Într-o postare recentă am întrebat Este cu adevărat ținta potrivită o clădire cu consum energetic zero net? Premisa a fost că designul cu consum energetic zero net pare total concentrat pe casele unifamiliale din suburbii sau zonele periurbane, acele case care au acoperișuri ce pot susține panouri solare. Aceasta a stârnit o serie de comentarii critice, inclusiv acesta, ușor editat:
Casele unifamiliale dispar treptat
Este un clișeu care datează de mult; l-am citat pentru prima dată pe comentatorul de la Bloomberg, Joe Mysak, în 2008, care a spus-o perfect:
Cert este că, 6 ani mai târziu, este adevărat. Tot mai mulți oameni aleg să închirieze, să locuiască în locuințe multifamiliale în locul caselor unifamiliale suburbane. Există tot felul de motive pentru aceasta, dar construcțiile de case unifamiliale nu au revenit nici măcar la cifrele din 1990.
Construcțiile de locuințe multifamiliale sunt aproape la nivelul la care erau înainte de criză. Asta pentru că acolo este cererea, de la tineri care vor să fie aproape de serviciu, sau care nu își permit o casă, sau care pur și simplu preferă viața urbană. Sau ca mine, vor doar să locuiască în locuri ușor accesibile pe jos, cu mulți oameni, copii și locuri de mers.
Mai mult, nu urăsc casele unifamiliale. Am locuit în aceeași casă unifamilială timp de 28 de ani, cea din mijloc în imagine, până am transformat-o în duplex și m-am mutat la parter și subsol. Are un garaj și două mașini, niciuna electrică (am și trei biciclete). Dacă îmi displace ceva, sunt apartamentele mici tip „cutie de pantofi”. Mă plâng constant de cât de problemă vor fiapartamentele mici de sticlă tip „cutie de pantofi”, că există o densitate „Goldilocks”;
Casele unifamiliale cu consum energetic zero net pur și simplu nu sunt practice
Sunt câteva case în cartierul meu care au orientarea potrivită și o vedere clară spre sud sau vest, care ar putea fi renovate cu panouri solare, dar nu este o proporție mare dintre ele, iar acea casă, ca și a mea, are pereți neizolați și ferestre vechi de o sută de ani în spatele acelor obloane de aluminiu, și va avea o sarcină destul de grea să ajungă la consum zero net. Sunt milioane și milioane de case existente care trebuie modernizate. Multe dintre ele sunt înconjurate de copaci, case sau au o orientare proastă. Pentru ele, cel mai bun lucru este izolarea: etanșeizare, izolație și mai multă etanșeizare.
Susținătorii consumului energetic zero net preferă acest lucru – casa suburbană pe un teren mare, fără copaci, precum casa NIST pe care guvernul a construit-o pentru a arăta „că eficiența energetică nu trebuie să fie în contradicție cu un cartier suburban tipic”, dar asta este în contradicție cu tot ce ar trebui să facem de fapt – locuințe eficiente, accesibile ca preț și nu atât de mari, pe parcele înguste sau în clădiri multifamiliale, în comunități ușor accesibile pe jos.
Nu urăsc casele unifamiliale; mi-aș dori ca toată lumea să aibă una. Dar pur și simplu nu mai funcționează. Nu ne putem permite infrastructura, costurile de transport, apa, miile de autobuze școlare galbene, dioxidul de carbon, pierderea habitatului, exclusivitatea. Având în vedere scăderea cererii pentru ele, nu sunt cea mai mare problemă a noastră. Având în vedere externalitățile asociate cu ele, consumul zero net nu este soluția.
Dar când mă uit la aproape toate proiectele cu consum zero net pe care le-am văzut, asta sunt ele.
