Tipul înalt din dreapta fotografiei de mai sus este Ken Levenson, Director Executiv al North American Passive House Network și cunoscut PlanetaNoastra pentru activismul și implicarea sa în Extinction Rebellion în New York City. El a fost invitat la clasa mea de Design Sustenabil de la Universitatea Ryerson, spunându-le studenților mei că haosul climatic va fi „foarte neplăcut în timpul vieții mele și a lui Lloyd, și catastrofal în timpul vieții voastre.”
A descris cum a dezvoltat un fel de personalitate duală; „în stânga, lucrând pentru a face clădirile mai eficiente, în dreapta, protestând și fiind arestat.” El subliniază că atât în Passive House, cât și în Extinction Rebellion, cheia este gândirea și acțiunea diferită.
Levenson notează că legătura cu Passive House – care cu siguranță nu este atât de dramatică și nu te va duce la arest – demonstrează că „ce putem obține de la clădiri este cu mult mai mult decât ceea ce facem de obicei, și odată ce îți dai seama de asta, este pur și simplu inacceptabil să accepți mai puțin, și asta schimbă cu adevărat cultura construcțiilor. Este o schimbare culturală în industrie.” Atât în Extinction Rebellion, cât și în Passive House, este vorba despre mutarea ferestrei Overton, gama de idei pe care publicul este dispus să le ia în considerare și să le accepte. Când am început să scriu despre Passive House, era considerat extrem și exagerat; acum nu este chiar mainstream, dar nu mai este la vârf și mulți oameni nu cred că merge suficient de departe.
Cu toții trebuie să devenim radicali
În postarea mea care discuta activismul lui Levenson, Casa Pasivă este Acțiune Climatică, am notat cum am încercat să imprim cititorilor PlanetaNoastra și studenților mei că avem nevoie de o schimbare radicală în modul în care gândim despre cum trăim, lucrăm și ne deplasăm. Am predicat:
- Eficiență Radicală: Tot ceea ce construim ar trebui să folosească cât mai puțină energie posibil.
- Simplitate Radicală: Tot ceea ce construim ar trebui să fie cât mai simplu posibil.
- Suficiență Radicală: De ce avem cu adevărat nevoie? Care este minimul necesar pentru a face treaba? Cât este suficient?
- Decarbonizare Radicală: Totul ar trebui să funcționeze pe bază de energie solară, ceea ce include electricitatea care ne alimentează casele, hrana care ne alimentează bicicletele și lemnul din care construim.
Am fost numit extremist pentru adoptarea acestor poziții și mi s-a spus de către un consultant, în esență, că „a spune oamenilor să renunțe la mașinile lor este contraproductiv, îți vei îndepărta publicul.” Dar, așa cum a notat Levenson, trebuie să mutăm acea fereastră Overton. Și dacă credeți că Levenson și cu mine suntem radicali, încă n-ați văzut nimic.
Colapsul climatic este un război de clasă
Întâmplător, în timp ce scriam această postare, mi-a apărut un tweet de la Jason Hickel, autorul cărții „Less is More” (scurtă recenzie aici pe PlanetaNoastra), notând că „Indivizii din cel mai bogat 1% emit de 100 de ori mai mult carbon decât cei din cea mai săracă jumătate a populației lumii. Colapsul climatic este un război de clasă și trebuie să avem claritatea de a-l numi așa.” Un tweet ulterior a indicat un raport OXFAM, The Carbon Inequality Era, ca și context. Am discutat despre rapoarte similare înainte în postări precum Sunt bogații responsabili pentru schimbările climatice? – dar acest raport este mult mai explicit despre cum bogații devin tot mai bogați și sunt, în mare măsură, responsabili pentru această problemă.
Autorii concluzionează că trebuie făcut ceva pentru a aborda această inegalitate globală a carbonului:
Cu toate acestea, este important să recunoaștem cine sunt bogații; aproape oricine din America de Nord care are o casă și o mașină și a zburat vreodată cu avionul se află în top 10% global. Am scris înainte că „practic, dacă te uiți la datele OXFAM, bogații nu sunt diferiți de tine și de mine, bogații SUNT tu și eu. Cei cu adevărat bogați sunt în afara oricărei scale, dar americanul mediu încă emite peste 15 tone de CO2 pe cap de locuitor, iar asta provine de la mașinile noastre, vacanțele noastre și casele noastre unifamiliale.”
Levenson și cu mine am discutat cum Extinction Rebellion este în prezent un mișcare predominant a clasei de mijloc albe, dar el le-a spus studenților mei canadieni să se aștepte la multă mișcare în viitorul apropiat, pe măsură ce refugiații climatici din sudul graniței vor începe să ne bată la ușă. Săracii sunt cei mai direct afectați de haosul climatic și au cele mai puține opțiuni, iar aceasta ar putea deveni cu adevărat o luptă de clasă.
Nu putem da vina pe nimeni altcineva; este timpul pentru responsabilitate personală.
Peter Kalmus, arătat în tricoul său Extinction Rebellion, a scris: „Fii Schimbarea: Trăiește Bine și Aprinde o Revoluție Climatică” (scurta mea recenzie aici). A fost un alt exemplu de a încerca să trăiești un stil de viață de 1,5 grade, ediție extremă, unde el „chiar își pune vorbele în practică, fiind vegetarian, compostând, ciclist care conduce o mașină alimentată cu legume atunci când rar conduce, și nu zboară niciodată, chiar dacă recunoaște că asta i-ar putea dăuna carierei. Este grijuliu, pasionat și personal. Și, el crede, la fel ca și mine, că acțiunile sale fac o diferență.”
Articolul din ProPublica, referențiat mai sus în tweetul lui Sami Grover, arată cât de personal și dificil poate fi de fapt atunci când iei în serios această criză climatică. Dar, așa cum notează Grover, el „nu este sigur care este modalitatea ‘corectă’ de a trăi cu asta – dar trebuie să ne ajutăm reciproc să găsim un loc unde putem trăi cu asta.” Cred că abordarea adoptată de Rutger Bregman merită luată în considerare. El scrie o postare în regretatul Correspondent, intitulată Da, este toată vina Big Oil, Facebook și „Sistemul”. Dar să vorbim despre tine de data asta, care spune că ajutorul pentru mediu începe și de acasă. El are regulile sale pentru schimbarea socială:
- Prima Lege a Schimbării Sociale: „Comportamentul nostru este contagios.” S-a demonstrat că dacă instalezi panouri solare, vecinul tău este mai probabil să o facă.
- A Doua Lege a Schimbării Sociale: „Dând un exemplu mai bun pentru a inspira și mai mulți oameni. Cu alte cuvinte: practică ceea ce predici.” Aici, el critică ipocrizia ecologiștilor care zboară cu avioane private și o indică pe Greta Thunberg, care a decis să nu mai zboare deloc.
- A Treia Lege a Schimbării Sociale: „Dând un exemplu bun te poți radicaliza singur. Oamenii care încetează să mănânce carne ar putea începe să se întrebe dacă ar trebui să mănânce produse lactate.”
- A Patra și, promit, finala Lege a Schimbării Sociale: „Dând cel mai bun exemplu este partea cea mai grea.”
Am petrecut ceva timp cercetând pentru viitoarea mea carte războiul împotriva fumatului, căutând paralele cu criza noastră actuală, și am scris o secțiune despre cum combustibilii fosili sunt noile țigări; toată lumea le iubea și le fuma, dar pe măsură ce am învățat cu toții cât de rele erau pentru noi, utilizarea lor a scăzut și au devenit, în multe cercuri, inacceptabile din punct de vedere social și legal. Mulți oameni care au renunțat la ele (inclusiv eu) au considerat că a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-au făcut vreodată.
Comportamentul este contagios, darea unui exemplu poate face o diferență și este greu. Peter Kalmus ne-a arătat cât de greu este. Dar nu putem da vina pe China, nu putem da vina pe companiile petroliere și pe cele auto și pe McDonalds, noi cumpărăm ceea ce vând ei. După ce l-am ascultat pe Ken Levenson, sunt mai convins ca niciodată că a depășit timpul să devenim radicali, atât în casele noastre, cât și pe străzi.
