Se pare că oriunde merg în zilele noastre, un alt restaurant servește băuturi în pahare din plastic „biodegradabil” și mâncare cu tacâmuri de unică folosință din material pe bază de cartofi. Și asta mă deranjează cu adevărat. Dar de ce aș fi împotriva ideii de a face plasticul risipitor de unică folosință puțin mai ecologic, ați putea întreba?
Deoarece, fără a asocia utilizarea acestor materiale plastice biodegradabile cu capacitatea de a le recupera, întărim un fals sentiment de responsabilitate că facem un bine mediului, când de fapt nu facem. Dacă infrastructura de compostare nu este în loc pentru a recupera biomaterialul din acel pahar pe bază de porumb, acesta nu este cu adevărat mai bun decât omniprezentul pahar roșu de plastic pentru petreceri.
Iată problema. Majoritatea paharelor biodegradabile sunt fabricate din plastic PLA (acid polilactic). PLA este un polimer format din niveluri ridicate de molecule de acid polilactic. Pentru ca PLA să se biodegradeze, trebuie să descompuneți polimerul adăugând apă la el (un proces cunoscut sub numele de hidroliză). Căldura și umiditatea sunt necesare pentru ca hidroliza să aibă loc. Așadar, dacă aruncați acel pahar sau furculiță din PLA la gunoi, unde nu va fi expus la căldura și umiditatea necesare pentru a declanșa biodegradarea, acesta va rămâne acolo zeci sau sute de ani, la fel ca un pahar sau o furculiță obișnuită din plastic.
Proiectarea unei soluții
Soluția la această dilemă este o perspectivă de design mai amplă. Designerul care gândește la trecut, prezent și viitor își asumă responsabilitatea de a asocia utilizarea materialelor cu recuperarea. Un exemplu excelent în acest sens se găsește aproape de mine, în San Francisco. Un restaurant local numit Mixt Greens (o salată de 14 dolari, cineva?) servește salatele și băuturile în recipiente din PLA. În San Francisco, unde compostarea este obligatorie prin lege și este un serviciu oferit de guvernul orașului, fiecare dintre recipientele din PLA are o probabilitate mare de a fi compostat.
Da, această soluție este o funcție a existenței unei afaceri intrinsec locale (care se întâmplă să fie situată în singurul oraș din țară cu compostare obligatorie). Dar provocarea designerului din secolul XXI este să găsească modalități de a extinde acest model care asociază specificarea și recuperarea materialelor la nivel național sau global. Acesta este, întâmplător, motivul pentru care afacerea mea, Method, a ales să folosească ambalaje din PET reciclat 100% în loc de PLA. Încă nu am rezolvat pe deplin această problemă.
Rezultatele merită efortul
Dacă reușim să proiectăm produse care asociază utilizarea și recuperarea materialelor, se întâmplă însă două lucruri minunate. În primul rând, se dezvoltă mai multă infrastructură de compostare pentru a satisface cererea, ceea ce deschide posibilitatea recuperării tuturor tipurilor de alte biomateriale. În al doilea rând, încurajează tranziția responsabilă către mai multe biomateriale și stimulează dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a furniza aceste produse.
Acest ciclu virtuos este tocmai tipul de pas care ne va aduce vizibil mai aproape de o economie durabilă. Este un alt exemplu elocvent care ne arată că sustenabilitatea este o problemă de design, iar o gândire de design mai amplă ne poate duce la soluții.
