Rechinii nu încetează să ne captiveze imaginația. Ciudați, înfricoșători, frumoși, puternici, unici, speciali… lista lungă de descrieri ar eclipsa un rechin balenă! Rechinii au avut sute de milioane de ani pentru a evolua și a domina marea ca prădători perfecționați. Cu cât îi studiem mai mult, cu atât mai multe surprize ne dezvăluie. Iată doar câteva fapte fascinante despre rechini din întreaga lume.
1. Rechinii ciocan au un câmp vizual de 360 de grade
Rechinii ciocan sunt remarcabili datorită capetelor lor ciudat formate. Oamenii de știință au fost curioși de forma capului rechinilor ciocan – și de scopul său – de mult timp.
Deoarece ochii lor sunt plasați pe vârful capului alungit, au o vedere binoculară deosebit de excelentă. Majoritatea rechinilor au ochii plasați pe lateralele capului, mai degrabă decât în față, ceea ce înseamnă că nu au o vedere stereoscopică foarte bună. Rechinii ciocan, pe de altă parte, obțin o vedere la 360 de grade asupra lumii.
Singurul loc unde un rechin ciocan are un punct mort este direct deasupra și dedesubtul capului său. Vederea binoculară îmbunătățită în mod substanțial ajută la explicarea motivului pentru care acești rechini au evoluat cu un profil atât de unic.
2. Rechinii tăietori de fursecuri fură bucăți circulare de carne de la prada vie
Acești rechini cresc la mai puțin de 0,6 metri lungime, dar au cei mai mari dinți – în raport cu dimensiunea corpului – dintre toate speciile de rechini. De ce? Pentru că își iau o mușcătură pe fugă.
Rechinii tăietori de fursecuri sunt specializați în a lua bucăți circulare din prada vie. Într-un fel, este o strategie inteligentă. Ei obțin o gură plină de mâncare, iar prada lor trăiește pentru a deveni încă o masă în viitor. Este un câștig-câștig, deși un câștig dureros pentru victimă.
Rechinul realizează această ispravă printr-o gură foarte specializată. Înoată până la o victimă și se prinde ca o ventuză, cu buzele sale suctoriale formând o etanșare strânsă. Apoi, dinții săi uriași de jos se înfig în carne, în timp ce își răsucește corpul pentru a face o tăietură circulară. Odată ce o bucată de carne este îndepărtată, prada poate scăpa.
Rechinii tăietori de fursecuri nu sunt pretențioși și vor mușca aproape orice înoată în mare. Totul, de la ton la balene, foci și alte specii de rechini, poartă cicatricile circulare, semnul distinctiv al mușcăturilor de rechin tăietor de fursecuri. A existat chiar și un atac documentat asupra unui om, când înotătorul de lungă distanță Mike Spalding a avut o bucată de carne mușcată din vițel în timpul unei înoturi nocturne în Hawaii.
atac documentat asupra unui om
3. Embrionii de rechin din ouă pot simți când se apropie pericolul
Cel mai vulnerabil moment pentru un pui de rechin este probabil când este blocat într-un ou fără nicio capacitate de a scăpa de pericol. Într-adevăr, chiar și embrionii par să știe că se află într-o situație periculoasă, închiși într-o pungă de piele pentru orice prădător să se ospăteze. Așadar, au venit cu o strategie de supraviețuire.
Pe măsură ce embrionii de rechin cresc, sigiliul de pe ou începe să se deschidă și, în acest moment, prădătorii pot simți acești pești în curs de dezvoltare prin câmpurile electrice emise de mișcarea lor. Dar embrionii pot simți și mișcarea prădătorului care se apropie. Când o fac, embrionii îngheață și chiar încetează să respire, într-un efort de a se „ascunde” de prădători și de a evita detectarea. Cercetătorii au testat acest lucru imitând câmpul electric al prădătorilor, înregistrând embrionii care încetau mișcarea până când pericolul a trecut.
Oamenii de știință folosesc aceste cunoștințe ca un punct de plecare pentru dezvoltarea unor repelenți pentru rechini mai buni, observând că embrionii sunt mai puțin precauți dacă câmpul electric nu variază niciodată.
4. Embrionii de rechin tigru se mănâncă unii pe alții în uter
Pentru rechinii tigru, viața nu este niciodată ușoară, nici măcar în uter. Femelele acestei specii au două uteri și produc doi pui la sfârșitul fiecărui sezon de reproducere. Dar încep sezonul cu poate o duzină de embrioni. Ce se întâmplă?
Primul embrion mic de rechin care eclozează va crește mai repede decât frații săi și, când ajunge la aproximativ 10 centimetri, va începe să-și ucidă și să-și mănânce frații. Odată ce toți embrionii frați sunt consumați, puiul de rechin tigru va începe să se hrănească cu ouăle nefertilizate ale mamei sale.
Strategia de a se ospăta lacom cu generațiile actuale și viitoare de frați dă roade până când vine nașterea. Din momentul în care acești rechini ies dintr-un ou fertilizat în uter, cursa este de a deveni cel mai mare și cel mai rapid. Și credeai că puilor de rechin din ouă le era greu!
5. Rechinul Groenlandei este cel mai lent pește înregistrat vreodată
În timp ce rechinul Groenlandei se poate compara cu rechinul balenă în ceea ce privește dimensiunea, cu o dimensiune maximă de aproximativ 7 metri lungime și o dimensiune medie de 2 până la 4 metri, îl depășește pe rechinul balenă (și pe toți ceilalți pești) într-un alt record: cel mai lent.
Nu este o surpriză, de fapt, deoarece aceste animale ectotermice trăiesc în principal în ape înghețate. Într-un studiu recent, s-a constatat că rechinii Groenlandei se deplasează cu aproximativ 1,3 kph. Este mai puțin de o treime din viteza medie cu care merge un om. Când își dau drumul la viteză, ajung la aproximativ 2,7 kph. Cu alte cuvinte, probabil că ai putea merge cu aproximativ jumătate din viteza normală și tot l-ai depăși pe un rechin Groenlanda.
Dacă sunt atât de lenți, cum reușesc să prindă și să mănânce foci, o pradă adesea găsită în stomacurile lor? Oamenii de știință cred că își folosesc simțul mirosului pentru a localiza focile adormite și pentru a face un atac de ambuscadă asupra mamiferelor nepregătite.
6. Rarul rechin megagură se hrănește cu krill
Cu un nume precum rechin megagură, te-ai gândi că această specie ar fi un coșmar. Și poate că este – dar numai coșmarul krillului.
Acest rechin mare se deplasează prin bancuri de krill, capturând mâncare cu gura sa uriașă. Este unul dintre cei trei rechini mari care se hrănesc prin filtrare, inclusiv rechinul peregrinator și mult mai cunoscutul rechin balenă.
Această specie rar observată este încă un mister pentru știință. Primul de acest gen a fost documentat de oameni abia în 1976. Din fericire, o mică informație despre viața megagurei a fost pusă în aplicare în 1990. Oamenii de știință au prins un megagură într-o plasă și l-au etichetat cu radio înainte de a-l elibera. Au urmărit rechinul timp de două zile și au descoperit că participă la migrația verticală.
În timpul zilei, rechinul a stat la adâncimi de 137 până la 152 de metri. Noaptea, a migrat până la aproximativ 12 metri sub suprafață. Migrația urmărește mișcarea sursei sale de hrană, cum ar fi krillul, care face, de asemenea, o migrație verticală zilnică. Rechinii megagură prinși de la prima observație au avut în stomac specii de krill și alte prada mici.
Au fost prinși 41 de megaguri de la primul exemplar din 1976 și, cu fiecare întâlnire, aflăm puțin mai mult despre această specie ciudată.
7. Rechinii albi pot sta săptămâni fără să mănânce
O specie de rechin renumită pentru obiceiurile sale alimentare este rechinul alb. Acest prădător puternic este perfect evoluat pentru a vâna prada mare, deși rechinul alb poate sta mult timp între mese – se spune că până la trei luni fără să mănânce, datorită uleiului depozitat în ficat.
Acest lucru este deosebit de util pentru migrație. De exemplu, femelele care se hrănesc în largul coastei Californiei se vor îndrepta către o zonă cunoscută sub numele de White Shark Cafe, o zonă la jumătatea distanței dintre Hawaii și California, în timpul sezonului de reproducere. Depozitarea unei cantități mari de ulei în ficat le ajută să facă această călătorie lungă prin zone ale oceanului unde se găsește puțină hrană.
În același timp, afirmațiile potrivit cărora rechinii albi merg în mod regulat săptămâni întregi fără să mănânce sunt o exagerare. Într-adevăr, un studiu din 2013 de la Universitatea din Tasmania a arătat că rechinii albi mănâncă de trei sau patru ori mai mult decât se credea anterior pentru a susține nivelurile ridicate de energie pe care le cheltuie în timpul vânătorii.
Această nouă înțelegere a nivelului lor de activitate ne ajută să înțelegem mai bine rolul lor crucial în ecosistemele marine, deoarece rechinii ajută la echilibrarea populațiilor mai mari de animale decât se bănuia anterior.
8. Unele specii de rechini se întorc la locul nașterii pentru a se reproduce
Rechinii au o memorie lungă, iar locul unde unele specii de rechini aleg să nască este o dovadă că se pot agăța de informații încă de la o vârstă foarte fragedă.
Un studiu pe termen lung publicat în 2013 a arătat că cel puțin unele specii de rechini se vor întoarce acolo unde s-au născut pentru a naște, ceva numit filopatie natală. Este același comportament observat la multe alte animale, cum ar fi țestoasele marine care se întorc la plaja lor natală pentru a depune ouă sau albatroșii care se întorc uneori la câțiva metri de locul unde s-au născut pentru a-și construi cuiburi pentru puii lor.
studiu pe termen lung publicat în 2013
Studiul a etichetat 2000 de pui de rechin începând din 1995 și i-a urmărit timp de două decenii.
„Cel puțin șase femele născute în cohorturile 1993-1997 s-au întors pentru a naște 14-17 ani mai târziu, oferind prima dovadă directă de filopatie natală la chondrichtyeni. Fidelitatea pe termen lung față de locurile specifice de creșă, cuplată cu filopatia natală, evidențiază meritele eforturilor emergente de conservare spațială și locală pentru acești prădători amenințați”, scriu autorii studiului.
Pentru rechinii de lămâie, aceasta este o informație deosebit de importantă, deoarece utilizează pădurile de mangrove ca pepiniere. Păstrarea habitatului de mangrove nu este doar esențială pentru protejarea viitorului acestei specii de rechin, ci și a nenumăratelor alte specii care au nevoie de mangrove pentru protecție, inclusiv oamenii.
9. Pielea de rechin se simte ca hârtia de șmirghel
Te-ai aștepta ca pielea unui rechin să se simtă netedă, dar nu este așa. În schimb, este aspră, ca hârtia de șmirghel. Pielea de rechin este acoperită cu formațiuni minuscule asemănătoare dinților, numite solzi placoizi sau denticuli dermici. Razele au același lucru. „Solzii placoizi sunt compuși dintr-un miez interior vascular (cu aport de sânge) de pulpă, un strat mijlociu de dentină și un strat exterior dur asemănător smalțului de vitrodentină”, explică Muzeul Australian. Aceștia indică spre coadă și reduc frecarea atunci când rechinii înoată. Solzii nu cresc în dimensiune, așa cum se întâmplă cu solzii de pește obișnuiți, ci mai degrabă se adaugă alții noi între solzii mai vechi.
10. Rechinii pot intra în transă
Rechinii pot intra într-o stare cunoscută sub numele de „imobilitate tonică”, care este o stare temporară de inactivitate. Se întâmplă atunci când animalul este răsturnat pe spate și devine dezorientat. Porii senzoriali situați pe botul rechinului detectează și induc starea, făcându-l să se relaxeze și să înceapă să respire adânc și ritmic, aproape ca și cum ar fi hipnotizat.
Imobilitatea tonică este utilă pentru cercetători, deoarece le permite să supună rechinul, dar scopul său evolutiv nu este clar înțeles. Ar putea fi o strategie de apărare, la fel ca și simularea morții, deși nu este clar de ce un prădător de vârf ar vrea să facă asta. De asemenea, ar putea fi o tactică de vânătoare. Shark Trust a raportat că, în 1997, o orcă din Insulele Farallon de pe coasta Californiei a fost văzută ținând un rechin alb cu capul în jos timp de 15 minute. „Intenționat sau nu, orca a determinat probabil rechinul să intre în immobilitate tonică. Fără apărare, rechinul s-a sufocat. Acest lucru s-a întâmplat din nou în 2000.”
11. Rechinii balenă au modele unice de pete
Rechinii balenă sunt acoperiți cu pete albe, dar acestea variază semnificativ între animale. Cercetătorii au descoperit că fiecare are un model la fel de unic ca amprenta unui om, făcând posibilă identificarea animalelor individuale. Până în prezent, WWF a identificat și catalogat 458 rechini balenă diferiți în apele din jurul Filipinelor.
12. Unii rechini trebuie să înoate continuu pentru a supraviețui
Rechinul alb, rechinul balenă și rechinul mako se bazează pe o formă de respirație care necesită să înoate cu gura deschisă. Cu cât înoată mai repede, cu atât mai multă apă este împinsă prin branhii, oxigenând organismul. Dacă se opresc din mișcare, nu primesc oxigenul și ar putea muri. Acest tip de respirație este cunoscut sub numele de „ram ventilație obligatorie”, dar nu se aplică tuturor speciilor de rechini.
13. Unii rechini folosesc „spiracule” pentru a respira
Anumite specii, cum ar fi rechinii-dădaci și rechinii tigru, nu trebuie să continue să înoate pentru a primi oxigen. Se bazează pe o metodă numită „pompare bucală” pentru a trage apă în gură și peste branhii. Dacă sunt îngropați în nisip pe fundul oceanului sau dacă gura le este ocupată cu mâncarea, își pot schimba metoda de pompare la „spiracule”, care sunt deschideri respiratorii situate în spatele ochilor. Acestea fac aceeași muncă de a trage apă către branhii.
14. Rechinii se reproduc în moduri diferite
După cum am descris mai sus, nu toți puii de rechin se nasc în același mod. Unii ies din saci de ouă care sunt depuși în afara corpului mamei și lăsați să se descurce singuri după eclozare. Acestea sunt cunoscute sub numele de specii ovipare (care depun ouă). Altele sunt specii vivipare (care nasc pui vii), cum ar fi rechinii-taur, rechinii cu vârf alb, rechinii de lămâie, rechinii ciocan și multe altele. Acestea depun ouă care eclozează în corpul mamei și puii sunt hrăniți prin intermediul unei placente. Se nasc în pui de la doi la 20 de pui.
15. Rechinii au un al șaselea simț
Rechinii sunt prădători de succes datorită electroreceptorilor, cunoscuți și sub numele de „ambulele lui Lorenzini”, situați pe vârful botului lor, care le permit să detecteze câmpurile electrice din apropiere. Fiecare altă ființă vie emite câmpuri electrice minuscule, așadar, se recunoaște că acești rechini obțin un avantaj nedrept atunci când vine vorba de mirosuirea prăzii. Porii de pe botul unui rechin care adăpostesc acești electroreceptori sunt suficient de mari pentru a fi văzuți cu ochiul liber; funcționează cel mai bine la distanță mică, permițând unui rechin să se apropie pentru a ucide sau să găsească pești care s-au îngropat în nisip. Oamenii de știință cred, de asemenea, că receptorii ar putea ajuta rechinii să urmeze curenții de apă și ar putea funcționa ca un fel de busolă internă pentru navigarea pe oceane vaste.
Înțelegerea mai multor lucruri despre rechini dezvăluie continuu mai multe despre rolul lor crucial în ecosistemele marine, care afectează și supraviețuirea noastră ca specie. Studiul rechinilor nu numai că dezvăluie mai multe dintre aceste fapte ciudate, dar dezvăluie și mai mult despre dependența noastră de ei pentru a menține oceanele noastre echilibrate. Inversarea tendinței către extincție a acestor creaturi antice nu a fost niciodată mai importantă.
Salvați rechinii
- Reduceți dependența de plasticul de unică folosință și nu aruncați niciodată gunoiul de plastic în sau lângă ocean. La fel ca multe animale marine, rechinii pot muri din cauza ingerării sau încurcării în plastic.
- Evitați supa de aripioare de rechin, precum și orice cosmetice sau alte produse fabricate din rechini.
- Căutați fructe de mare certificate de Marine Stewardship Council (MSC), ceea ce poate ajuta la reducerea prevalenței uneltelor de pescuit cunoscute că se încurcă în rechini.
