Cercetătorii care caută viață pe alte planete au crezut întotdeauna că există cel puțin o cerință necesară pentru ca viața să existe: trebuie să existe apă. Dar o nouă teorie a astrobiologilor Nediljko Budisa și Dirk Schulze-Makuch sugerează că există alternative la apă care ar putea face posibilă viața chiar și pe lumi deșertice, raportează io9.com.
Este o idee entuziasmantă. Dacă teoria este corectă, atunci numărul planetelor considerate capabile să susțină viața ar crește dramatic.
Motivul pentru care apa este considerată o resursă atât de esențială pentru viață este că este un solvent; face posibile majoritatea reacțiilor chimice biologice. Fără apă sau un solvent echivalent, chimia vieții ar fi pur și simplu inexistentă. Teoria lui Budisa și Schulze-Makuch recunoaște acest fapt, dar sugerează că există o altă substanță capabilă să funcționeze ca un solvent viabil. Mai exact, dioxidul de carbon supercritic.
Majoritatea oamenilor sunt familiarizați cu dioxidul de carbon, un compus abundent. Dar ce transformă CO2-ul bun și clasic într-un compus supercritic? Se pare că fluidele devin supercritice atunci când depășesc pragurile lor de temperatură și presiune. Odată atins acest punct critic, fazele distincte de lichid și gaz nu mai există. Acestea pot efuza prin solide ca un gaz și pot dizolva materiale ca un lichid.
Punctul critic al dioxidului de carbon este atins atunci când temperatura sa depășește 305 grade Kelvin și presiunea sa depășește 72,9 atm (o măsură standard pentru presiunea atmosferică). Aceasta echivalează cu aproximativ 32 de grade Celsius și o presiune care este similară cu cea pe care ați găsi-o la aproximativ 0,8 kilometri sub suprafața oceanului.
Dioxidul de carbon supercritic acționează ca un solvent, iar în unele cazuri este chiar un solvent mai bun decât apa. De exemplu, enzimele pot fi mai stabile în dioxidul de carbon supercritic decât în apă și sunt mai specifice în legătură cu moleculele de care se leagă. Acest lucru poate însemna mai puține reacții secundare inutile.
O lume candidată care se califică în cadrul acestui model există chiar în curtea noastră planetară: vecina noastră, Venus. Atmosfera lui Venus este de aproximativ 97 la sută dioxid de carbon, temperatura sa medie este de aproximativ 467 de grade Celsius, iar presiunea atmosferică de acolo este de aproximativ 90 de ori mai mare decât cea a Pământului. Poate că Marte nu este singura planetă din apropiere unde ar trebui să căutăm semne de viață.
Mai multe alte super-Pământuri descoperite recent — sau planete stâncoase cu o masă mai mare decât cea a Pământului — ar putea fi, de asemenea, candidate pentru a adăposti o astfel de viață.
„Am fost întotdeauna interesat de viața posibil exotică și de adaptările creative ale organismelor la medii extreme”, a spus Schulze-Makuch. „CO2-ul supercritic este adesea trecut cu vederea, așa că am simțit că cineva trebuia să pună laolaltă ceva despre potențialul său biologic.”
