oamenilor și a gorilelor.
„Imitarea expresiilor faciale ale altora în moduri exacte este unul dintre pilonii comunicării umane”, spune coautoarea Marina Davila-Ross, cercetător în psihologie comparată la Universitatea din Portsmouth din Marea Britanie, într-o declarație despre descoperiri. „Se știe că alte primate și câini se imită reciproc, dar doar antropoidele mari și oamenii erau cunoscuți anterior pentru a demonstra o astfel de complexitate în mimica lor facială.”
Studiul se bazează pe expresiile faciale codificate ale 22 de urși malaiezi, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Aceștia au fost înregistrați în timpul sesiunilor spontane de joc social la Centrul de Conservare a Urșilor Malaiezi din Borneo, Malaezia, unde țarcurile sunt suficient de mari încât urșii să poată decide singuri dacă interacționează între ei.
Deși urșii malaiezi sunt de obicei solitari, au și o latură socială. Urșii din acest studiu au participat la sute de sesiuni de joc, cu de peste două ori mai multe sesiuni de joc blând comparativ cu jocul mai dur. Erau mai predispuși să utilizeze imitația facială precisă în timpul jocului blând, ceea ce cercetătorii spun că ar putea ajuta doi urși să-și consolideze legăturile sociale sau să convină să se joace mai dur.
Dar deoarece acest tip de interacțiune socială este relativ neobișnuit pentru urșii malaiezi, mai ales în sălbăticie, ridică întrebări despre ce alte abilități subtile de comunicare am putea ignora la alte animale predominant solitare. „Ce este cel mai surprinzător este că ursul malaiez nu este un animal social”, spune Davila-Ross. „În sălbăticie, este un animal relativ solitar, așa că acest lucru sugerează că abilitatea de a comunica prin expresii faciale complexe ar putea fi o trăsătură răspândită la mamifere, permițându-le să navigheze în societățile lor.”
Cunoscuți și sub denumirea de „urși ai mierii” (honey bears), datorită predilecției lor de a jefui stupii de albine, urșii malaiezi sunt listați ca Vulnerabili de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Numărul lor scade din mai multe motive, inclusiv braconajul, pierderea habitatului din cauza defrișărilor și represalii din partea fermierilor pentru că le mănâncă recoltele. Mamele urși malaiezi sunt, de asemenea, ucise din ce în ce mai des pentru ca puii lor să poată fi luați în captivitate, fie ca animale de companie, fie pentru practica larg condamnată a „creșterii pentru bilă„. Prin creșterea profilului lor public și dezvăluirea unui grad de sofisticare socială cu care ne putem relaționa, cercetări precum aceasta ar putea fi un instrument util în protejarea speciei.
Și, așa cum explică coautorul și doctorandul Universității din Portsmouth, Derry Taylor, există și implicații mai largi. Multe dintre abilitățile sociale și subtilitățile care par unice pentru oameni și rudele noastre apropiate ar putea fi mai comune decât am crezut.
„Urșii malaiezi sunt o specie evazivă în sălbăticie și, prin urmare, se știu foarte puține despre ei. Știm că trăiesc în pădurile tropicale umede, mănâncă aproape orice și că, în afara sezonului de împerechere, adulții nu au prea mult de-a face unii cu alții”, spune Taylor. „Asta face ca aceste rezultate să fie atât de fascinante – sunt o specie nesocială care, atunci când stau față în față, pot comunica subtil și precis.”
