O comunitate vegetală dominată de arbori, reprezentând stadiul final al succesiunii naturale pentru o anumită localitate și mediu, ar trebui considerată o pădure climax. Pentru a fi o pădure climax, arborii care cresc într-o anumită regiune geografică ar trebui să rămână neschimbați din punct de vedere al compoziției speciilor atâta timp cât locul „rămâne neperturbat”.
Silvicultorii au adoptat o abordare silviculturală practică atunci când gestionează comunități mari și stabile de specii de arbori climax. Ei folosesc și denumesc o pădure „climax” ca fiind stadiul final în ceea ce privește stabilizarea speciilor majore de arbori. Aceste condiții sunt observate pe o scară de timp umană și pot menține specii de arbori specifice și alte plante de-a lungul a sute de ani.
Această definiție este acceptată de unii, dar nu de toți. În schimb, ecologiștii speculativi concluzionează că nu poate exista niciodată o pădure climax. Afirmația lor se bazează pe faptul că perturbările ciclice (atât naturale, cât și provocate de om) vor fi întotdeauna o constantă în pădurile din America de Nord.
O comunitate climax, potrivit unei definiții mai acceptate, este o comunitate vegetală relativ stabilă și neperturbată, care a evoluat prin etape majore și s-a adaptat mediului său. O specie climax este o specie vegetală care va rămâne neschimbată din punct de vedere al compoziției speciilor atâta timp cât locul rămâne neperturbat.
Cum se formează și maturează pădurile
Pădurile sunt întotdeauna într-un proces de evoluție care are loc în mai multe etape majore definite, iar fiecare etapă se numește „sere”. Un sere poate fi numit și o comunitate serală și reprezintă etapele multiple găsite în timpul succesiunii forestiere într-un ecosistem forestier care avansează către comunitatea sa climax. În multe cazuri, evoluează mai mult de un stadiu seral până când se ating condițiile de climax.
Fazele majore ale succesiunii forestiere într-o lume temperată post-glacială, care duce la climax, urmează un anumit tipar mecanic de dezvoltare.
Ecologiștii au creat termeni și majoritatea sunt de acord că stabilirea inițială a pădurii începe de la o perturbare care creează un sit gol, pe care îl numesc nudism. Odată cu introducerea materialului vegetal regenerativ viu pe acel sit gol, prin anumite procese sexuale și asexuale și odată cu transportul semințelor, succesiunea începe cu procesul de mișcare a plantelor numit migrație.
Această migrare a materialului genetic produs de plante către condiții de viață și creștere mai avantajoase, care apoi încurajează stabilirea creșterii vegetative, se numește ecesis. În această stare de extindere a creșterii plantelor, speciile de plante pionier sau cu însămânțare timpurie deschid calea către succesiunea plantelor și arborilor mai stabili.
Deci, plantele (inclusiv arborii) care fac o încercare disperată de a captura rapid spațiu, lumină și nutrienți sunt acum în competiție cu toate celelalte organisme vegetative care necesită aceleași elemente pentru viață. Această comunitate vegetală suferă apoi o schimbare semnificativă din efectele competiției și se numește stadiul de reacție într-un ecosistem forestier. Această reacție la competiție creează încet, dar sigur, o simbioză calmă a speciilor existente pe o cale lungă spre stabilizare.
Dezvoltarea pe termen lung și finală a unei comunități climax forestiere se numește stabilizare și creează o pădure care durează până la următoarea perturbare inevitabilă sau schimbare a climei.
Cicluri de 100.000 de ani schimbă speciile de arbori climax
O teorie plauzibilă a avansării și retragerii ghețarilor sugerează că pădurea climax de astăzi nu va fi pădurile stabile ale viitorului îndepărtat. Deci, chiar și stejarii și fagii climax de astăzi pot fi trecători pe scara de timp geologică la latitudinile nordice.
La latitudinile tropicale, pădurile par să reziste răcirii globale până la punctul în care se pot extinde și contracta foarte mult. Se crede că această schimbare a pădurilor tropicale creează „petice”, care încurajează ansambluri uimitor de diverse de tipul pe care le vedem în Amazon.
Colin Tudge investighează în profunzime această teorie și alte fapte fascinante despre arbori în cartea sa numită „Arborele: O istorie naturală a ceea ce sunt arborii, cum trăiesc și de ce contează”.
