Fermele verticale sunt din nou în știri, Sean Williams scriind în Wired că fermele verticale au excelat la salatele mici. Acum trebuie să hrănească lumea.
PlanetaNoastra a urmărit acest subiect și a publicat povești despre ferme verticale încă de când Gordon Graff a prezentat pentru prima dată Skyfarm-ul său în districtul de divertisment din Toronto, gata să servească roșii pentru a fi aruncate la actori în teatre și măsline pentru barurile de martini. Au fost la mare căutare pe internet după ce Dickson Despommier și-a scris cartea „Ferma verticală” – eu nu am fost convins și am scris în recenzia mea acum arhivată în 2010:
Ulterior, am avut onoarea de a fi examinator extern la susținerea tezei de masterat a lui Gordon Graff la Universitatea din Waterloo, unde a demonstrat că fermele verticale ar putea funcționa cu adevărat, dar mai degrabă într-o hală industrială, unde a monopolizat piața salatei. Și cam aici ne aflăm astăzi, cu Aerofarms într-un depozit din Newark și ferme verticale care operează în fabrici reutilizate din întreaga lume, cultivând în mare parte ceea ce criticii numesc „garnituri pentru bogați.”
Criticul nostru de referință pentru tot ce ține de techno-futurism este Kris De Decker de la Low-tech Magazine, care notează că garniturile pentru bogați nu includ carbohidrați sau proteine și scrie că „pentru a hrăni un oraș, sunt necesare cereale, leguminoase, rădăcinoase și plante oleaginoase.” Acesta a analizat recent agricultura verticală sau în spații închise după ce a văzut o expoziție de artă la Bruxelles numită Ferma, care a examinat inputurile necesare pentru a cultiva un metru pătrat de grâu. Artiștii scriu:
De Decker raportează că au fost necesari 2.577 kWh de energie și 394 de litri de apă pentru a cultiva această mică cantitate de grâu, iar asta nu a inclus energia încorporată din fabricarea tuturor echipamentelor necesare. În cele din urmă, o pâine făcută din acest grâu ar costa 345 de euro (410 dolari).
Printre virtuțile pretinse ale fermelor verticale se numără faptul că pot utiliza lumini LED reglate specific, o atmosferă controlată și că ocupă mult mai puțin spațiu deoarece plantele sunt stivuite vertical. Cu toate acestea, dacă ai dori să le operezi cu energie regenerabilă, cum ar fi energia solară, „atunci economiile sunt anulate de terenul necesar pentru instalarea panourilor solare.” De Decker încheie articolul:
Doar că aceasta nu este cu adevărat concluzia, este doar începutul unor pagini și pagini de comentarii la articol din partea publicului techno-futurist, care îl atacă pe De Decker pentru o „lucrare denigratoare” și subliniază că există energie nucleară. Discuția este preluată pe Y Combinator Hacker News unde se spune că „energia de fuziune va reprezenta o cotă în creștere rapidă a producției de energie până la sfârșitul acestui deceniu”, deci de ce nu? Sărmanul Kris De Decker răspunde spunând „Nu aveam idee că fermele verticale sunt un subiect atât de emoțional” (PlanetaNoastra l-ar fi putut avertiza) și clarifică faptul că „acest articol (și această lucrare de artă) critică ideea că agricultura verticală ar putea furniza o parte substanțială din aprovizionarea cu alimente a unui oraș.”
Multe s-au schimbat în anii de când am început să acoperim subiectul fermelor verticale, inclusiv îmbunătățirea LED-urilor, înțelegerea spectrelor de lumină la care ar trebui să fie reglate, și, desigur, creșterea temperaturilor globale, intensificarea anomaliilor climatice și îngrijorările legate de defrișările tot mai mari pentru terenuri agricole. Dar, așa cum am menționat recent, doar eliminarea cărnii roșii ar reduce la jumătate utilizarea terenurilor agricole, sau că am putea cultiva toate alimentele de care avem nevoie în curțile noastre.
În cele din urmă, nu cred că perspectivele fermelor verticale hidroponice sub lumină artificială (spre deosebire de fermele de pe acoperiș sub sticlă sau serele verticale) s-au schimbat prea mult. Dimpotrivă, s-au înrăutățit, deoarece nicio analiză pe care am văzut-o nu a inclus vreodată carbonul încorporat sau emisiile inițiale de carbon rezultate din fabricarea aluminiului, oțelului și a echipamentelor de iluminat din care sunt construite. Trăim într-o lume în care folosim lumina soarelui pentru a ne crește materialele de construcție pentru a scăpa de oțel și aluminiu; cu siguranță o putem folosi și pentru a ne crește hrana.
În cartea sa recentă, „Animal, Vegetable, Junk”, Mark Bittman se plânge de practicile agricole moderne și de dependența lor de fertilizatori. El scrie:
„Metodele de tratare a solului au devenit previzibil și tragic simplificate, deoarece s-a stabilit incorect că plantele nu aveau nevoie de un sol sănătos și de tot ceea ce conținea acesta – literalmente sute de elemente și compuși și trilioane de microbi. Conform analizei reducționiste, solul și plantele aveau nevoie pur și simplu de azot, potasiu și fosfor.”
Acum, reducționiștii vor chiar să înlocuiască solul și lumina soarelui. Poate că, în schimb, ar trebui să-l ascultăm pe Bittman.
Dr. Jonathan Foley a avut multe de spus despre asta acum câțiva ani în Nu, fermele verticale nu vor hrăni lumea.
