Sunt un furnizor de servicii parentale.
Când copiii mei sunt triști, îi îmbrățișez. Când le este foame, fie le pregătesc o masă, fie îi învăț cum să-și pregătească singuri una. Și când au nevoie de divertisment, mă pot baza oricând să le spun o glumă de tată absolut hilară. Pe parcurs, câștig și bani pentru a le oferi un loc unde să locuiască. Citesc și învăț, în parte, pentru a le putea împărtăși orice puțină înțelepciune pot aduna. Și încerc să mă asigur că învață cum să se comporte într-un mod corect și etic.
Da, sunt într-adevăr un furnizor de servicii parentale.
Sună stupid, nu-i așa? Și asta pentru că relația pe care o am cu copiii mei înseamnă (sper!) mult mai mult decât serviciile pe care le ofer sau chiar numeroasele binecuvântări pe care le primesc în schimb. M-am gândit la această analogie atunci când utilizatorul Twitter @MJHaugen a pus o întrebare despre un termen la fel de ciudat:
Răspunsurile au fost revelatoare. Unii, de exemplu, au subliniat ideea de a fi în relație cu natura:
Alții au subliniat termeni care evidențiază dependența noastră totală de aceste „servicii”:
Totuși, alții au ales să sublinieze faptul că – într-o societate sănătoasă – ar trebui să și oferim înapoi:
Iar unii au devenit puțin ciudați:
În cele din urmă, însă, a fost o discuție bună despre cât de important este cum numim lucrurile. Și a fost, de asemenea, un memento că ar trebui să fim strategici în privința termenilor pe care îi folosim, în funcție de publicul căruia ne adresăm și de rezultatele pe care dorim să le obținem.
Ar trebui să fim prudenți și intenționați cu privire la momentul în care să renunțăm sau să reducem utilizarea acestor termeni. Pe termen scurt, de exemplu, utilizarea termenilor precum „servicii ecosistemice” sau „capital natural” poate avea unele impacturi benefice. La urma urmei, există costuri monetare reale și semnificative ale distrugerii mediului, iar dacă îi putem încuraja pe factorii de decizie politică și pe alte entități influente să ia în serios aceste costuri, sarcina noastră devine puțin mai ușoară.
Problema, însă, este că atunci când acordați o valoare specifică unui lucru, acel lucru poate fi acum mai ușor cumpărat și vândut. Ideea de a reduce magia relației noastre cu natura la ceva la fel de tranzacțional ca un „serviciu” riscă să degradeze modul în care tratăm lumea din jurul nostru. Deși este posibil să se acorde o valoare monetară (dolari) unor aspecte specifice ale ceea ce natura poate face pentru noi – comparând, de exemplu, costul tratării apei cu „serviciile” naturale de purificare a apei oferite de o pădure – nu putem pierde din vedere faptul că o pădure este infinit mai mult decât suma părților sale.
Săptămâna trecută, am stat singur într-o pădure, privind un colibri care se hrănea dintr-o floare cardinală. Ați putea spune că pădurea mi-a oferit un serviciu. Ați putea spune că am privit un spectacol. Ați putea spune și că am fost într-o relație cu pădurea, floarea și pasărea.
Sau, stând să mă gândesc, ați putea spune și nimic.
