De la semnarea Protocolului de la Kyoto până la creșterea interesului în jurul filmului „Un adevăr incomod”, activiștii climatici au avut motive pentru explozii scurte de optimism de-a lungul anilor. Cu toate acestea, până acum, acele izbucniri de vești bune au fost prea des temperate de regrese, rezistență sau, cel puțin, de niveluri inadecvate de progres.
Acesta nu este pur și simplu un caz de oportunități ratate care pot fi „recuperate” mai târziu. De fiecare dată când nu reușim să acționăm în privința climei, acest lucru amplifică dramatic scara ambiției la care va fi necesară acțiunea ulterioară, limitează ceea ce putem realiza de fapt, crește costurile și reduce fereastra de timp în care putem încă face o diferență semnificativă.
Este un punct care a fost subliniat de multe ori înainte:
Cel mai recent exemplu vine de la consultanța de risc Verisk Maplecroft, al cărei Raport de Risc de Mediu 2021 avertizează atât investitorii, cât și decidenții politici că o „tranziție dezordonată” către o economie cu emisii scăzute de carbon este acum aproape inevitabilă pentru națiunile G20. Cel mai frapant este că și țările mai bune decât majoritatea, cum ar fi Regatul Unit — care și-a redus emisiile la niveluri din epoca victoriană, și și-a sporit recent ambiția — se confruntă în continuare cu perspectiva unei deficiențe uriașe între obiectivele sale declarate și politicile pe care este dispus să le pună în aplicare:
Aceasta înseamnă că decidenții politici din Marea Britanie fie își vor rata obiectivele, ceea ce va aduce atât impacturi climatice directe, cât și acțiuni mai drastice ulterior, fie vor trebui să ia măsuri dificile și să impună limite din ce în ce mai stricte asupra activităților cu emisii mari de carbon. Acest lucru este valabil în dublu sens pentru țări precum SUA și China, unde acțiunea climatică a rămas până acum mult în urmă:
Toate acestea sunt rezumate în acest grafic oarecum confuz și totuși destul de elocvent, care arată nu doar unde se situează țările în prezent — ci și cum deciziile politice recente le-au ajutat sau le-au împiedicat cauza:
Niciuna dintre aceste informații nu este o noutate pentru cei dintre noi care urmărim criza climatică de ceva vreme. Și totuși, este fascinant — și oarecum încurajator — să vedem lumea finanțelor mainstream începând să înțeleagă magnitudinea provocării cu care ne confruntăm. Acesta este motivul pentru care investitorii sunt din ce în ce mai indignați de acțiunea climatică lipsită de vigoare și de măsurile parțiale, și de ce guvernele și instanțele par din ce în ce mai dispuse să dea forță ambițiilor lor climatice mult discutate.
Ceea ce este clar este că nu mai avem de ales și probabil că niciodată nu am avut prea multe opțiuni de la bun început. Tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon se întâmplă și va continua să prindă viteză. Ceea ce face societatea acum este să determine cât de dificilă va fi această călătorie:
Desigur, ceea ce este valabil pentru clasa investitorilor este valabil și pentru societate în general. Și multe dintre cele mai vulnerabile populații sunt într-un dezavantaj semnificativ atunci când vine vorba de adaptare. De aceea, pe măsură ce urmărim lumea financiară care se trezește la această amenințare, trebuie să ne presăm politicienii să se concentreze nu doar pe potențialele consecințe economice — ci și pe impactul pe care îl va avea asupra comunităților din întreaga lume.
Asta înseamnă prioritizarea justiției de mediu. Înseamnă împuternicirea soluțiilor conduse de comunitate. Și înseamnă asigurarea că orice reforme financiare și politice nu vizează doar protejarea pieței bursiere, ci asigurarea unui viitor echitabil și rezilient pentru toți cetățenii — în special pentru cei care au contribuit cel mai puțin la crearea problemei.
