Care este diferența dintre foci și lei de mare?

Focile și leii de mare sunt adesea confundate. Deși rar confundate cu ruda lor pinipedă, morsa—identificabilă cu ușurință prin colții săi specifici—aceste viețuitoare marine în formă de torpilă împărtășesc multe similitudini, inclusiv fețele lor dulci, asemănătoare celor de câine. Totuși, câteva diferențe cheie le deosebesc.

Așadar, ce animal găsiți târându-se pe coasta Californiei, stabilind limite cu vizitatorii plajei prin lătrăturile lor caracteristice? Iată cum să spuneți diferența dintre foci și lei de mare.

Clasificarea focilor și a leilor de mare

Atât focile, cât și leii de mare sunt pinipede, sau membri ai ordinului Pinnipedia, care sunt descrise ca mamifere carnivore, cu înotătoare, predominant marine (dar tehnic semiacvatice). Ei fac parte din acest ordin alături de morse.

Leii de mare sunt tehnic foci, dar nu foci adevărate. Acest lucru se datorează faptului că leii de mare și focile cu blană au urechi, iar focile adevărate sunt fără urechi. Focile adevărate (fără urechi) aparțin familiei Phocidae, care include două subfamilii (Phocinae și Monachinae). Focile cu urechi aparțin familiei Otariidae.

Există 33 de specii de foci existente, care includ șase specii de lei de mare, 18 foci adevărate și nouă foci cu urechi.

Caracteristicile focilor versus leii de mare

Puteți deosebi o focă adevărată de un leu de mare prin lipsa pavilionului auricular. În plus, leii de mare au înotătoare frontale mult mai lungi care îi ajută să adopte o poziție verticală pe uscat. Înotătoarele posterioare rotative permit leilor de mare să „meargă” pe uscat, în timp ce focile își folosesc înotătoarele posterioare mai scurte doar pentru înot și înotătoarele frontale pentru a se deplasa pe uscat. Dacă vedeți o focă pe plajă, aceasta va fi culcată orizontal pe burtă.

Focile și leii de mare au, de asemenea, vocalizări foarte diferite: Focile comunică prin mârâituri blânde, iar leii de mare prin lătrături puternice.

Locația diferă mult în funcție de specie, dar multe foci și lei de mare coexistă într-un areal. Leii de mare se găsesc în toate oceanele, cu excepția Atlanticului de Nord, în timp ce focile se găsesc în Atlanticul de Nord, precum și în Pacific, dar sunt cel mai abundente în mările polare.

Lei de mare versus foci cu blană

A ști diferența dintre leii de mare și alte foci cu urechi este puțin mai dificil. Ambele au păr—de aici și numele de „focă cu blană”—în timp ce focile adevărate sunt fără păr și pătate. Leii de mare sunt, în general, mai mari decât focile, și deși există excepții (cum ar fi foca-elefant sudică, cea mai mare dintre toate pinipedele), aceasta este o modalitate bună de a le deosebi.

În plus, focile cu blană au înotătoare posterioare mai lungi și pavilioane auriculare mai mari decât leii de mare. Pot părea negre când sunt ude, în timp ce leii de mare arată maronii.

Statut de conservare

Dintre cele șase specii totale, trei specii de lei de mare sunt pe cale de dispariție: cel australian (populație 6.500), din Galápagos (populație 9.200 până la 10.600) și din Noua Zeelandă (populație 3.031), toate având populații în scădere. Celelalte trei sunt aproape amenințate (leul de mare Steller) sau mai puțin amenințate (leul de mare californian și cel sud-american), cu populații stabile sau în creștere.

Dintre cele nouă specii de foci cu blană, una este pe cale de dispariție (foca cu blană din Galápagos, cu 10.000 de indivizi rămași), una este vulnerabilă (foca cu blană nordică) și șapte sunt mai puțin amenințate. Cu excepția focilor cu blană din Galápagos, nordice și antarctice, populațiile sunt, în general, stabile sau în creștere.

Trei specii de foci adevărate sunt pe cale de dispariție: cea caspică (populație 68.000), foca călugăriță hawaiană (populație 632 și în scădere) și foca călugăriță mediteraneană (populație 350 până la 450 și în creștere). Foca cu glugă este vulnerabilă, iar 14 specii sunt mai puțin amenințate.

Extinse sunt o specie de leu de mare (leul de mare japonez) și o specie de focă (foca călugăriță caraibeană), ambele văzute ultima dată în anii ’50.

Amenințări

Atât focile, cât și leii de mare au un istoric de a fi fost vânate pentru blana, carnea și uleiul lor. Deși industria de vânătoare a focilor a fost restrânsă de Convenția Focilor cu Blană din Pacificul de Nord încă din 1911, au durat decenii până când au intrat în vigoare protecții formale. Vânătoarea a fost interzisă în SUA conform Legii Focilor cu Blană din 1966 și a Legii privind Protecția Mamiferelor Marine din 1972, dar focile și leii de mare au suferit deja de pe urma masacrului. IUCN indică vânătoarea drept principala cauză a extincției leului de mare japonez și a focai călugăriță caraibeană.

Animalele sunt încă vânate, iar acum se confruntă cu provocarea suplimentară de a supraviețui schimbărilor climatice. Din cauza creșterii temperaturilor oceanice, anumite specii de pești au abandonat zonele unde erau odată abundente, lăsând focile și leii de mare flămânzi.