Pe o insulă-barieră din Texas, biologii au descoperit o populație ciudată de canide care poartă gene de la lupul roșu aflat în pericol critic de dispariție, inclusiv o variație genetică unică – sau „alelă fantomă” – care nu se găsește în nicio specie canină cunoscută din America de Nord.
În imaginea de mai sus, canidele în cauză trăiesc pe Insula Galveston, unde au atras atenția biologului Ron Wooten. După ce le-a observat o vreme, Wooten le-a trimis un e-mail cercetătorilor de la Universitatea Princeton pentru a solicita teste genetice.
„Primesc în mod regulat acest tip de solicitări, dar ceva din e-mailul lui Wooten mi-a atras atenția”, spune Bridgett vonHoldt, profesor asistent de ecologie și biologie evoluționistă la Princeton, într-o declarație. „Entuziasmul și dedicarea lui m-au impresionat, împreună cu niște fotografii foarte interesante ale canidelor. Arătau deosebit de interesante și am simțit că merită o a doua privire.”
Acest sentiment a fost corect, așa cum vonHoldt, Wooten și colegii lor raportează într-o nouă ediție specială a revistei Genes. Examinând mai atent acești canizi, au găsit relicve genetice care s-ar putea dovedi valoroase în încercarea de a salva acest lup american rar.
În roșu
Lupii roșii au trăit odată în sud-estul SUA, dar au scăzut rapid în secolul trecut, în contextul modificării habitatului de către oameni și hibridizării cu coioții. În ciuda faptului că au fost incluși pe lista speciilor pe cale de dispariție din SUA în 1967, au fost declarați dispăruți în sălbăticie în 1980, fiind salvați aparent de la dispariția totală doar de un program de reproducere în captivitate care începuse cu câțiva ani mai devreme.
Oamenii de știință au început „reintroducerea în sălbăticie” a lupilor roșii crescuți în captivitate la sfârșitul anilor ’80, stabilind o nouă populație în Rezervația Națională de Faună Sălbatica Alligator River din estul Carolinei de Nord. Această enclavă a crescut la aproximativ 120 de lupi până în 2006, dar de atunci a scăzut la aproximativ 40, potrivit Serviciului pentru Pești și Faună Sălbatica din SUA, în mare parte din cauza rănilor provocate de împușcături și a coliziunilor cu vehiculele. Eforturi similare au eșuat în alte locații, inclusiv un program experimental de reintroducere în Parcul Național Munții Great Smoky în anii 1990, deși o populație mică de lupi roșii pare să supraviețuiască pe Insula St. Vincent din Florida (chiar și după un uragan major).
După ce cercetătorii au extras și procesat ADN-ul din probele lui Wooten, l-au comparat cu fiecare dintre speciile de canide sălbatice recunoscute legal din America de Nord – inclusiv 29 de coioți din Alabama, Louisiana, Oklahoma și Texas, împreună cu 10 lupi gri din Parcul Național Yellowstone, 10 lupi de est din Ontario și 11 lupi roșii din programul de reproducere în captivitate. Canidele de pe Insula Galveston, s-a dovedit, erau mai asemănătoare cu lupii roșii din captivitate decât cu coioții din sud-estul tipic.
„Deși au existat rapoarte despre „lupi roșii” de-a lungul Coastei Golfului, știința convențională i-a respins ca fiind coioți identificați greșit”, spune co-autoarea studiului Elizabeth Heppenheimer, studentă absolventă în laboratorul vonHoldt de la Princeton. „Acum, am demonstrat că cel puțin un exemplu de „observare a unui lup roșu” are o anumită validitate, deoarece aceste animale de pe Insula Galveston poartă cu siguranță gene prezente în populația de lupi roșii din captivitate, dar absente din populațiile de coioți și lupi gri.”
Gene fantomă
Și nu numai că canidele din Texas împărtășesc gene distinctive cu lupii roșii de astăzi, dar poartă și o variație genetică unică care nu se găsește în alte canide din America de Nord. Aceasta ar putea fi o rămășiță dintr-o „populație fantomă” de lupi roșii ale căror variații nu au ajuns în fondul genetic al programului de reproducere în captivitate, dar au fost păstrate în secret în aceste animale hibride.
„Această variație poate reprezenta genele derivate din lupul roșu care s-au pierdut ca urmare a reproducerii în captivitate”, spune Heppenheimer. „Este incredibil de rar să redescoperi animale într-o regiune în care se credea că sunt dispărute și este și mai palpitant să arăți că o parte dintr-un genom pe cale de dispariție a fost păstrat în sălbăticie.”
Acest lucru evidențiază o confuzie obișnuită cu privire la cuvântul „specie”, adaugă Heppenheimer. Deși se referă în mod obișnuit la un grup de organisme care se pot reproduce între ele și produc urmași viabili, această definiție nu funcționează pentru organismele care se reproduc asexual, astfel încât biologii au trebuit să dezvolte o varietate de modalități de delimitare a speciilor. Astfel, chiar și unele creaturi care sunt considerate în general specii separate se pot încrucișa – ca oamenii și neanderthalienii, de exemplu, sau coioții și lupii.
O comparație vizuală a canidelor de pe Insula Galveston (GI), coioților și lupilor roșii. (Fotografii: [A] canide GI: R. Wooten. [B] coiot de vest: Rich Keen/DPRA/Wikimedia Commons; canid GI: R. Wooten; lup roșu: R. Nordsven/USFWS. [C] coiot de vest: Michael Vamstad/NPS; canide GI: R. Wooten; lup roșu: R. Nordsven/USFWS.)
„Coioții și lupii sunt considerați specii distincte pe baza conceptului de „specie ecologică”, care recunoaște fauna sălbatică ca specii diferite dacă utilizează resurse diferite în mediul lor”, spune Heppenheimer.
Încrucișarea explică probabil de ce canidele de pe Insula Galveston sunt „cu aspect ambiguu”, adaugă ea. Deși diferențele vizuale dintre coioți și lupi tind să fie subtile, a fost ceva la aceste animale care a ieșit în evidență. „Este greu să pun degetul pe ce anume la aceste animale le-a făcut să pară ambigue, deoarece nu am făcut nicio măsurare cantitativă, dar forma botului și dimensiunea generală a animalelor pur și simplu nu păreau potrivite pentru a fi un coiot pur.”
Linii estompate
În Carolina de Nord, hibridizarea cu coioții locali este considerată o amenințare la moștenirea genetică a lupilor pe cale de dispariție. Dar dacă un program similar de reintroducere în sălbăticie ar putea fi lansat lângă Insula Galveston, acești canizi hibrizi ar putea fi de fapt utili.
„Texas ar putea fi o locație adecvată pentru viitoarele eforturi de reintroducere”, spune Heppenheimer. „Dacă are loc hibridizarea, „coioții” din zonă ar putea transporta gene de lup roșu, iar aceste evenimente de hibridizare ar putea restabili genele de lup roșu care s-au pierdut ca urmare a programului de reproducere în captivitate.”
Vor fi necesare mai multe cercetări înainte de a se întâmpla așa ceva, adaugă ea, dar având în vedere modul în care cercetătorii trebuie adesea să protejeze animalele crescute în captivitate de alte animale sălbatice, este o idee intrigantă de a permite animalelor sălbatice să ne ajute să salvăm o specie pe care am șters-o aproape complet.
Noul studiu evidențiază, de asemenea, cât de multe lucruri mai avem de învățat despre canidele native din America de Nord. Există deja o dezbatere cu privire la identitatea lupilor roșii, cercetările genetice anterioare ridicând întrebări cu privire la faptul dacă ar trebui într-adevăr considerați o specie separată de lupii gri. Și acum, sugerează vonHoldt, am putea dori, de asemenea, să examinăm mai atent unele populații de coioți, deoarece acestea (și posibil alte animale sălbatice comune) ar putea conține secrete genetice valoroase de la specii rare sau dispărute.
„Aceasta este o descoperire remarcabilă și ne încurajează să redefinim ceea ce este considerat „coiotul canonic”, spune ea. „S-ar putea să nu existe de fapt în sud-estul Americii. Populațiile de coioți pot reprezenta mai degrabă o colecție mozaic de indivizi cu istorii diverse, unii dintre ei purtând posibil rămășițele unei specii dispărute. Sperăm ca aceste constatări să rezoneze cu factorii de decizie și manageri și să influențeze modul în care ne gândim la genetica pe cale de dispariție.”
