Un producător de automobile plantează o mini-pădure în afara noii sale fabrici. Un lanț hotelier finanțează crearea de livezi de măslini și apoi răscumpără uleiul de măsline. Un restaurant cumpără în mod deliberat de la fermieri care prioritizează sechestrarea carbonului în sol.
Aceasta ar putea fi cea mai recentă încarnare a practicilor de afaceri conștiente de climă și se numește „insetare de carbon”.
În zilele agitate de la „Un adevăr incomod”, compensarea carbonului a devenit un termen comun în lumea afacerilor și a consumatorilor. Conceptul era simplu: chiar dacă vom emite inevitabil dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră în cursul desfășurării afacerilor sau a vieții noastre cotidiene, putem calcula și apoi „compensa” aceste emisii finanțând proiecte de plantare de copaci sau inițiative de energie regenerabilă în altă parte. Ca parte a unei strategii climatice mai ample, ideea are o anumită valoare. La urma urmei, este puțin probabil să ajungem la emisii zero peste noapte, iar compensarea ne permite să abordăm mai întâi cele mai ușoare câștiguri, realizând economii și reduceri acolo unde sunt cele mai rentabile, în timp ce așteptăm ca energia eoliană, solară și alte tehnologii să devină competitive.
Dar acest concept nu a convins pe toată lumea.
Comparând ideea cu indulgențele papale, criticii au susținut că consumatorii și afacerile plăteau pentru a-și absolvi vina fără a fi nevoiți să facă schimbări structurale la modele de afaceri sau stiluri de viață fundamental nesustenabile. Ideea insetării carbonului este de a prelua acest proces și de a-l aduce mai aproape de sfera directă de influență a unei afaceri sau organizații. De exemplu, dacă cumpărați în mod regulat produse agricole, de ce să nu sprijiniți inițiativele care plantează copaci și promovează agrosilvicultura ca parte a consolidării lanțului dumneavoastră de aprovizionare?
Tim Smedley de la The Guardian oferă o prezentare utilă a popularității crescânde a insetării carbonului. Analizând activitatea Plan Vivo și Pur Project, care ambele se concentrează pe scheme de plantare de copaci, Smedley explorează similaritățile și diferențele dintre compensare și insetare:
Pe lângă plantarea de copaci, Smedley subliniază, de asemenea, că insetarea poate cuprinde potențial o gamă largă de activități, multe dintre ele fiind deja parte din arsenalul de sustenabilitate al companiilor.
Când Cisco Systems, 3M și Kimberly-Clark oferă energie solară ieftină ca beneficiu pentru angajați, ele nu își reduc direct propriul impact corporativ asupra mediului, dar generează reduceri reale ale emisiilor în timp ce investesc în angajații lor și (probabil) cresc ratele de satisfacție ale angajaților. În mod similar, atunci când NASA sprijină utilizarea mașinilor electrice de către angajați, s-ar putea să se concentreze pe emisii din afara controlului său direct, dar își curăță mediul înconjurător și economisește banii angajaților. Dacă aceste entități ar cuantifica aceste economii și le-ar aplica apoi ca „credite de carbon” împotriva emisiilor lor la nivel de companie, ele s-ar muta în această sferă a insetării.
La fel ca orice strategie, insetarea nu este lipsită de complicații. Într-adevăr, într-un apel Skype, Christopher Stephenson de la Plan Vivo mi-a explicat că aceasta nu este o dezbatere de tip „ori-ori” despre insetare versus compensare, ci mai degrabă ambele sunt arme utile într-un arsenal mult mai larg. În timp ce insetarea poate ajuta companiile să investească în lanțurile lor de aprovizionare, de exemplu, unele companii ar putea fi îngrijorate de lipsa de flexibilitate. Ce se întâmplă dacă trebuie să schimbe furnizorii sau să renunțe la un anumit produs? În timp ce compensarea oferă comoditate și eficiență economică, insetarea oferă o implicare mai profundă și o oportunitate de a adăuga valoare lanțului de aprovizionare, reducând potențial și vulnerabilitatea unei companii la riscuri legate de climă, cum ar fi vremea severă sau eșecul recoltelor.
Ambele au avantajele lor. Ambele pot fi o strategie utilă.
De la creșterea utilizării cafelei cultivate la umbră până la promovarea practicii agriculturii de carbon în rândul furnizorilor, o creștere a insetării carbonului ar putea avea un impact puternic asupra schimbării întregilor lanțuri de aprovizionare. Desigur, insetarea nu anulează necesitatea reducerilor directe de carbon, dar mă îndoiesc că vreun actor serios din mișcarea în creștere ar susține vreodată că o face. La fel ca și compensarea carbonului, insetarea poate fi doar o parte a unei acțiuni mult mai ample pentru reducerea emisiilor, care include investiții directe în eficiență, conservare și energie regenerabilă; o trecere de la investițiile și utilizarea combustibililor fosili; și o creștere a susținerii pentru o economie cu emisii scăzute de carbon.
Pe măsură ce marile corporații se deconectează de la rețea și afacerile se distanțează de lobby-iștii anti-regenerabile, multe piese ale puzzle-ului se unesc. Odată cu creșterea insetării carbonului, suntem cu un pas mai aproape de un viitor fără emisii.
Pentru cei interesați să afle mai multe, mai jos este o prezentare video de la 101 Visions. De asemenea, puteți descărca un manual despre insetarea carbonului pentru afaceri de pe site-ul Plan Vivo.
