` 6 dintre cele mai ciudate plante de pe Pământ `

Lithops: Planta „nu mă deranjați, sunt doar o piatră”

Aceste „pietre vii” sunt atât de drăguțe încât ar fi constant ciupite dacă ar avea obraji. Doar uitați-vă la ele. Originare din vaste întinderi de deșert din Africa de Sud, aceste suculente inteligente s-au adaptat printr-un act minunat de mimetică, „imitând” pietrele pentru a evita să fie mâncate de erbivorele însetate. Sunt atât de eficiente în arta lor a camuflajului încât chiar și experții au uneori dificultăți în a le observa.

Majoritatea lithops produc flori vesele, asemănătoare margaretelor, în timpul toamnei și la începutul iernii, ceea ce le dă de gol statutul de plantă, dar o plantă trebuie să facă ce trebuie să facă. Și dacă toate acestea nu ar fi fost suficient de extraordinare, există și acest mic strop de poezie: Când nu plouă, ele trăiesc doar din ceață.

Planta sensibilă: Se ofilește la cea mai mică atingere

„Planta spirit” pentru toți cei care au o natură delicată, Mimosa pudica, planta sensibilă, nu poate să nu provoace exclamații de „awww”. Cea mai ușoară atingere a frunzelor plantei le va face să se plieze spre interior într-un dans grațios demn de un număr Busby Berkeley, rezultând într-o grămadă cu aspect ofilit; versiunea lumii vegetale de a simula moartea. Este o priveliște atât de dulce încât îți vine să mângâi mica creatură.

Doar câteva specii de plante afișează aceste „mișcări seismonastice”, botaniștii se așteaptă ca acestea să reducă atractivitatea pentru erbivore și să ajute la supraviețuirea în timpul stresului de mediu. După aproximativ 10 minute, frunzele se ridică la loc, doar pentru a se plia imediat din nou la atingere.

Rafflesia arnoldii: Cea mai mare floare din lume care miroase a …

Este o ironie printre ironii: Cea mai mare floare din lume, Rafflesia arnoldii, nu își ia exemplu de la verii săi cu miros dulce. Nici iasomie, nici trandafir, nici lăcrămioară aici; mai degrabă, floarea de aproximativ 6,8 kilograme emite aroma de carne în putrefacție. Crescând până la diametre de aproximativ 90 de centimetri, această plantă parazită nu are frunze, rădăcini sau tulpină vizibile. Se atașează de o plantă gazdă pentru a obține apă și nutrienți. Și apoi o bombardează cu duhoarea sa, care servește la atragerea insectelor ce polenizează creatura minunată.

Welwitschia mirabilis: Veche ca munții

Welwitschia mirabilis își ia numele din latină pentru „minunat”, iar planta spectaculoasă din deșertul Namib nu dezamăgește. Deși s-ar putea să nu arate grozav, Welwitschia este remarcabilă pentru că are doar două frunze. Atât, doar două. Are un trunchi micuț din care cresc frunzele. Și cresc, și cresc, și cresc. Ele devin rupte și zdrențuite, se îngrămădesc într-o mare dezordine, îmbătrânesc, dar continuă să crească. Și aici Welwitschia minunată iese cu adevărat în evidență: Continuă să crească, în medie, timp de aproximativ 600 de ani. Se crede că unii dintre indivizii mai mari au 2.000 de ani. Așa cum NPR’s Robert Kraulich reflectă:

Planta ulcior gigantică: Are un gust pentru șobolani

Considerată a fi cea mai mare plantă carnivoră din lume, Nepenthes attenboroughii, răstoarnă lumea pe dos nefiind o plantă pe care animalele o mănâncă, ci o plantă care mănâncă animale. Deși plantele carnivore nu sunt nimic nou, descoperirea plantei numite după naturalistul Sir David Attenborough a fost surprinzătoare datorită dimensiunii ulciorului său: aproape 30 de centimetri în diametru și format printr-o vită care se umflă într-o capcană mare în formă de cupă.

Botanistul Stewart McPherson, care a făcut parte din echipa ce a descoperit planta în centrul Filipinelor, povestește pentru CNN: „În jurul deschiderii ulciorului există secreții de nectar care atrag insecte și animale mici. Marginea are multe creste ceroase orientate în jos, care ajută prada să cadă direct în ulcior. Ulcioarele sunt pe jumătate pline cu un lichid format din acizi și enzime care ajută la descompunerea prăzii sale.” El adaugă: „Aceste plante au evoluat pentru a prinde insecte. Dar, în rare ocazii, prind și șobolani și șoareci.” Și deși nu au observat un șobolan sau un șoarece în gura plantei, la întoarcerea lor ulterioară, au găsit carcasa unui șoarece.

Trandafirul fals al Ierihonului: Învietorul

Ce rezistență are Selaginella lepidophylla, o plantă de deșert din familia Selaginellaceae, care poate supraviețui deshidratării aproape totale prin răsucirea într-o bilă mică. Tulpiniile exterioare se curbează în inele circulare, iar tulpinile interioare se răsucesc într-o spirală, protejându-se astfel, atunci când este necesar, de clima fierbinte și aridă a deșertului Chihuahuan în care trăiește. Odată ce este introdusă umezeala, S. lepidophylla se desface și își reia viața normală. Alte nume pentru această plantă rezistentă includ: plantă a învierii, mușchiul învierii, plantă dinozaur, siempre viva și floare de piatră.