Ar putea porni din cele mai nobile intenții. Cine nu iubește ideea de a elibera bietul peștișor auriu, care și-a petrecut viața înotând în cercuri într-un bol, în marea lume sălbatică și umedă?
Problema este că peștișorul auriu domestic, Carassius auratus, va crește pe cât de mult îi permit resursele. Iar atunci când este eliberat cu dragoste într-o zonă umedă, un iaz, un lac sau alt habitat acvatic, resursele sunt din abundență! Acești odinioară-micuți-drăguți cresc ajungând să cântărească până la patru livre (aproximativ 1,8 kilograme), dacă nu chiar mai mult.
Potrivit unui nou studiu realizat de Universitatea Murdoch din Australia, peștișorii aurii au fost printre primii pești domesticiți și au fost introduși pe scară largă în întreaga lume; acum sunt considerați una dintre cele mai dăunătoare specii acvatice invazive din lume.
„Poate că au fost animalele de companie ale copiilor, iar familia s-a mutat, iar părinții, nevrând să ia acvariul, i-au aruncat în zonele umede locale”, declară Stephen Beatty, autorul studiului, de la școala de Medicină Veterinară și Științe ale Vieții din cadrul Universității Murdoch din Perth, pentru Australian Broadcast Corporation (ABC).
„Din păcate, mulți oameni nu înțeleg că zonele umede se conectează la sistemele râurilor”, adaugă el, „iar peștii introduși, odată ce ajung acolo, pot provoca multe pagube peștilor autohtoni de apă dulce și habitatului acvatic.”
Având în vedere atracția universală a peștișorilor aurii și atracția aparent universală de a-i elibera, Australia nu este un caz unic în această problemă. Atât Canada, cât și Statele Unite și-au văzut partea lor din marea invazie a peștișorului auriu. Și în timp ce un peștișor auriu pe noptiera unui copil se descurcă bine cu o presărare de fulgi de pește, în lumea liberă sunt de-a dreptul lacomi – așa cum raportează Washington Post:
Beatty notează că peștii invazivi pot afecta potențial calitatea apei, pot introduce boli, pot perturba habitatul și pot concura cu speciile autohtone, punându-le sub presiune serioasă, ceea ce se adaugă amenințărilor existente asociate cu declinul habitatului și al calității apei.
O altă revelație uimitoare a studiului este persistența încăpățânată a micului pește care a reușit.
„Cercetarea noastră a descoperit că peștii au manifestat o schimbare sezonieră semnificativă a habitatelor în timpul sezonului de reproducere, un pește deplasându-se peste 230 de kilometri pe parcursul anului”, spune Beatty.
Peste 140 de mile (aproximativ 225 de kilometri) într-un an! Câte ture într-un bol pentru peștișori aurii ar însemna asta?
De fapt, totul este un fel de dezastru. Prea mulți oameni consideră peștișorul auriu o noutate și chiar ceva de unică folosință. Gândiți-vă la toate târgurile și carnavalurile în care copiii se plimbă cu una dintre bietele creaturi panicată într-o pungă de plastic, doar pentru a fi livrată într-un bol mic, echivalentul izolării la carceră. Este de mirare că prosperă atunci când li se oferă șansa? Știu că poate părea trivial, dar oamenii chiar trebuie să ia în considerare ceea ce fac atunci când își iau un pește de companie. Animalele nedorite sunt o problemă destul de sumbră, dar cele care au potențialul de a distruge ecosisteme întregi? Peștișorul auriu ar putea avea ultimul râs în această privință.
