Așa cum am menționat anterior, m-am angajat să încerc să trăiesc un stil de viață de 1,5°, ceea ce înseamnă să-mi limitez amprenta anuală de carbon la echivalentul a 2,5 tone metrice de emisii de dioxid de carbon. În curând va apărea „The 1.5 Degree Diaries„, de la New Society Publishers.
Unul dintre marile beneficii ale încercării de a scrie o carte în mijlocul unei pandemii este că am mult timp pe care înainte îl pierdeam pe Twitter, acum disponibil pentru cercetare și lectură. Plănuisem să fac recenzii complete pentru multe dintre aceste cărți, dar constat că citesc diferit față de cum o fac pentru recenzii și nu cred că le-aș face o evaluare corectă. Dar în toate se găsesc lucruri interesante.
Peter Kalmus: „Being the Change”
Nu sunt singur în a crede că acțiunile personale contează; și climatologul Peter Kalmus crede asta, și cu mult mai multă autoritate când vine vorba de știința crizei climatice. Nu este interesat să culpabilizeze sau să facă pe nimeni de rușine și consideră că este contraproductiv. El îndeamnă în schimb la acțiune, atât individuală, cât și colectivă.
Kalmus chiar pune în practică ceea ce spune, fiind vegetarian, făcând compost, ciclist care conduce o mașină pe bază de legume când conduce rar și nu zboară niciodată, chiar dacă recunoaște că asta i-ar putea afecta cariera. Este profund, pasionat și personal. Și, crede el, ca și mine, că acțiunile sale fac o diferență.
„Being the Change” de la New Society Publishers, care scriu: „Mesajul central este profund optimist: a trăi fără combustibili fosili nu este doar posibil, ci poate fi mai bine.”
Eric Holthaus: „The Future Earth”
Eric Holthaus este un pic mai pesimist și nu are timp pentru genul de lucruri pe care le încearcă Peter Kalmus sau eu, chiar dacă recunoaște mai târziu că a devenit vegetarian și își amenajează curtea.
Are un citat excelent care rezumă totul: „A încerca să decizi între 1,5 grade și 2 grade este ca și cum ai alege între Jocurile Foamei și Mad Max.” Dar are un plan simplu:
- Trebuie să articulăm o viziune comună, plină de speranță pentru viitor.
- Trebuie să dărâmăm sistemul actual.
- Trebuie să începem să construim o lume nouă care să funcționeze pentru toată lumea.
Partea a II-a a cărții este compusă din scrisori din viitor, privind înapoi la cum am salvat lumea. Mi-am dat un pic ochii peste cap la această viziune din 2030-2038:
Nu trebuie decât să te uiți la parada de camionete din Portland, sau la unele dintre luptele care au loc chiar acum pe tema zonării și a transportului, sau la așa-numitul „război împotriva suburbiilor” în alegerile americane, sau la cât de mult durează (10 ani) aprobarea pistelor de biciclete și cât de mult (20 de ani) construirea transportului public, pentru a pune sub semnul întrebării astfel de fantezii. Dar merită totuși citită cu apelul său la schimbare sistemică.
„The Future Earth” de la Harper Collins
John Ibbitson și Darrell Bricker: „Empty Planet”
Această carte nu este strict despre climă, dar este despre o problemă care o afectează: populația. Ori de câte ori scriem o postare despre climă, cititorii se plâng că populația este problema, când, în întreaga lume, națiunile se transformă toate în Japonia cu populații în scădere. Autorii au o viziune pozitivă asupra rezultatului:
Își fac griji pentru SUA și pentru modul în care „sentimentul nativist, anti-imigrant, chinuie republica astăzi, așa cum a făcut-o de atâtea ori în trecut”.
Dar matematica este clară: mai puțini oameni înseamnă mai puțin consum și emisii reduse, așa că aceasta este o poveste de urmărit.
„Empty Planet” de la Signal/McClelland & Stewart / Penguin Random House
Alastair McIntosh: „Riders on the Storm”
O nouă carte interesantă publicată în august 2020, cu un fragment lung publicat în RealClimate care mi-a stârnit pofta de a o citi. Prima secțiune este explicația obișnuită a surselor crizei climatice, dar secțiunea de mijloc este o privire fascinantă asupra celor două extreme: negarea și alarmismul. Amuzantă și bine scrisă; perspectiva autorului asupra celor care neagă:
Și are o abordare bună asupra cauzelor problemelor noastre.
„Riders on the Storm” de la Birlinn Ltd
Jason Hickel: „Less is More”
Iată o altă carte nou-nouță din Marea Britanie care, fără îndoială, va stârni o reacție puternică atunci când va ajunge în America de Nord, cu scurta sa explicație a tot ceea ce este greșit în lume:
Hickel notează că atâta timp cât avem o economie care se bazează pe creștere (ceea ce sistemul capitalist face), nu vom rezolva niciodată problema climatică, deoarece trebuie să continuăm constant să producem lucruri și să consumăm lucruri, ducând la mai multă defrișare, extracție, epuizare și extincție.
Lecția de istorie despre creșterea capitalismului este o lectură foarte interesantă, mergând înapoi la Moartea Neagră, apoi la îngrădirile terenurilor, apoi la colonialism. Aflăm despre teoria penuriei a lui David Hume, conform căreia „susținătorii capitalismului înșiși credeau că este necesar să sărăcești oamenii pentru a genera creștere”. Oamenii muncesc mai mult și mai mult timp când sunt săraci și costă și mai puțin. De asemenea, se poate vedea de ce sistemele municipale de apă și fântânile publice au fost lăsate să se deterioreze până în punctul în care ne pierdem încrederea în ele: „De exemplu, dacă îngrădești o resursă abundentă precum apa și stabilești un monopol asupra ei, poți percepe oamenilor accesul la ea și astfel îți poți crește bogăția privată.”
Cu toate acestea, cel mai important punct pe care Hickel îl subliniază este conectarea directă a economiei noastre bazate pe combustibili fosili la colonizare, sclavie și îngrădirile terenurilor.
Hickel nu crede că tehnologia ne va salva atâta timp cât vom avea creștere continuă.
Abordarea diferită este degrowth (decreșterea), și un apel la Eat the Rich (Mâncați pe bogați).
El propune apoi o serie de pași precum oprirea obsolescenței planificate, reducerea publicității, trecerea de la proprietate la utilizare, eliminarea risipei alimentare, reducerea industriilor ecologic distructive și menținerea tuturor angajați prin reducerea radicală a orelor de lucru și construirea unei noi economii bazate pe degrowth.
Totul sună minunat și este o lectură foarte informativă și distractivă care va fi catalogată drept o ranta comunistă dacă va ajunge vreodată în America de Nord, dar am scos ceva din fiecare pagină.
„Less Is More: How Degrowth Will Save The World” de la Penguin Random House
Vaclav Smil: „Growth: From Microorganisms to Megacities”
Așa cum am remarcat în recenzia mea a ultimei sale cărți, lectura lui Smil este greoaie. Cărțile sale sunt lungi, dense și, sincer, dacă vreau să învăț despre creștere astăzi, de ce trebuie să citesc 300 de pagini despre microorganisme? Chiar și Bill Gates, căruia îi place Smil, spune „Ar trebui să vă avertizez. Deși Growth este o sinteză genială a tot ceea ce putem învăța din modelele de creștere în lumea naturală și cea creată de om, nu este pentru toată lumea. Secțiuni lungi se citesc ca un manual sau un ghid de inginerie.”
Mi-a luat șase luni să termin această carte, dar când o faci în sfârșit, creierul îți explodează. Atâtea idei, atâtea conexiuni, atâtea perspective care sunt atât de relevante pentru discuția despre cum am ajuns aici și cum ieșim din această încurcătură.
Așa aflăm (aceasta este doar o mică informație) că hrana noastră este acum cultivată la fel de mult cu gaz natural ca și cu lumina soarelui, cu „doi din cinci oameni în viață (și fiecare a doua persoană din China) sunt acum hrăniți adecvat datorită sintezei Haber-Bosch a amoniacului.” Și că rezultatul este că putem mânca mai multă carne: „Recoltele mai mari au făcut posibilă și redirecționarea mai multor culturi către hrana animalelor (aproximativ 35% global, 50-60% în țările bogate) și au dus la creșterea consumului de carne, ouă și produse lactate.” Dar pentru mine, cea mai importantă frază din carte este de fapt un citat al unui economist:
Smil nu încheie pe o notă pozitivă, nu crede că tehnologia ne va salva, sau că ne vom decupla economia de combustibilii fosili prea curând.
Este un final deprimant pentru această serie de mini-recenzii, dar rămâne faptul că Smil este de departe cel mai convingător, cel mai erudit, cel mai dificil, dar cele două cărți uriașe ale sale, Energy și Growth, sunt cele mai importante cărți pe care le-am citit în ani de zile și privesc totul prin prisma lor.
„Growth: From Microorganisms to Megacities” de la MIT Press
