Cu ceva timp în urmă, ascultam minunatul podcast, pe cale să se retragă, „Hot Take,” unde co-gazdele Mary Heglar și Amy Westervelt discutau de ce oamenii au dificultăți în a adopta sau a se ține de schimbările de comportament precum a face dușuri mai scurte sau a-și modifica dieta. Nu că aceste acțiuni nu ar conta deloc, sugerau ele, ci mai degrabă că simțeau că aceste ajustări erau minuscule în raport cu amploarea problemei pe care toți căutăm să o abordăm.
Mă gândesc adesea la acel episod. Și, în mod specific, mă gândeam la el când fratele meu a venit să mă viziteze din Regatul Unit. Pe măsură ce discutam despre ce se întâmplase în viața lui și a partenerei sale, mi-au spus mie (fratele său, aparent adept al PlanetaNoastra) un fapt destul de impresionant. Voi parafraza puțin, dar iată esența:
Între timp, în clima relativ blândă din Carolina de Nord, nu puteam face aceeași afirmație. Deși încercăm să fim judicioși cu utilizarea energiei și ne-am izolat casa veche cât am putut de bine, un val de frig la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie ne-a determinat să pornim căldura mai devreme decât o făceam în mod normal.
Nu împărtășesc asta pentru a-mi mărturisi păcatele ecologice—Am făcut deja destul de mult din asta. În schimb, o împărtășesc deoarece a fost încă o reamintire, printre multe altele, că dacă vrem să creăm noi norme sociale privind utilizarea și consumul de energie, atunci va trebui să ne dăm seama cum să facem acele norme semnificative și tangibile în viețile oamenilor.
În cazul Europei—da, fratele meu britanic este încă în mare măsură european—invazia Ucrainei de către Rusia a făcut ca aprovizionarea și consumul de energie să fie o preocupare mult mai imediată, tangibilă, decât ar fi putut fi anterior. Și așa cum am văzut atât cu răspunsuri naționale, la nivel de politici cât și cu eforturi de conservare conduse de cetățeni, acestea par să fi aprins un „foc alimentat de surse regenerabile” proverbial sub o anumită submulțime a populației de acolo.
Și au făcut acest lucru într-un mod în care amenințarea oarecum mai puțin imediată a crizei climatice nu părea să o facă. Există, desigur, multe de analizat despre motivul pentru care a fost nevoie de o amenințare la adresa unei națiuni majoritar albe, europene, pentru a galvaniza cultura majoritară într-un mod în care inundațiile catastrofale din Pakistan, de exemplu, nu au putut.
Între timp, încă nu am detectat o schimbare culturală similară aici în S.U.A. Poate că asta se datorează faptului că războiul din Europa pare îndepărtat geografic. Sau poate că mulți germani și britanici simt o conexiune mai puternică cu narațiunile despre raționalizarea energiei din Al Doilea Război Mondial care sunt evocate din nou în eforturile actuale. Sincer, nu sunt calificat să spun și nici nu cred neapărat că contează.
Deși există fără îndoială lecții specifice și detaliate de învățat din campaniile și inițiativele care par să dea rezultate în Europa, există și o lecție mai amplă și macro de învățat. Și acesta este faptul că, dacă vom insista pentru conservare și suficiență, atunci trebuie să devenim mai buni în a face această insistență relevantă, interesantă și captivantă pentru oamenii pe care îi chemăm la acțiune.
Și asta înseamnă diferite insistențe, în diferite culturi, în diferite contexte, către audiențe diferite. Pentru unii oameni, apelurile la patriotism sau solidaritate internațională vor funcționa probabil excelent. Pentru alții, s-ar putea să vrem să ne concentrăm pe gestionarea responsabilă (stewardship), justiția socială sau valorile comunității. Indiferent de audiență, va însemna, de asemenea, să ajutăm oamenii să facă legătura între acțiunile lor personale, individuale, și obiectivele mai largi, mult mai mari.
Pe acest ultim punct, tehnologia ar putea avea un rol de jucat. Deși aplicații precum Ecosia și Joro au atras atenția prin modul în care îi ajută pe utilizatori să planteze copaci sau să urmărească și să compenseze emisiile lor personale, respectiv, cred că cea mai mare valoare a lor constă în a-i ajuta pe oameni să vadă cum ceea ce fac—fie că este o căutare web sau o schimbare în dietă—este direct conectat la eforturi similare ale mii de alți utilizatori. (Dezvoltare: Am finalizat recent un mic proiect de mesagerie pentru Joro, analizând această idee de impact colectiv.)
Ca de obicei, nu există un singur răspuns. Dar învățarea de a „citi camera”, de a înțelege contextul în care vorbim și de a ne adapta prezentările la interesele și valorile oamenilor pe care căutăm să-i activăm ne vor apropia mult mai mult de genul de schimbare culturală care este necesară. Dacă nu îi ajutăm pe oameni să vadă cum acțiunile lor specifice contribuie la un obiectiv mult mai mare, mai semnificativ, atunci vom rămâne mereu la periferia problemei—predicând celor convertiți și câștigând câțiva convertiți dedicați, dar fără a schimba cu adevărat cultura din jurul nostru.
