Uitați de structurile statice, transparente. Copiii trebuie să construiască, să se cațere, să se lupte și să dispară.
Vox a publicat un videoclip excelent despre locurile de joacă și de ce le construim greșit în aceste zile. Căutarea siguranței a dus la spații de joacă sterile, care sunt aproape la fel de plictisitoare pentru copii să se joace în ele pe cât sunt pentru adulți să le supravegheze. Pe măsură ce riscul a fost eliminat, la fel s-a întâmplat și cu distracția și, mai important, cu oportunitatea copiilor de a învăța abilități de viață reale.
Videoclipul Vox (de mai jos) explică puțin din istoria designului locurilor de joacă și cum a apărut conceptul de „locuri de joacă din resturi” în Copenhaga. În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, Marjory Allen, o arhitectă peisagistă britanică și avocată a bunăstării copiilor, a vizitat orașul și a fost uimită de creșterea încrederii în sine pe care o arătau copiii care foloseau aceste locuri de joacă. Ea a adus conceptul înapoi în Anglia, l-a redenumit „loc de joacă de aventură”, și în curând s-a răspândit în alte orașe din Europa și America de Nord.
Din păcate, conceptul nu a prins în S.U.A. Preocuparea pentru siguranță, împreună cu o cultură litigioasă și costul ridicat al asistenței medicale, a dus la un design progresiv mai igienizat, pe care Allen l-a descris odată ca fiind „paradisul unui administrator și iadul unui copil”. Rezultatul este combinația tobogan-pod-acoperiș ascuțit pe care o puteți observa în aproape fiecare curte de școală și parc din S.U.A. (Căscat.)
Dar schimbarea plutește în aer. Locurile de joacă de aventură revin încet, dar sigur, iar oriunde apar, copiii înfloresc. Aceste spații de joacă de aventură sunt definite de trei caracteristici:
1) O separare a spațiului între copii și părinți, pentru a le oferi copiilor sentimentul de a descoperi lucruri pe cont propriu
2) Piese libere cu care să construiască lucruri pe care copiii înșiși le proiectează
3) Elemente de risc, care sunt diferite de pericole. Acestea includ înălțimi, unelte, viteză, pericol, joacă zgomotoasă și necontrolată, și capacitatea de a dispărea sau de a se pierde.
Există o replică în videoclip care mi-a rezonat cu adevărat: „Copiii răspund bine atunci când sunt tratați serios.” Lenore Skenazy de la blogul Free Range Kids a exprimat acest lucru frumos când a spus că trebuie să să nu mai tratăm copiii ca pe niște imbecili delicați. Într-adevăr, dacă am înceta să ne mai gândim atât de mult la cum ne-am simți noi, ca spectatori adulți, și mai mult la cum se simt copiii atunci când se joacă, am începe să pledăm pentru spații mai interesante, mai stimulante. Rezultatul final este benefic:
Copiii care se joacă în locuri de joacă de aventură au mai puține răni, sunt mai activi fizic, au o stimă de sine mai mare și sunt mai buni la evaluarea riscurilor. Este timpul să regândim modul în care îi lăsăm pe copii să se joace și să realizăm că, relaxând măsurile de siguranță de la o vârstă fragedă, îi pregătim mai bine pentru viitor.
