Zonele umede sunt unele dintre cele mai biologic diverse și fragile ecosisteme din lume. Descrise ca zone saturate cu apă o mare parte sau tot timpul anului, zonele umede includ mlaștini, bălți, pajiști umede, mangrove și alte zone de coastă. Zonele umede sunt sisteme extrem de eficiente care mențin calitatea apei și controlează inundațiile și eroziunea. În SUA, mai mult de o treime din toate speciile amenințate și pe cale de dispariție trăiesc exclusiv în zone umede.
Zonele umedeo treime din toate speciile amenințate și pe cale de dispariție
În întreaga Americă și în lume, zonele umede au suferit de pe urma acțiunilor umane. Conform Serviciului Parcurilor Naționale, „mai puțin de jumătate din suprafața zonelor umede care existau în cele 48 de state inferioare la momentul colonizării europene a rămas astăzi”. Ca răspuns la această degradare ecologică, sute de milioane de acri de zone umede din întreaga țară sunt acum gestionate prin diverse desemnări de zone sălbatice, inclusiv parcuri naționale, refugii naționale pentru animale sălbatice și țărmuri naționale.
Serviciului Parcurilor Naționale
Iată 11 zone umede protejate la nivel național pe care ar trebui să le cunoașteți.
Parcul Național Everglades (Florida)
Una dintre cele mai emblematice zone umede din Statele Unite este Parcul Național Everglades din sudul Floridei. Numit sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, Parcul Național Everglades are cea mai mare suprafață de mangrove din emisfera vestică, un ecosistem important și biologic divers. Această vastă zonă sălbatică subtropicală de mlaștini de chiparos, păduri de mangrove, terenuri de pin și păduri de foioase este adăpost pentru multe specii pe cale de dispariție, inclusiv lamantini din Indiile de Vest, crocodili americani și pantere din Florida.
Deși este al treilea cel mai mare parc național din SUA continentală, doar 20% din bazinul hidrografic original al Everglades, lung de 160 km, este inclus în cele 6070 km² care alcătuiesc în prezent parcul național. Unele porțiuni rămân intacte sub alte desemnări de zone sălbatice federale și de stat, dar aproximativ 50% din zonele umede originale ale Everglades au fost distruse irevocabil de dezvoltarea agricolă și urbană rapidă care a început în secolul al XIX-lea.
treilea cel mai mare parc național
Refugiul național pentru animale sălbatice Merced (California)
De la Yosemite la Big Sur, statul California este plin de peisaje spectaculoase. Un refugiu pentru natura scenică este Refugiul Național pentru Animale Sălbatice Merced, un refugiu de 4150 hectare care oferă zone umede și bălți temporare pentru a susține păsările migratoare.
Amplasat la două ore sud de Sacramento, acest paradis al iubitorilor de păsări găzduiește populații de iarnă de macara cenușie și gâște Ross, precum și păsări acvatice, păsări de mal și păsări de apă.
Refugiul național pentru animale sălbatice Okefenokee (Florida și Georgia)
La granița dintre Georgia și Florida se află Okefenokee, cea mai mare mlaștină de apă neagră din America și unul dintre cele mai mari ecosisteme de apă dulce intacte din lume.
O mare parte din mlaștină este populată cu chiparos chel, tupelo de mlaștină și altă floră de zone umede. Zonele înalte mai uscate sunt pline de stejari uriași veșnic verzi și păduri înalte de pin cu frunze lungi. În timp ce aceste zone înalte adăpostesc curcani sălbatici, pisici sălbatice, cerbi cu coada albă și urși negri din Florida, mlaștinile bogate favorizează habitate importante de zone umede și terenuri de reproducere pentru păsări zburătoare, aligatori, țestoase, șopârle și multe specii de amfibieni.
Refugiul național pentru animale sălbatice Great Dismal Swamp (Carolina de Nord și Virginia)
Contrar numelui său, Great Dismal Swamp, un refugiu pentru animale sălbatice care se întinde pe Carolina de Nord și Virginia, oferă oportunități excelente pentru observarea păsărilor, drumeții, canoe, pescuit și navigare.
Deși FWS gestionează în prezent aproximativ 451 km² din Great Dismal, se estimează că dimensiunea originală a vastei mlaștini înainte de intervenția umană era de aproximativ 4047 km².
Parcul Național Death Valley (California și Nevada)
S-ar putea să nu vă gândiți că cel mai fierbinte și mai uscat loc din America de Nord ar putea include o zonă umedă naturală, dar o face. Saratoga Springs este o oază deșertică situată de-a lungul vârfului sudic al Parcului Național Death Valley. Această zonă umedă mlăștinoasă, alimentată cu izvoare, este un adăpost important pentru mai multe specii marine endemice, inclusiv peștișorul Saratoga Springs.
Parcului Național Death Valleypeștișorul Saratoga Springs.
Având o suprafață de 13820 km², Parcul Național Death Valley este cel mai mare parc național din cele 48 de state inferioare.
Cumberland Island National Seashore (Georgia)
Bijuteria coroanei a insulei Cumberland este plaja sa de 27 km lungime, întindere de plajă nedezvoltată, dar această felie remarcabilă de paradis sudic găzduiește, de asemenea, un extins sistem de zone umede de 6800 hectare care include mlaștini sărate, pâraie de maree și nămoluri.
sistem de zone umede de 6800 hectare
Pe lângă viața sălbatică tipică a zonelor umede, nu este neobișnuit să observați caii sălbatici emblematici ai Cumberlandului care pasc și se plimbă prin mlaștinile și nămolurile insulei. Deși este destul de magic să observăm acești ecvidee carismatici de departe, pășunatul și călcarea acestor ecosisteme fragile au devenit un punct serios de dispută între conservaționiști și publicul larg.
caii sălbatici emblematici ai Cumberlandului
Refugiul național pentru animale sălbatice Kenai (Alaska)
Coasta de est a SUA tinde să primească toată gloria pentru concentrația sa vastă, dar fragmentată, de mlaștini și bălți. Cu toate acestea, Alaska conține 63% din toate zonele umede din Statele Unite (cu excepția Hawaii).
63% din toate zonele umede din Statele Unite
Zonele umede acoperă aproximativ 43% din statul Alaska (peste 704000 km²). Marea majoritate a zonelor umede din Alaska, precum cele din Refugiul Național pentru Animale Sălbatice Kenai, există în pace sub protecții de stat și naționale. Zonele umede cu iarbă adăpostesc o varietate de păsări, inclusiv bufnița cu urechi scurte și șoimul nordic; zonele umede cu papură adăpostesc, printre altele, gâștele cu gât roșu și cu corn. Aceste zone sunt deosebit de importante vara, când sunt folosite de păsările migratoare ca zone de popas și de reproducere.
Parcul Național Biscayne (Florida)
Situat în largul coastei de sud a orașului Miami, 95% din acest parc național de 700 km² este acoperit de apă. Parcul protejează zonele umede de coastă și apele deschise ale golfului Biscayne, precum și insulele sale bariere de calcar coralier adiacente, inclusiv Elliott Key (prima dintre cheile Florida).
Poate că cel mai uimitor mediu de zone umede din Parcul Național Biscayne este vasta sa pădure de mangrove de pe litoral. Mangrovele se caracterizează prin sistemul lor complex de rădăcini, capabil să supraviețuiască atât în apa sărată, cât și în nămolul inundat, anoxice (cu conținut scăzut de oxigen). Mlaștinile de mangrove sunt ecosisteme unice care oferă adăpost mai multor specii de animale sălbatice amenințate, de la cucul de mangrove la crocodilul american.
Refugiul național pentru animale sălbatice Klamath Marsh (Oregon)
Acest refugiu de 162 km² din sudul Oregonului a fost înființat în 1958 pentru a proteja habitatele vitale de cuibărit, hrănire și popas ale păsărilor migratoare, inclusiv macarale cenușii, rațe galbene și diverse specii de păsări de apă. Zona umedă este formată din pajiști umede și întinderi de apă deschisă.
Mlaștina adăpostește și broasca patată din Oregon, o specie vulnerabilă care se bazează pe habitatul acvatic puțin adânc pentru reproducere.
Parcul Național Congaree (Carolina de Sud)
Cu doar câteva secole în urmă, marea majoritate a Carolinei de Sud era acoperită de pădure de foioase de câmpie bătrână. Din păcate, după ce dezvoltarea agricolă și exploatarea forestieră excesivă au provocat haos pe teren, doar o mică parte din această pădure de luncă specială a rămas în parcul național Congaree de aproape 10900 hectare.
În 1983, UNESCO a desemnat ecosistemul unic Congaree — inclusiv Parcul Național Congaree — o Rezervație a Biosferei.
Refugiul național pentru animale sălbatice Merritt Island (Florida)
Refugiul Național pentru Animale Sălbatice Merritt Island de 56700 hectare este plin de mlaștini sărate, estuare, dune de nisip și păduri de foioase. NASA a achiziționat inițial terenul în 1962, iar Centrul Spațial Kennedy este situat în refugiu.
Acest peisaj divers adăpostește o multitudine de animale sălbatice, inclusiv broaște țestoase marine, aligatori, pisici sălbatice, pantere din Florida și numeroase păsări. În orice zi, puteți vedea lingurari roz, ibis, pescăruși, anhinga, stârci, egretă și diverse specii de păsări de apă, rațe și păsări de mal. Pe lângă statutul său de destinație de top pentru observarea păsărilor, refugiul oferă, de asemenea, oportunități de a observa lamantini din Indiile de Vest în sălbăticie.
