Mașinile autonome au fost un subiect la PlanetaNoastra din 2011, când am prezis că vor fi partajate, mai mici și mai ușoare, electrice și că vor fi mult mai puține. Și pe atunci preziceam că vor prelua controlul în 2040. Cât de mult s-au schimbat lucrurile; acum aparent sunt chiar după colț, iar mulți sunt îngrijorați că nu sunt răspunsul la toate problemele noastre urbane pe care credeam odată că le vor rezolva. Rebecca Solnit explică de ce în Guardian:
Ea continuă să explice de ce nu putem avea lucruri plăcute, cum ar fi trenuri de mare viteză și metrouri funcționale, biblioteci cu cărți și parcuri întreținute: pentru că mașina și casa din suburbii au însemnat că nu mai trebuie să împărțim spațiile comune, având o cameră media în loc de un cinematograf de cartier, o curte în loc de un parc.
Am scris înainte despre cum mașinile autonome sunt îndrăgite de conservatori care le văd ca pe o modalitate de a elimina transportul în masă; pur și simplu aruncă o grămadă de mașini asupra problemei. Așa cum a spus un senator din Florida despre investiția în calea ferată: „Este ca și cum ar proiecta pony express în lumea telegrafului.” Solnit prezintă același argument despre tehnocrații din Silicon Valley.
Institute Without Boundaries/via
Solnit discută despre cum aplicațiile și tehnologia ne pot îmbunătăți experiența de tranzit, cu aplicații care îți spun când vine autobuzul. Ea notează că a petrece o oră într-un tren cu o carte (sau chiar butionând telefonul) este foarte diferit de o oră în trafic cu opriri și porniri (deși, ca să fim corecți, într-o mașină autonomă poți butona telefonul, citi o carte sau bea și un martini)
Este o lectură bună, de o autoare care a scris anterior Wanderlust: O istorie a mersului pe jos și își cunoaște subiectul. Dar, în cele din urmă, totul a fost spus deja în Cel Mai Bun Tweet Vreodată despre designul urban și transport, de Taras Grescoe:
Taras Grescoe/Captură de ecran
